art. 168 alin. (2), art. 178 alin. (4) C.fisc., art. 968 C.civ.
În lipsa dovedirii provenienţei dintr-un antrepozit fiscal de producţie a unui produs accizabil şi implicit a achitării accizei aferente, deţinătorul respectivului produs datorează, în conformitate cu dispoziţiile art. 168 alin. (2) şi art. 178 alin. (4) C.fisc., acciza stabilită potrivit legii.
Existenţa unei clauze în contractul de vânzare-cumpărare prin care părţile au convenit ca obligaţia de justificare a accizei aferente mărfii facturate să revină în totalitate vânzătorului nu-l poate exonera pe cumpărător de obligaţia achitării accizei, în considerarea caracterului imperativ al normei fiscale incidente, ce face ca părţile să nu poată deroga de la aceasta prin manifestarea de voinţă contrară.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4200 din 20 septembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 250 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta SC C.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut:
Între reclamanta SC C.P. SRL în calitate de cumpărător şi SC T.P. SRL Bucureşti s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/25.01.2008, modificat prin actul adiţional nr. 1 la contract, prin care reclamanta a cumpărat 497.307 kg de motorină Euro Diesel, motorină care a fost livrată ulterior beneficiarului SC S.P. SRL.
În luna septembrie 2009 organele fiscale au efectuat o verificare privind accizele datorate bugetului de stat de reclamantă, analizând perioada martie 2004 – februarie 2009, control finalizat cu raportul de inspecţie fiscală parţială nr. 13422/18.09.2009, prin care au stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat accize în valoare de 542.492 lei, aferente cantităţii de motorină achiziţionate şi majorări de întârziere în valoare de 258.574 lei, întrucât reclamanta nu poate face dovada provenienţei produsului petrolier dintr-un antrepozit fiscal de producţie şi, implicit, nici dovada plăţii accizei aferente.
Astfel, în cuprinsul raportului s-a reţinut că motorina a fost cumpărată în perioada martie 2008 – noiembrie 2008, cu 16 facturi fiscale, fiind prezentate 15 declaraţii de conformitate emise de producătorul SC P. SA – Sucursala X pentru beneficiarul SC V.I. SRL Bucureşti, o declaraţie de conformitate şi un raport de încercări emise de producătorul SC P.L. SA.
În urma verificării realităţii tranzacţiilor comerciale desfăşurate de societăţile implicate, organele fiscale au constatat că SC T.P. SRL şi SC V.I. SRL nu funcţionează la sediul social declarat, iar reprezentanţii legali nu au putut fi contactaţi.
Totodată, furnizorul nu a depus bilanţurile anuale pe anii 2005-2007, iar beneficiarul pe anii 2004-2007.
Prin decizia nr. 1/12.01.2010 pârâta ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova – Biroul de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţia formulată de reclamantă ca neîntemeiată, reţinând că, potrivit art. 168 alin. (2) şi art. 178 alin. (4) C.fisc. este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal dacă acciza pentru acest produs nu a fost plătită; în caz contrar, persoana care deţine acest produs este obligată la plata accizelor aferente produselor accizabile.
Reclamanta s-a aprovizionat cu produsul petrolier fără a deţine autorizaţie de antrepozit fiscal, conform art. 179 alin. (1) şi art. 180 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sau autorizaţie de utilizator final, conform pct. 51.3 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 178 alin. (4) C.fisc., deoarece reclamanta a deţinut produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, produse pentru care nu se poate face dovada plăţii accizelor, îi revine obligaţia de a plăti accizele.
Susţinerea reclamantei în sensul că nu poate fi obligată la plata accizelor, deoarece potrivit art. 2 din actul adiţional la contractul încheiat cu SC T.P. SRL nr. 1/2008 părţile au convenit ca obligaţia de justificare a accizei aferente mărfii facturate să revină în totalitate vânzătorului, iar cumpărătorul să nu poată fi tras la răspundere pentru imposibilitatea justificării plăţii accizei, va fi înlăturată de Curte, deoarece libertatea contractuală a părţilor este limitată de dispoziţiile legale de ordine publică, imperative, normele legale imperative neputând fi încălcate sau înlăturate prin voinţa părţilor contractante, cum este situaţia în cauză.
Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta SC C.P. SRL, criticând-o în esenţă pentru următoarele motive:
– Consideră recurenta că nu datorează accize întrucât în documentaţia prezentată de organele fiscale, SC T.P. SRL Bucureşti a fost recunoscută ca având antrepozit fiscal, fiind societatea care a achiziţionat produsele petroliere de la SNP P. SA – Rafinăria X şi L. SA Teleajen prin intermediul SC V.I. SRL Bucureşti.
