Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, prin Autoritatea Rutiera Romana, a demarat o serie de actiuni destinate identificarii, sanctionarii si adoptarii de masuri complementare sau administrative, in vederea combaterii transporturilor ilegale.
Masurile vizeaza cazurile in care transporturile rutiere comerciale se deruleaza:
• fara a fi licentiate sau autorizate;
• in lipsa documentelor de transport care sa dovedeasca faptul ca operatiunea de transport comercial este supusa controlului fiscal.
Actiunile, ce se desfasoara la nivel teritorial, vizeaza atat transporturile comerciale de marfuri, cat si cele de persoane. Pe langa obiectivele prioritare anterior mentionate, Autoritatea Rutiera Romana va urmari si modul de respectare, de catre operatorii de transport, a obligatiilor privitoare la:

1. siguranta rutiera:
– respectarea timpilor de conducere si odihna;
– existenta atestatelor de pregatire profesionala pentru persoanele cu functii care concura la siguranta rutiera;
– utilizarea de catre intreprindere sau de catre operatorul de transport de conducatori auto detinatori de contract de munca, aviz medical si aviz psihologic:
– transportul rutier de persoane pe un traseu judetean, interjudetean sau international fara a depasi numarul de locuri pe scaune inscris in certificatul de clasificare pe stele sau categorii;
– efectuarea de transport rutier de marfuri si/sau de persoane, numai cu vehicule destinate prin constructie categoriei, respectiv tipului de transport.
2. nivelul serviciilor puse la dispozitia publicului calator:
– respectarea prevederilor licentei de traseu, ale autorizatiei de transport international sau ale graficului de circulatie;
– oprire in toate statiile prevazute in graficul de circulatie aferent licentei de traseu;
– emiterea de legitimatii de calatorie corespunzatoare tarifelor aferente distantei parcurse de persoanele transportate;
– admiterea la transport persoanele care beneficiaza, potrivit legii, de facilitati la transportul rutier.

Sursa: www.mt.ro