În Monitorul Oficial nr. 314 din 10 aprilie a.c. a fost publicat Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 69/2018 privind modificarea și completarea Codului rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013.
Art. I.
Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 și 171 bis din 29 martie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 174 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 174.
(1) Punctul virtual de tranzacționare, denumit în continuare PVT, este un punct noțional, unic la nivelul SNT, situat între punctele de intrare în SNT și punctele de ieșire din acesta, utilizat pentru notificarea următoarelor tranzacții de vânzare-cumpărare încheiate între UR:
a) tranzacții având ca obiect cantități de gaze naturale ce urmează a fi predate de UR vânzător și preluate de UR cumpărător în PVT în cursul zilei gaziere următoare – ziua gazieră D + 1 și/sau în restul zilei gaziere de livrare – ziua gazieră D, cantități care pot face obiectul inclusiv al unei tranzacții pe termen mediu sau lung;
b) tranzacții efectuate în scopul reducerii dezechilibrelor înregistrate, prin utilizarea FTG – până la momentul furnizării de informații de către OTS către UR în conformitate cu prevederile art. 32-42 din Regulamentul (UE) nr. 312/2014 al Comisiei din 26 martie 2014 de stabilire a unui cod de rețea privind echilibrarea rețelelor de transport de gaz, dar nu mai târziu de începutul zilei gaziere 1 octombrie 2018.
(2) PVT are rol atât de punct virtual de intrare, cât și de punct virtual de ieșire. În procesul de determinare a dezechilibrului zilnic aferent unui UR, o notificare a respectivului UR de vânzare a gazelor naturale în PVT, odată confirmată de către OTS în condițiile Codului rețelei, echivalează cu o ieșire din SNT, în timp ce o notificare a aceluiași UR de cumpărare în PVT, odată confirmată de către OTS în condițiile Codului rețelei, echivalează cu o intrare în SNT.”
2. La articolul 37, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 37.
(1) În sensul aplicării Codului rețelei, comunicarea dintre OTS și UR, partenerii UR și operatorii sistemelor adiacente a informațiilor privind solicitările de capacitate, transferurile de capacitate între doi UR, transferurile de capacitate între un UR și un solicitant de capacitate, transferurile de capacitate la nivel de UR, programul de transport, nominalizările/renominalizările/NIZ, notificările partenerilor UR necesare pentru corelare, notificările în PVT ale tranzacțiilor încheiate, cantitățile de gaze naturale măsurate, alocările inițiale/finale, dezechilibrele inițiale/finale, cantitățile de gaze naturale transferate între UR în urma utilizării FTG, informațiile cu caracter general cu privire la starea de echilibru a SNT, precum și mesajele OTS de informare către UR cu privire la acceptarea nominalizărilor, ajustarea nominalizărilor, aprobarea nominalizărilor, dezechilibrele prognozate se efectuează prin intermediul unei platforme informaționale online securizate.”
3. La articolul 52, alineatul (4) se abrogă.
4. La articolul 52, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) Odată confirmate de către OTS, tranzacțiile notificate de către UR și/sau de către operatorii piețelor centralizate de gaze naturale în PVT sunt considerate angajamente ferme ale acestora, urmând a fi luate în considerare de către OTS în cadrul proceselor de nominalizare, renominalizare, alocare și calcul al dezechilibrelor zilnice finale înregistrate de respectivii UR.”.
5. La articolul 52, după articolul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:
„(51) Responsabilitatea executării tranzacțiilor notificate în PVT și confirmate de către OTS revine exclusiv celor doi UR implicați în tranzacția respectivă.”
6. La articolul 52, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(6) În situația în care UR nu tranzacționează sau tranzacțiile notificate de către UR și/sau de către operatorii piețelor centralizate de gaze naturale în PVT nu conduc la echilibrarea cantităților de gaze naturale din cadrul nominalizării acestuia, OTS va proceda la ajustarea valorii celei mai mari din relația precizată la alin. (3) la nivelul valorii celei mai mici, diminuând cantitățile de gaze naturale nominalizate în punctele de intrare în SNT sau de ieșire din SNT, după caz, fără a modifica însă structura cantităților de gaze naturale nominalizate sau cantitățile aferente tranzacțiilor efectuate în PVT și notificate OTS. Nominalizările astfel ajustate vor reprezenta nominalizarea aprobată de către OTS la sfârșitul ciclului de nominalizare.”
