Numarul angajatilor din sectorul bugetar a fost de 1,29 milioane in luna decembrie, in scadere cu 88.000 comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice (MFP), conform raportarilor ordonatorilor principali de credite, prezentate marti de Vergil Voineagu, presedintele Institutului National de Statistica (INS). Comparativ cu luna decembrie 2008, numarul bugetarilor a scazut cu circa 107.000.
Conform metodologiei de calcul a INS, efectivul de salariati din sectorul bugetar a fost in luna octombrie de aproape 950.000 persoane, cu 57.000 mai putine decat in decembrie 2009.
Desi cele doua cifre sunt din luni diferite, Vergil Voineagu a explicat in cadrul unei conferinte de presa ca diferenta se datoreaza modului de raportare diferit. Astfel, datele INS referitoare la sectorul bugetar se refera la statisticile din activitatile economice conform CAEN Rev.2 de administratie publica, invatamant si sanatate si asistenta sociala, inclusiv personalul din sector privat din invatamant, nefiind luat in calcul personalul auxiliar.
Sursa: HotNews