Oamenii de afaceri Sorin Ovidiu Vintu si Octavian Turcan au sfidat organele judiciare “prin repetarea unor fapte cu conotatie penala” si dupa ce s-a inceput ancheta impotriva lor in dosarul lui Nicolae Popa, astfel ca arestarea era indreptatita, se arata in opinia separata a CAB.
Potrivit motivarii opiniei separate a Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a admis doar recursul soferului Alexandru Stoian si s-au respins contestatiile lui Sorin Ovidiu Vintu si Octavian Turcan impotriva arestarii preventive, cei doi oameni de afaceri au sfidat organele de urmarire penala. “In ceea ce priveste oportunitatea luarii unei asemenea masuri (arestarea preventiva, n.r.) in prezenta cauza, consider ca luarea masurii arestarii preventive este indreptatita si de faptul ca initial s-a luat de catre Parchet masura obligarii de a nu parasi tara, masura ce s-a dovedit a fi insuficienta, din moment ce inculpatii au avut in continuare un comportament care, conform indiciilor din cauza, a sfidat organele judiciare prin repetarea unor fapte cu conotatie penala”.
“Ca atare, pentru ca actul de justitie sa fie credibil si eficient, se impunea ca impotriva celor doi inculpati sa se ia o masura preventiva mai aspra, de natura a impiedica pentru viitor savarsirea unor astfel de fapte”, se mai arata in motivare.
Astfel, potrivit opiniei separate a judecatoarei Cristia Rotaru, din probele stranse pana in prezent rezulta indicii ca si dupa data inceperii urmaririi penale si luarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, Vintu si Turcan au savarsit fapte cu conotatie penala. “Inculpatilor li s-a adus la cunostinta, cu prilejul inceperii urmaririi penale, ca activitatile realizate in perioada octombrie – 2 decembrie 2009 in legatura cu condamnatul Nicolae Popa intra sub incidenta legii penale si, ca atare, nu aveau cum sa nu realizeze ca incercarea ulterioara de a intra in contact cu acesta sau de a-l ajuta din punct de vedere material, direct sau indirect, reprezinta o activitate infractionala”, se arata in documentul citat.
Sursa: www.mediafax.ro