Topul 200 al celor mai bune universitati din lume, realizat de Times Higher Education, este dominat de universitatile americane. Primele cinci pozitii ale clasamentului apartin institutiilor din SUA, cu Universitatea Harvard pe primul loc.  Romania este absenta si in acest an din top. Nicio universitate romaneasca nu s-a calificat intre cele mai bune universitati din lume. VEZI TOPUL
Universitatea Harvard, California Institute of Technology si Massachusetts Institute of Technology ocupa primele trei locuri in topul celor mai bune 200 universitati din lume. Ele sunt urmate pe locurile 4 si 5 de Stanford University si Princeton University. Marea Britanie are prima reprezentanta in clasament abia pe locul 6, prin intermediul Universitatii Cambridge. Locul 7 este ocupat tot de o universitate britanica, Oxford University, urmata pe locul 8 de University of California Berkeley, iar pe 9 si 10 de Imperial College London, respectiv Yale University.
Nicio universitatea romaneasca nu a fost inclusa in randul celor mai bune institutii de invatamant superior din Romania. In top nu se regaseste nicio universitate din Europa de Est.
Times Higher Education a schimbat in acest an metodologia de analiza, luand in calcul 13 criterii, fata de 6 in anii anteriori. Cele 13 criterii au fost grupate in cinci mari categorii. Universitatile au fost evaluate in functie de mediul de invatare asigurat (30%), cercetarea stiintifica (volum, venitul alocat si reputatie – 30%), citarile articolelor stiintifice in publicatiile internationale de specialitate (32,5%), inovatie (2,5%) si ”amestecul international”, la nivelul personalului si studentilor  (5%).
Sursa: www.realitatea.net