Cuantumul lunar al drepturilor banesti va fi diminuat cu 15% de la 1 iunie inclusiv pentru invalizi, veterani si vaduve de razboi, precum si pentru fostii detinuti politici, deportati si sotul supravietuitor pensionar, care primesc un ajutor lunar din partea statului.
Categoriile de drepturi banesti care vor fi diminuate de Guvern cu 15% de la 1 iunie, in urma negocierilor cu Fondul Monetar International, au fost deja incluse intr-un proiect de ordonanta de urgenta.
Conform documentului, reducerea de 15% va fi aplicata drepturilor banesti acordate prin:
– Legea 49/1991 privind acordarea de indemnizatii si sporuri invalizilor, veteranilor si vaduvelor de razboi
– Legea 49/1999 privind pensiile IOVR
– Decretul-Lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice incepand cu 1945
– OG 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate intre 1940 si 1945 din motive entice
Sursa: www.mediafax.ro