Procurori ai Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina au dispus, la data de 17.03.2011, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a inculpatilor Brandusca Jan si Mihai Maria sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda.
Din probele administrate in cauza pe parcursul urmaririi penale a rezultat urmatoarea situatie de fapt:
La data de 24.11.2010, inculpatii au fost depistati in piata Progresul din municipiul Slatina, in timp ce comercializau tigari ce nu aveau banderole legale de marcaj si pentru care nu au putut prezenta documente legale de provenienta.
In urma perchezitiilor efectuate in aceeasi zi la domiciliul inculpatului Brandusca Jan si in alte doua spatii inchiriate de acesta, au fost descoperite 1472 pachete de tigari fara timbru fiscal. Valoarea pachetelor de tigari de contrabanda achizitionate de inculpati se ridica la peste 100.000 lei, iar prejudiciul adus bugetului consolidat al statului ca urmare a sustragerii de la plata impozitului si taxelor aferente se cifreaza la valoarea de 12.593 lei.
Dosarul a fost inaintat, spre competenta solutionare, Tribunalului Olt.
Procurori ai Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria au dispus, prin rechizitoriu, la data de 28.03.2011, trimiterea in judecata a inculpatului Ion Stanciu sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala.
Probatoriul administrat in cauza pe parcursul urmaririi penale a relevat faptul ca
inculpatul, in calitate de administrator al unei societati comerciale, in perioada 2006-2009, nu a evidentiat in contabilitate un numar de 10 facturi fiscale pentru care nu a achitat contravaloarea obligatiilor fiscale, iar in perioada septembrie 2008 – septembrie 2009 a utilizat forta de munca, fara a incheia contract individual de munca, sustragandu-se de la plata obligatiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile.
In vederea recuperarii prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra a doua autoturisme proprietatea inculpatului. Astfel, a fost recuperata o parte a prejudiciului total, in cuantum de 3986 lei, pe care inculpatul l-a cauzat bugetului consolidat al statului.
Dosarul a fost inaintat, spre competenta solutionare, Tribunalului Teleorman.
Sursa: Infolegal