Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit in cauza Alexandre Achughbabian/Prefet du Val-de-Marne ca „Directiva privind returnarea” se opune unei legislatii nationale care impune o pedeapsa cu inchisoarea unui resortisant al unei tari terte aflat in situaţie de sedere ilegala in cursul procedurii de returnare.

Această directivă nu se opune aplicării unor sancţiuni penale potrivit normelor naţionale şi cu respectarea drepturilor fundamentale în cazul unor resortisanţi ai unor ţări terţe care au făcut obiectul procedurii menţionate şi care se află în situaţie de şedere ilegală fără un motiv justificat de nereturnare.

 Directiva privind returnarea resortisanţilor unor ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală („Directiva privind returnarea”) instituie norme şi proceduri comune aplicabile în statele membre pentru îndepărtarea de pe teritoriul lor a resortisanţilor unor ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală.

 Directiva prevede adoptarea, cu privire la orice resortisant al unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală, a unei decizii de returnare care reprezintă, în principiu, începutul unei perioade de returnare voluntare urmate, dacă este necesar, de o măsură de îndepărtare forţată.

 În cazul în care nu are loc o reîntoarcere voluntară, directiva impune statelor membre să efectueze o îndepărtare forţată utilizând măsuri cât mai puţin coercitive. Statul membru poate proceda la reţinerea persoanei în cauză, pentru o durată care nu poate depăşi în niciun caz 18 luni, numai în cazul în care există riscul ca îndepărtarea să fie compromisă.

 În speţă, domnul Achughbabian, cetăţean armean, a intrat pe teritoriul Franţei în 2008. În 2009, acesta a făcut obiectul unei decizii prefectorale care prevedea obligaţia de a părăsi teritoriul francez şi care stabilea un termen de o lună pentru reîntoarcerea voluntară. În urma refuzului de a părăsi Franţa, în iunie 2011 a fost adoptată o nouă decizie de returnare sub forma unui ordin prin care s-a dispus returnarea la frontieră, în care nu se prevedea un termen de plecare voluntară. În plus, autorităţile franceze au dispus reţinerea sa preventivă şi ulterior luarea sa în custodie publică pentru şedere ilegală, măsuri pe care acesta le-a contestat în faţa justiţiei franceze.

 Cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) (Franţa), sesizată în prezent cu soluţionarea acestui litigiu, solicită Curţii de Justiţie să stabilească dacă „Directiva privind returnarea” se opune legislaţiei franceze care prevede o pedeapsă cu închisoarea de un an şi o amendă de 3 750 de euro pentru cetăţeanul unei ţări terţe care se află în situaţie de şedere ilegală în Franţa de mai mult de trei luni, fără a avea viza şi documentele necesare, în special permisul de şedere.

 Domnul Achughbabian nu se mai afla în custodie publică în momentul sesizării Curţii. Aceasta a hotărât totuşi să examineze cauza respectivă într-o procedură accelerată, în măsura în care alte cauze similare sunt de asemenea pendinte în faţa instanţelor franceze. Curtea a subliniat necesitatea de a se pronunţa asupra cauzei în cel mai scurt termen pentru a împiedica eventuale privări de libertate ilegale sau prelungirea duratei acestora.

 Curtea a arătat în primul rând că directiva – al cărei obiect nu este să armonizeze normele naţionale privind şederea străinilor în integralitatea lor – nu priveşte decât deciziile de returnare şi executarea lor. În consecinţă, directiva nu se opune unei reglementări naţionale care califică şederea ilegală a unui resortisant al unei ţări terţe drept infracţiune şi prevede sancţiuni penale, inclusiv pedeapsa cu închisoarea.

 Directiva nu se opune nici reţinerii preventive în vederea stabilirii caracterului legal sau ilegal al şederii unui resortisant al unei ţări terţe. Cu toate acestea, Curtea precizează că autorităţile naţionale sunt obligate să acţioneze cu diligenţă şi să se pronunţe fără întârziere. Odată ce a fost constatată ilegalitatea şederii, aceste autorităţi trebuie în principiu să adopte o decizie de returnare.

 În al doilea rând, Curtea examinează conformitatea cu directiva a reglementării franceze, în măsura în care aceasta poate conduce la aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cursul procedurii de returnare.

 Mai întâi, Curtea aminteşte jurisprudenţa El Dridi, potrivit căreia legislaţia penală a statelor membre în domeniul imigraţiei clandestine şi al şederii ilegale trebuie să asigure respectarea dreptului Uniunii. Prin urmare, aceste state nu pot aplica o reglementare penală care poate să pericliteze realizarea obiectivelor urmărite de „directiva returnare” şi să o lipsească astfel de efectul său util.

 În continuare, Curtea interpretează termenii „măsuri” şi „măsuri coercitive” utilizaţi în directivă şi consideră că aceştia se referă la orice intervenţie care conduce, în mod eficient şi proporţional, la returnarea persoanei interesate. Or, potrivit Curţii, impunerea şi executarea unei pedepse cu închisoarea în cursul procedurii de returnare nu contribuie la realizarea îndepărtării pe care o urmăreşte această procedură. Prin urmare, o astfel de pedeapsă nu constituie o „măsură” sau o „măsură coercitivă” în sensul directivei.

 Curtea concluzionează că dreptul Uniunii se opune unei reglementări naţionale care permite deţinerea unui resortisant al unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală care nu a fost supus măsurilor coercitive prevăzute de directivă şi în cazul căruia nu a fost atinsă, în situaţia luării în custodie publică în vederea aplicării procedurii de îndepărtare, durata maximă a acestei luări în custodie.

 În sfârşit, Curtea aminteşte că statele membre pot adopta sau menţine dispoziţii penale care reglementează, cu respectarea „Directivei privind returnarea” şi a obiectivului său, situaţia în care măsurile coercitive nu au permis realizarea îndepărtării unui resortisant al unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală.

 Curtea deduce din cele de mai sus că directiva nu se opune aplicării unor sancţiuni penale potrivit normelor naţionale şi cu respectarea drepturilor fundamentale în cazul unor resortisanţi ai unor ţări terţe care au făcut obiectul procedurii de returnare stabilite de această directivă şi care se află în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul unui stat membru fără un motiv justificat de nereturnare.

 

Sursa: CJUE