„Am cerut ministrului Finantelor si sefului ANAF explicit, ca atributii de baza, combaterea evaziunii fiscale si gestionarea fondurilor UE. Voi fi cu ochii pe ei in fiecare luna, pentru ca am modificat legislatia tocmai pentru a asigura instrumente suplimentare in combaterea evaziunii fiscale. Daca nu voi vedea rezultate, vor pleca”, a declarat, joi, premierul Emil Boc, citat de Mediafax.
El a raspuns astfel la cererea jurnalistilor de a comenta declaratiile presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) privind coruptia din Garda Financiara. Presedintele ANAF, Sorin Blejnar, declarase, miercuri, ca multi dintre angajatii Garzii Financiare vor fi disponibilizati din cauza ca „iau spaga”, concedierile facand parte dintr-un program mai amplu de restructurare a institutiei, discutat impreuna cu expertii FMI.
Sursa: www.hotnews.ro