Proiectele de legi pentru care Guvernul urmeaza sa-si asume raspunderea au sosit, luni dimineata, la Parlament, a declarat, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.
Anastase a precizat ca Birourile permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor se vor reuni in sedinta, marti, la ora 13.30, pentru a stabili procedura pe care o vor urma aceste legi.
Guvernul a adoptat, duminica, proiectele de legi prin care sunt reduse salariile, pensiile si alte prestatii sociale din sectorul bugetar, pentru care isi va angaja raspunderea in Parlament.
Conform articolului 114 din Constitutie, “Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege”.
Potrivit prevederilor constitutionale, Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata.
Daca Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.
In cazul in care presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate prin asumarea raspunderii Guvernului, dezbaterea acesteia se va face in sedinta comuna a celor doua Camere, mai stipuleaza Constitutia.
Sursa: www.mediafax.ro