– Instanţa de fond a ignorat faptul că în contractul pe care recurenta SC C.P. SRL Ploieşti l-a încheiat cu SC T.P SRL Bucureşti s-a stipulat expres că furnizorul produselor petroliere este răspunzător de plata accizelor, iar recurenta în calitate de cumpărător nu va putea fi trasă la răspundere pentru imposibilitatea justificării plăţii accizei (art. 2 din Actul adiţional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/25.01.2008).
– De asemenea, sentinţa de fond este criticabilă şi prin prisma faptului că a considerat nerelevant faptul că reclamanta-recurentă SC C.P. SRL a fost sancţionată contravenţional la data de 16 februarie 2009, constatându-se că nu au fost prezentate rapoartele de încercări care trebuiau să însoţească cele 16 facturi de livrare motorină.
Recursul este nefondat.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei că SC T.P. SRL Bucureşti având antrepozit fiscal a achiziţionat produsele petroliere de la SNP P. SA – şi SC L. SA Teleajen prin intermediul SC V.I. SRL Bucureşti.
Se reţine de către Înalta Curte că nu s-a putut face dovada realităţii tranzacţiilor efectuate în perioada martie 2008 – noiembrie 2008. Astfel, deşi facturile de livrare a produsului petrolier emise de furnizorul SC T.P. SRL au fost însoţite de 15 declaraţii de conformitate emise de producătorul SC P. SA şi o declaraţie de conformitate emisă de producătorul SC L. SA, în urma verificărilor a rezultat că societatea furnizoare SC T.P. SRL şi societatea beneficiară SC V.I. SRL nu funcţionează la sediul declarat şi nu au depus bilanţurile anuale pe anii 2004-2005.
De asemenea, în urma verificărilor a rezultat că niciuna din societăţile SC C.P. SRL, SC T.P. SRL şi SC V.I. SRL nu au desfăşurat relaţii comerciale cu societatea producătoare în perioada de referinţă.
În conformitate cu prevederile art. 168 alin. (2) C.fisc., „Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită”.
Art. 178 alin. (4) C.fisc. arată: „Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plăţii accizelor, atrage plata acestora”.
Pct. 7 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prevăd: „În cazul în care prin circuitul economic nu se poate face dovada că produsele accizabile deţinute în scopuri comerciale provin de la un antrepozit fiscal, operator neînregistrat sau de la importator, acciza se datorează de către persoana la care se întrerupe acest circuit, în termen de 5 zile de la data la care s-a făcut constatarea”.
În mod corect instanţa de fond a reţinut, având în vedere dispoziţiile legale arătate mai sus, că reclamanta a deţinut produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi întrucât nu se poate face dovada plăţii accizelor, îi revine obligaţia de a plăti accizele, fiind persoana la care se întrerupe circuitul economic.
Este nefondat motivul de recurs referitor la răspunderea vânzătorului de a plăti accize în conformitate cu art. 2 din actul adiţional la contractul încheiat cu SC T.P. SRL.
Conform art. 968 C.civ., „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.
Convenţia dintre recurenta-reclamantă şi SC T.P. SRL eludează dispoziţiile legale prevăzute în Codul fiscal privind antrepozitul fiscal şi obligaţia achitării accizelor în sensul arătat mai sus.
Cauza actului juridic încheiat între cele două părţi – adică scopul urmărit prin încheierea acestuia – a fost să eludeze dispoziţiile legale, documentele tranzacţiei fiind falsificate, fiind vorba de firme fantomă.
Înalta Curte apreciază că, în raport de cele prezentate mai sus, nici motivul de recurs privind constatările procesului-verbal de contravenţie nu este fondat. Chiar dacă procesul-verbal de contravenţie a fost anulat – pentru că fapta nu este corect descrisă (decizia civilă nr. 625/31.03.2010 a Tribunalului Prahova) – această împrejurare nu anulează cele constatate în derularea circuitului economic şi nici inaplicabilitatea prevederilor legale incidente din Codul fiscal, la care s-a făcut referire mai sus.
Recursul a fost respins ca nefondat, neexistând motive de modificare şi casare a sentinţei recurate.
Notă: Dispoziţiile art. 968 C.civ. au fost abrogate prin intrarea în vigoare, la 1 octombrie 2011, a Noului Cod civil, republicat în M.Of. nr. 505 din 15 iulie 2011.
Dispoziţiile art. 168 şi 178 C.fisc. au fost abrogate, începând cu 1.04.2010, prin intermediul dispoziţiilor alineatului (3) din O.U.G. nr. 109/2009.