Consiliul Concurentei a amendat companiile Orange si Vodafone cu 147,9 milioane lei (34,8 milioane euro) si respectiv cu 120,3 milioane lei (28,3 milioane euro) pentru abuz de pozitie dominanta.
In cadrul investigatiilor declansate in 2006, in urma unor plangeri depuse de catre SC Netmaster Communications SRL, autoritatea de concurenta a constatat ca cele două companii de telefonie au refuzat sa acorde firmei Netmaster accesul la retele lor de telefonie in vederea terminarii apelurilor nationale si internationale tranzitate de acest operator. Netmaster solicitase interconectarea la tariful reglementat de ANCOM, tarif mai mic decat cele practicate de Orange si Vodafone.
Interconectarea retelelor operatorilor si implicit achizitia de catre acestia a serviciilor de terminare a apelurilor ofera abonatilor din retele diferite posibilitatea de a se apela intre ei. Astfel, realizarea acestor servicii implica preluarea apelurilor provenite sau tranzitate din/prin retelele altor operatori (Netmaster in acest caz) si livrarea lor la punctul final de destinatie (utilizatorii finali ai retelelor Orange si Vodafone). Pentru operatorii alternativi de telefonie (de tip Netmaster), aceste servicii constituie facilitati esentiale, in vederea intrarii si respectiv a mentinerii lor pe piata.
Abuzurile Vodafone şi Orange s-au manifestat pe pietele serviciilor de terminare a apelurilor in propriile retele de telefonie, piete pe care fiecare dintre acesti operatori detine o pozitie de monopol. Conform legislatiei in domeniul concurentei, in absenta unei justificări obiective, un refuz reprezinta un abuz de pozitie dominanta pe piata de acces.
Sursa: Consiliul Concurentei