Ordonanta 5/2011 – modificata prin Legea 161/2011 publicata in M. Of. 503/2011 – produce modificari in Art. 61 din Ordonanta 43/1997 privind regimul drumurilor.
„OG 43/1997 …. Art. 61
(1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale, şi se sancţionează după cum urmează:
a) încălcarea prevederilor art. 18, art. 19 alin. (4) şi (5), art. 31, 35, 38, art. 44 alin. (5), art. 47 alin. (5) şi ale art. 51 alin. (4), cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, aplicată persoanei fizice sau juridice;
b) încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 26, 27, 30, art. 32 alin. (2), art. 37, art. 39 alin. (2)–(4), art. 40 alin. (1), art. 43, art. 44 alin. (4), art. 46 alin. (1) şi (4), art. 47 alin. (11) şi (2), ale art. 48, 50, 52 şi art. 53 alin. (1), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, aplicată persoanei fizice sau juridice, iar în cazul prevederilor art. 40 alin. (1), aceasta se aplică administratorului drumului sau executantului, după caz;
c) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) prin efectuarea transporturilor fără AST şi ale art. 41 alin. (8), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;
d) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) prin efectuarea transporturilor cu depăşirea maselor pe axe, masei totale şi/sau dimensiunilor înscrise în AST, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei;
e) nerespectarea condiţiilor de efectuare a transportului înscrise în proiectul de transport, cu excepţia celor privind lucrările prevăzute la art. 41 alin. (11), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;
f) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (9), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, aplicată conducătorului auto;
g) neefectuarea lucrărilor prevăzute la art. 41 alin. (11), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, aplicată întreprinderii/operatorului de transport rutier;
h) nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (15), (17), (18) şi (19), cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei;
i) însoţirea transporturilor efectuate cu depăşirea masei totale şi/sau a dimensiunilor maxime admise, fără AST, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, aplicată personalului de însoţire specializat;
j) efectuarea însoţirii transporturilor cu depăşirea dimensiunilor înscrise în AST, cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei, aplicată personalului de însoţire specializat;
k) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (16)–(19), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, aplicată personalului de însoţire specializat;
l) nerespectarea condiţiilor privind dotarea prevăzute la art. 41 alin. (20), a condiţiilor privind atestarea prevăzute la art. 41 alin. (21) şi a condiţiilor privind efectuarea însoţirii prevăzute la art. 41 alin. (22), cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei, aplicată operatorului economic specializat;
m) însoţirea transportului de către o persoană fizică sau de către un operator economic specializat cu încălcarea prevederilor reglementărilor specifice în vigoare, cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier şi persoanei fizice/operatorului economic specializat;
n) încălcarea restricţiilor de circulaţie instituite potrivit art. 44 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, aplicată conducătorului auto;
o) refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire şi/sau măsurare a dimensiunilor, refuzul de a însoţi vehiculul personalului cu atribuţii de control în vederea cântăririi şi/sau măsurării dimensiunilor transportului, precum şi refuzul de a prezenta personalului cu atribuţii de control documentele privind transportul, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, aplicată conducătorului auto;
p) efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depăşirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la prezenta ordonanţă, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei;
q) sustragerea de la control sau obstrucţionarea controlului prevăzut la art. 60 alin. (2), precum şi neoprirea la semnalul regulamentar al personalului cu atribuţii de control, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;
r) încălcarea prevederilor art. 47 alin. (9) şi nerespectarea termenelor prevăzute la art. 47 alin. (10), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, aplicată deţinătorilor.
(2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. c), d), e), h), p) şi q) se aplică persoanei fizice sau juridice responsabile în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (10).
(3) Pe lângă amenzile contravenţionale aplicate persoanelor fizice şi juridice de către personalul cu atribuţii de inspecţie şi control împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice cu depăşirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, contravenientul are obligaţia de a achita, în contul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., cu titlu de tarif de despăgubire, sumele stabilite potrivit anexei nr. 5.
(3) Pe lângă amenzile contravenţionale aplicate persoanelor fizice şi juridice de către personalul cu atribuţii de inspecţie şi control împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice cu depăşirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, contravenientul are obligaţia de a achita în contul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., respectiv al administratorului drumului, cu titlu de tarif de despăgubire, sumele stabilite potrivit anexei nr. 5.
(4) Agentul constatator va face menţiune în procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi despre contravaloarea despăgubirii şi modul de achitare a acesteia.
(5) Sumele încasate cu titlu de tarif de despăgubire, potrivit alin. (3), vor reveni ca venituri proprii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. şi vor fi utilizate în exclusivitate pentru finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale, precum şi pentru garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop.
(5) Sumele încasate cu titlu de tarif de despăgubire, potrivit alin. (3), vor reveni ca venituri proprii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., respectiv administratorului drumului, şi vor fi utilizate în exclusivitate pentru finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale, precum şi pentru garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop.
modificat de
Ordonanţă nr. 5/2011 – pentru aprobarea unor reglementări privind creşterea siguranţei rutiere şi destinaţia sumelor încasate de către personalul împuternicit cu atribuţii de inspecţie şi control în urma aplicării sancţiunilor contravenţionale specifice activităţii de transport rutier din 26 ianuarie 2011, M. Of. 80/2011 ;
Ordonanţă nr. 5/2011 – pentru aprobarea unor reglementări privind creşterea siguranţei rutiere şi destinaţia sumelor încasate de către personalul împuternicit cu atribuţii de inspecţie şi control în urma aplicării sancţiunilor contravenţionale specifice activităţii de transport rutier din 26 ianuarie 2011, M. Of. 80/2011 ;
Ordonanţă nr. 7/2010 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor din 29 ianuarie 2010, M. Of. 70/2010 ;
Ordonanţă nr. 21/2005 – pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor din 27 ianuarie 2005, M. Of. 102/2005 ;
Ordonanţă nr. 79/2001 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor din 30 august 2001, M. Of. 541/2001 ;
Ordonanţă nr. 79/2001 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor din 30 august 2001, M. Of. 541/2001 ;