În Monitorul Oficial nr. 428 din 21 mai a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 307/2018 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 443/2017 privind aprobarea Programului național apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinului financiar.
Art. I.
Hotărârea Guvernului nr. 443/2017 privind aprobarea Programului național apicol pentru perioada 2017 – 2019, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinului financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 4 iulie 2017, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 3.
Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru Programul național apicol pentru perioada 2017-2019, este de 99.340 mii lei, din care suma de 49.670 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale, potrivit prevederilor Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/1.102 a Comisiei din 5 iulie 2016 de aprobare a programelor naționale de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole, prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, și distribuită astfel:
a) pentru anul 2017: 32.542 mii lei;
b) pentru anul 2018: 33.399 mii lei;
c) pentru anul 2019: 33.399 mii lei.”
2. La anexa nr. 1, capitolul VI, alineatul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Contribuția Uniunii Europene la Programul de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole este aprobată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1.102 a Comisiei din 5 iulie 2016 de aprobare a programelor naționale de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole, prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European șl al Consiliului, faptul generator al cursului de schimb este stabilit la art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro, iar cursul euro este stabilit potrivit prevederilor art. 40 din același regulament la valoarea de 4,5390 lei pentru plățile aferente anului 2017, respectiv la valoarea de 4,6585 lei pentru plățile aferente anului 2018.”
3. La anexa nr. 1, capitolul IX litera A, alineatul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Documente transmise după plata ajutorului: depunerea anuală până la data de 1 martie, pe o perioadă de 3 ani de la achiziționarea maturatorului, centrifugei, topitorului de ceară cu abur din inox, a proceselor-verbale încheiate între cooperativă și apicultorul/apicultorii care a/au beneficiat de utilizarea utilajelor achiziționate. În cazul netransmiterii proceselor-verbale în termenul prevăzut, se va recupera de la cooperativă sprijinul financiar acordat prin Program.”
4. La anexa nr. 1, capitolul IX litera В alineatul 3, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:
„5. Prin Program se decontează maximum 3 medicamente diferite pentru tratarea varoozei și maximum 3 medicamente diferite pentru tratarea nosemozei, în limita cantităților/dozelor menționate în prospectul acestora pentru un stup cu familie de albine.”
5. La anexa nr. 1, capitolul IX litera B, alineatul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Cheltuieli eligibile:
1. În cazul apiculturii convenționale:
a) prețul fără TVA al medicamentelor achiziționate înainte de data depunerii cererii de plată de la furnizori autorizați sanitar-veterinar de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, denumită în continuare ANSVSA, pentru comercializare, conform legislației în domeniu, utilizate pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deținut de apicultor, conform adeverinței eliberate de ANZ din care să reiasă numărul familiilor de albine deținute, emisă înainte de efectuarea achizițiilor;
b) prețul fără TVA al medicamentelor achiziționate înainte de data depunerii cererii de plată de la furnizori autorizați sanitar-veterinar de către ANSVSA pentru comercializare, conform legislației în domeniu, utilizate pentru tratarea nosemozei, conform adeverinței eliberate de ANZ din care să reiasă numărul familiilor de albine deținute, emisă înainte de efectuarea achizițiilor.
2. În cazul apiculturii ecologice:
a) prețul fără TVA al medicamentelor achiziționate înainte de data depunerii cererii de plată de la furnizori autorizați sanitar-veterinar de către ANSVSA pentru comercializare, conform legislației în domeniu, utilizate pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deținut de apicultor, conform adeverinței eliberate de ANZ din care să reiasă numărul familiilor de albine deținute, emisă înainte de efectuarea achizițiilor;
b) prețul fără TVA al medicamentelor achiziționate înainte de data depunerii cererii de plată de la furnizori autorizați sanitar-veterinar de către ANSVSA pentru comercializare, conform legislației în domeniu, utilizate pentru tratarea nosemozei, conform adeverinței eliberate de ANZ din care să reiasă numărul familiilor de albine deținute, emisă înainte de efectuarea achizițiilor.”
6. La anexa nr. 1, capitolul IX litera В alineatul 5, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
„f) copia facturii de achiziție a medicamentelor și copia documentelor de efectuare a plății medicamentelor pentru tratarea varoozei sau nosemozei, întocmite potrivit legislației în vigoare;”.
7. La anexa nr. 1, capitolul IX litera В alineatul 5, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
„h) copia documentului care atestă autorizarea sanitar-veterinară pentru comercializare a furnizorilor de medicamente.”
