Editura C.H. Beck anunta aparitia lucrarilor Noul Cod de procedura civila si Noul Cod de procedura penala, din colectia La Zi.
Codul de procedura civila (Publicat la 15.07.2010) este prefatat de prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu – membru al Comisiei de elaborare.
„De foarte multi ani se vorbeste de necesitatea unui nou Cod de procedura civila, care sa asigure o reglementare unitara, moderna, si care sa raspunda asteptarilor justitiabililor, dar si judecatorilor si partenerilor lor in infaptuirea actului de justitie: procurori, avocati, consilieri juridici, executori judecatoresti. Problema a devenit stringenta mai ales dupa ce Romania a dobandit o noua Constitutie in anul 1991, revizuita in 2003, care a impus noi exigente chiar pe plan procesual si dupa aderarea Romaniei, in anul 1994, la Conventia europeana a drepturilor omului. Dezideratele de la 1865 pentru o buna procedura – simplitate, rapiditate, eficacitate – au ramas, dar ele au capatat si alte nuante, principala preocupare fiind aceea de crestere a calitatii actului de justitie.
Comisia de redactare a proiectului a avut in vedere evolutia legislatiei, pe cea existenta in tara noastra si numeroase acte normative similare: Codul de procedura civila francez si legislatia aferenta executarii silite, Codul judiciar belgian, Codul de procedura civila german, Codul de procedura civila italian, Codul de procedura civila elvetian, Codul de procedura civila al provinciei Quebec, Codul de procedura civila spaniol, Codul de procedura civila portughez, Codul de procedura civila olandez, Codul de procedura civila finlandez, Codul de procedura civila model pentru America de Sud, elaborat sub egida Institutului ibero-american de Drept procesual, Regulile Transnationale de procedura civila si Proiectul european de armonizare a procedurii civile. in elaborarea textelor s-a tinut seama si de jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Curtii Europene a Drepturilor Omului si a instantelor comunitare.
Este foarte important ca intrarea in vigoare a Codului de procedura civila sa aiba loc concomitent cu cea a Codului civil deoarece intre cele doua coduri exista o stransa legatura, expresie a corelatiei dintre continut si forma. in Raportul de prezentare a Proiectului Codului de procedura civila catre Consiliul de Stat, din anul 1865, se sublinia ca „procedura este inima legislatiunii unui stat … Codicele civil, fara procedura, este ca un corp fara inima, este ca o buna si complecta masina careia ii lipseste puterea motrice” (G. Plastara). Sau, in doctrina din perioada interbelica, se arata ca „daca procedura civila nu e altceva decat un total de reguli pentru a pune in valoare regulile de drept civil, atunci culoarea procedurii civile va fi culoarea dreptului civil. Cand dreptul de fond isi schimba fizionomia, atunci si procedura isi schimba aspectul” (E. Herovanu). Din acest punct de vedere lucrurile stau la fel si astazi.”
Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Presedintele Comisiei tehnice de redactare a Proiectului Noului Cod de procedura civila
Codul de procedura penala (Publicat la 15.07.2010) este prefatat de jud. Mihail Udroiu – membru al Comisiei de elaborare.
„Noul Cod de procedura penala a avut in vedere crearea unui cadru legislativ clar, previzibil si accesibil tuturor participantilor la efectuarea actului de justitie penala. Totodata, legiuitorul s-a preocupat de asezarea procesului penal pe pilonii unor noi principii care, alaturi de cele clasice, sa contribuie la o mai buna infaptuire a justitiei penale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Aceasta structura reprezinta nucleul dur al reglementarii desfasurarii unui nou model de proces penal in cadrul caruia sa fie constatate la timp, in mod complet si fara echivoc, faptele care constituie infractiuni, astfel incat nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala, iar orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit legii.
Elaborarea noii codificari a urmarit, pe de o parte, asigurarea eficientei procesului penal si definirea limitelor puterilor coercitive ale statului, iar, pe de alta parte, garantarea drepturilor partilor si a celorlalti participanti in procesul penal astfel incat sa fie respectate prevederile Constitutiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementari ale Uniunii Europene in materie procesual penala, precum si ale pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte.
Trebuie subliniat ca asigurarea functionalitatii sistemului justitiei penale nu se poate realiza decat prin intrarea concomitenta in vigoare a noului Codul penal, noului Cod de procedura penala precum si a Legii privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.
Pregatirea punerii in aplicare a noului Cod de procedura penala va implica o pregatire corespunzatoare, atat a sistemului judiciar roman si a altor institutii care isi desfasoara activitatea in sfera justitiei penale (serviciile de probatiune, administratiile locurilor de detentie, politia comunitara, mediatorii etc.), cat si a societatii romanesti in ansamblul ei. Totodata, organele puterii legislative si executive trebuie sa asigure finantarea adecvata a sistemului judiciar, personalul si logistica necesare functionarii noilor institutii procedurale.”
Jud. Mihail Udroiu
Membru al Comisiei de redactare a Proiectului Noului Cod de procedura penala
Pentru mai multe informatii, puteti vizita paginile dedicate celor doua lucrari:
– Noul Cod de procedura civila (Publicat la 15.07.2010). Cod 403
– Noul Cod de procedura penala (Publicat la 15.07.2010). Cod 404