Peste 6.000 de angajati din structurile subordonate Ministerului Finantelor vor fi disponibilizati in urma unui proces de restructurare a institutiei care urmareste reducera birocratiei, potrivit ministrului de resort, Gheorghe Ialomitianu.
„Ministerul de Finante trebuie restructurat. Intr-adevar, trebuie sa si reducem personalul, pentru ca sunt foarte multi oameni care lucreaza in Finante si trebuie sa reducem birocratia. Sunt peste 32.000 de persoane in structurile Ministerului de Finante, ANAF si unitatile subordinate, iar cel putin 20% ar trebui sa plece. Pentru ca trebuie sa reducem birocratia”, a spus Ialomitianu, citat de Mediafax.
 El a aratat ca va trebui redus si personalul din Trezorerie, intrucat este necesara reducerea platilor care se fac la ghiseu, acest lucru fiind posibil in viitor prin declaratia unica pentru contribuabili persoane fizice si prin introducerea declaratiei electronice pentru firme.

Sursa: Incont