8. La anexa nr. 1, capitolul IX litera С poziția C.1 alineatul 3, punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
„4. apicultorul să dețină comunicarea pentru deplasare în pastoral, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul program, avizată șl datată de către consiliul local, iar achiziția să se facă ulterior datei de deplasare în pastoral;”.
9. La anexa nr. 1, capitolul IX litera С poziția C.1 alineatul 5, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
„f) copia facturii de achiziție și a documentelor de efectuare a plății cutiilor, întocmite potrivit legislației în vigoare;”.
10. La anexa nr. 1, capitolul IX litera С poziția C.1 alineatul 5, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
„h) copia certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerțului a furnizorilor de cutii.”
11. La anexa nr. 1, capitolul IX litera С poziția C.2, alineatul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Cheltuieli eligibile:
1. prețul fără TVA pentru decontarea achiziției de colectoare de polen și/sau colectoare de propolis, dar nu mai mult de 20% colectoare din totalul stupilor cu familii de albine deținuți de apicultor la data eliberării adeverinței ANZ, cu condiția să păstreze minimum 3 ani accesoriile achiziționate, începând de la data achiziției;
2. până la 75% din prețul fără TVA pentru decontarea achiziției de uscător de polen și/sau încălzitor miere, cu condiția să păstreze minimum 3 ani accesoriile achiziționate, începând de la data achiziției.”
12. La anexa nr. 1, capitolul IX litera С poziția C.2 alineatul 5, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
„f) copia facturii de achiziție și a documentelor de efectuare a plății accesoriilor apicole, întocmite potrivit legislației în vigoare;”.
13. La anexa nr. 1, capitolul IX litera D alineatul 3, punctul 5 se abrogă.
14. La anexa nr. 1, capitolul IX litera D alineatul 3, punctul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
„6. pentru a fi eligibilă achiziția de material biologic, beneficiarul trebuie să achiziționeze și tratamentul pentru tratarea varoozei necesar întregului efectiv de familii de albine, atât cel deținut, cât și cel achiziționat.”
15. La anexa nr. 1, capitolul IX litera D, alineatul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Cheltuieli eligibile:
1. prețul fără TVA pentru achiziția unui număr maxim de 75 de familii de albine și pentru achiziția medicamentelor necesare pentru tratarea acestora de varooză, în cazul apicultorilor care dețin maximum 75 de familii de albine la data eliberării adeverinței ANZ;
2. prețul fără TVA pentru achiziția unui număr maxim de familii de albine egal cu 40% din familiile de albine deținute de către apicultor la data eliberării adeverinței ANZ, dar nu mai mult de 100 de familii, și pentru achiziția medicamentelor necesare pentru tratarea acestora de varooză, în cazul apicultorilor care dețin peste 75 de familii de albine;
3. prețul fără TVA pentru achiziția unui număr maxim de mătci egal cu 40% din familiile de albine deținute de către apicultor la data eliberării adeverinței ANZ, în cazul apicultorilor care dețin maximum 75 de familii de albine;
4. prețul fără TVA pentru achiziția unui număr maxim de mătci egal cu 40% din familiile de albine deținute de către apicultor la data eliberării adeverinței ANZ, dar nu mai mult de 100 de mătci, în cazul apicultorilor care dețin peste 75 de familii de albine.”
16. La anexa nr. 1, capitolul IX litera D alineatul 5, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
„f) copia documentelor de efectuare a plății mătcilor și/sau familiilor de albine, întocmite potrivit legislației în vigoare la data efectuării plății;”.
17. La anexa nr. 1, capitolul IX litera D, litera h) a alineatului 5 și alineatul 6 se abrogă.
18. La anexa nr. 1, după capitolul IX se introduce o anexă, având conținutul prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.
19. La anexa nr. 2, după alineatul (2) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Pentru evitarea creării condițiilor artificiale, furnizorii de medicamente, mătci, familii de albine sau stupi nu pot fi și beneficiari ai produsului pentru care sunt furnizori în Programul național apicol pentru perioada 2017-2019. De asemenea, un solicitant prin Program care este și furnizor constituit sub o altă formă de organizare decât cea prin care solicită sprijin nu este eligibil.”
20. La anexa nr. 2, articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 2.
Termenul-limită de depunere a cererii și a documentelor care o însoțesc este data de 1 august a fiecărui an”.
Art. II.
Prin derogare de la prevederile alin. 6 al lit. A din capitolul IX al anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 443/2017 privind aprobarea Programului național apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinului financiar, pentru plata aferentă anului 2017, procesele-verbale încheiate între cooperativă și apicultorul/apicultorii care a/au beneficiat de utilizarea utilajelor achiziționate se vor transmite în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.