OUG 85/2011, publicata in M. Of. 716/2011, modifica Art. 3 si Art. 4 din LEGEA 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.

Va prezentam formele consolidate ale articolelor care au suferit modifcari, asa cum pot fi acesrea vizualizate in Biblioteca Juridico – Economica Online Legalis 2.0:


 Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


Legea 50/1991 …. Art. 3

(1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru:

a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11;

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil – teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate;

c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, reţelele şi dotările tehnico-edilitare, branşamente şi racorduri la reţele de utilităţi, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătăţiri funciare, lucrările de instalaţii de infrastructură, lucrările pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente;

d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, locuri de joacă şi agrement, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;

e) lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice;

e) lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă sau subterane;

f) lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării executării lucrărilor, în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (13);

g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote;

h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole situate pe căile şi spaţiile publice, anexe gospodăreşti, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;

i) cimitire – noi şi extinderi.

(2) În vederea simplificării procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcţii provizorii prevăzute la alin. (1) lit. d), g) şi h), autorizaţia de construire se emite în baza documentaţiilor tehnice – D.T. cu conţinut simplificat în raport cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1.

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 85/2011 – pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 5 octombrie 2011, M. Of. 716/2011 ;

Ordonanţă de urgenţă nr. 214/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 4 decembrie 2008, M. Of. 847/2008 ;

Ordonanţă de urgenţă nr. 214/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 4 decembrie 2008, M. Of. 847/2008 ;


Legea 50/1991 …. Art. 4

(1)Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3, după cum urmează:

a) de preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor, pentru lucrările care se execută:

1. pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale;

2. în extravilanul comunelor ale căror primării nu au organizate structuri de specialitate;

b) de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) pct. 1;

c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrările care se execută:

1. pe terenuri care depăşesc limita administrativ-teritorială a unui sector şi cele din extravilan;

2. la construcţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b);

3. lucrări de modernizări, reabilitări, extinderi de reţele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de suprafaţă, de transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicaţii – inclusiv fibră optică, precum şi lucrări de modernizări şi/sau reabilitări pentru străzile care sunt în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti;

d) de primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepţia celor prevăzute la lit. c), inclusiv branşamente şi racorduri aferente reţelelor edilitare;

e) de primarii oraşelor şi comunelor pentru lucrările care se execută:

1. în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) pct. 1;

2. la construcţiile reprezentând monumente istorice clasate sau aflate în procedură de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, în condiţiile art. 10 lit. a) şi ale art. 45 alin. (4) şi cu avizul arhitectului-şef al judeţului;

f) abrogată.

(2) Pentru lucrările care se realizează pe amplasamente ce depăşesc limitele judeţului, respectiv ale municipiului Bucureşti, în vederea armonizării condiţiilor de autorizare pentru întreaga investiţie, autoritatea administraţiei publice centrale competente, potrivit legii, va emite un aviz coordonator în baza căruia preşedinţii consiliilor judeţene implicate, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti vor emite autorizaţii de construire pentru lucrările amplasate în unităţile administrativ-teritoriale din aria lor de competenţă.

(3) Autorizaţiile de construire prevăzute la alin. (2) produc efecte la data intrării în vigoare a ultimei autorizaţii de construire emise în condiţiile prezentei legi.

(4) Abrogat.

(5) Pentru lucrările de foraje şi prospecţiuni submarine, precum şi de construire a reţelelor submarine de transport energetic şi de comunicaţii, amplasate în marea teritorială, zona contiguă sau zona economică exclusivă a Mării Negre, după caz, autorizaţia de construire se emite de către autoritatea administraţiei publice centrale competentă.

(5) Abrogat.

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 85/2011 – pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 5 octombrie 2011, M. Of. 716/2011 ;

Ordonanţă de urgenţă nr. 214/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 4 decembrie 2008, M. Of. 847/2008 ;

Ordonanţă de urgenţă nr. 214/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 4 decembrie 2008, M. Of. 847/2008 ;

Lege nr. 101/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 9 mai 2008, M. Of. 371/2008 ;

Lege nr. 52/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 8 martie 2006, M. Of. 238/2006 ;

Ordonanţă de urgenţă nr. 122/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 24 noiembrie 2004, M. Of. 1152/2004 ;

Ordonanţă de urgenţă nr. 122/2004 – pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 24 noiembrie 2004, M. Of. 1152/2004 ;


Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie