Legea 1/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura a fost modiifcata la Art. 3 de catre Legea 188/2011.
Va prezentam forma consolidata a articolului care a suferit modificari, asa cum poate fi aceasta vizualizata in Biblioteca juridica online Legalis 2.0:
„Legea 1/2004 ….. Art. 3
Agenţia are următoarele atribuţii principale:
a) asigură derularea operaţiunilor financiare legate de gestionarea fondurilor alocate;
b) asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari;
c) autorizează plata către beneficiari în urma verificării cererilor de plată sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora;
d) execută plăţile autorizate către beneficiari;
e) ţine contabilitatea plăţilor efectuate;
f) urmăreşte încadrarea în fondurile alocate pentru activităţile prevăzute la art. 2;
g) asigură îndeplinirea cerinţelor cu privire la informarea publică privind activităţile desfăşurate;
h) asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor economice, administrative, contabile, de personal şi audit ale Agenţiei;
i) colaborează pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice cu organele administraţiei publice centrale şi locale;
j) pregăteşte şi implementează prevederile privind mecanismele comerciale;
k) eliberează certificate de import şi de export pentru produse agricole începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 300/2005 privind instituirea sistemului de certificate de import şi de export pentru produse agricole;
l) elaborează şi implementează procedurile privind aplicarea sistemului de intervenţie pentru produsele agricole.
m) este autoritatea publică responsabilă cu implementarea Sistemului Integrat de Administrare şi Control;
n) asigură managementul cotelor de producţie de zahăr şi izoglucoză şi gestionează contribuţiile aferente acestor cote;
o) elaborează manuale de proceduri şi metodologii în vederea implementării corespunzătoare a atribuţiilor care îi revin;
p) implementează şi administrează restituţiile la export şi sistemul de garanţii aferente restituţiilor;
r) furnizează toate informaţiile solicitate de Organismul coordonator al agenţiilor de plăţi pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit;
s) implementează sistemul de garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole;
ş) realizează şi întreţine sistemul de identificare a parcelelor agricole.
t) pregăteşte şi implementează prevederile legale privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare, precum şi cele referitoare la garanţiile de eliminare de pe piaţă a cantităţilor excedentare de zahăr.
ţ) îndeplineşte, în condiţiile legii, atribuţii privind gestionarea cotei de lapte şi atribuţii privind aplicarea dispoziţiilor legale privind taxele adiţionale individuale, controlul vânzărilor directe şi livrărilor către procesatori, precum şi colectarea contribuţiei la taxa datorată rezultată din depăşirea cotei individuale de livrări şi vânzări directe a producătorilor.
u) fundamentează şi emite decizii de recuperare financiară pe baza verificărilor efectuate în cadrul controlului operaţiunilor care fac parte din sistemul de finanţare prin Fondul European de Garantare Agricolă şi notifică rezultatul final Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Comisiei Europene.
v) dispune măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitorilor proprii, în conformitate cu actele normative care reglementează regimul juridic al creanţelor administrate de Agenţie, precum şi în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
modificat de
Lege nr. 188/2011 – privind gestionarea taxelor colectate în cadrul aplicării politicii agricole comune şi care fac parte din sistemul de finanţare al fondurilor europene pentru agricultură, precum şi din sistemul resurselor proprii al Uniunii Europene din 24 octombrie 2011, M. Of. 763/2011 ;
Ordonanţă nr. 24/2010 – privind controlul operaţiunilor care fac parte din sistemul de finanţare prin Fondul European de Garantare Agricolă din 25 august 2010, M. Of. 613/2010 ;