7. La articolul 53, literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„c) aprobă nominalizarea, dacă este îndeplinită condiția prevăzută la art. 52 alin. (1) sau, după caz, informează UR asupra faptului că, potrivit nominalizării corelate cu partenerii acestuia, UR înregistrează, pentru ziua D, o stare de dezechilibru, pentru eliminarea căreia UR poate efectua tranzacții notificate în PVT în condițiile prevăzute la art. 52;
d) transmite UR și partenerilor acestora nivelul și structura nominalizărilor aprobate pentru ziua D, aferente portofoliilor individuale, respectiv pune la dispoziția UR nivelul și sensul dezechilibrului pentru ziua D – excedent sau deficit.”
8. Articolul 54 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 54.
(1) În ziua D-1, în intervalul orar 15,00-16,00, după încheierea ciclului de nominalizare, UR pot notifica în PVT tranzacțiile efectuate în conformitate cu prevederile art. 174 alin. (1) lit. a).
(2) UR care au încheiat tranzacții în conformitate cu prevederile art. 174 alin. (1) lit. a) notifică OTS, în platforma informațională, în condițiile art. 37 alin. (1), cu privire la fiecare tranzacție încheiată, până cel târziu la ora 16,30, menționând: UR vânzător, UR cumpărător, cantitatea tranzacționată și prețul la care s-a încheiat tranzacția.
(3) În situația în care, din motive tehnice legate de indisponibilitatea platformei informaționale a OTS, UR nu pot transmite informațiile direct în platformă, aceștia vor transmite o notificare de tranzacționare, întocmită în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 13 la Codul rețelei și semnată de ambii UR implicați în tranzacție, prin intermediul următoarelor servicii de comunicare alternativă:
a) prin e-mail;
b) prin fax.
(4) OTS nu ia în considerare notificările de tranzacționare transmise în următoarele situații:
a) cantitățile tranzacționate, prevăzute în notificările de tranzacționare transmise de către cei doi UR implicați în tranzacție, nu sunt egale;
b) prețurile de tranzacționare, prevăzute în notificările de tranzacționare transmise de către cei doi UR implicați în tranzacție, sunt diferite;
c) notificările de tranzacționare nu sunt transmise de către ambii UR implicați;
d) notificările de tranzacționare nu sunt semnate de către ambii UR implicați, în cazul transmiterii acestora prin e-mail sau fax.”
9. La articolul 79, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Cererile de transfer de capacitate între un UR care dorește să transfere capacitate, denumit în continuare UR care transferă, și un UR sau solicitant care dorește să preia respectiva capacitate, denumit în continuare beneficiar al transferului de capacitate, se transmit direct în platforma online informațională a OTS. În situația în care platforma online informațională a OTS este indisponibilă, UR care dorește să transfere capacitate va înainta către UR sau solicitantul care dorește să preia respectiva capacitate o cerere de transfer de capacitate, întocmită conform modelelor prevăzute în anexele nr. 8 și/sau 81, după caz, datată și semnată de către reprezentantul autorizat al UR.”
10. La articolul 79, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Cererile de transfer de capacitate operabile pentru o perioadă începând cu ziua gazieră D se transmit în platforma online informațională a OTS până cel târziu în ziua calendaristică D-1, ora 12,00. Capacitatea de transport rezervată de către un UR, ajustată cu transferurile de capacitate efectuate de către acesta în conformitate cu prevederile prezentului alineat și ale art. 80 alin. (2) și aprobate de către OTS până cel târziu la ora 14,00 a zilei calendaristice D-1, este luată în considerare de către OTS în cadrul proceselor de nominalizare, renominalizare, NIZ și calcul al depășirilor de capacitate derulate pentru perioada de transfer de capacitate prevăzută în cererea de transfer de capacitate a UR respectiv și aprobată de către OTS.”
11. La articolul 79, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
„(41) Cererile de transfer de capacitate operabile pentru ziua gazieră D se transmit în platforma online informațională a OTS în intervalul orar 06,00-15,00 al zilei calendaristice D. Capacitatea de transport rezervată de către un UR, ajustată cu transferurile de capacitate efectuate de către acesta în conformitate cu prevederile prezentului alineat și ale art. 80 alin. (21) și aprobate de către OTS până cel târziu la ora 17,00 a zilei calendaristice D, este luată în considerare de către OTS în cadrul proceselor de NIZ și calcul al depășirilor de capacitate derulate pentru ziua gazieră D.”
12. La articolul 80, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 80.
(1) UR poate solicita OTS efectuarea unui transfer de capacitate de transport din punctele de intrare/ieșire în/din SNT în care a rezervat capacitate în alte puncte de intrare/ieșire în/din SNT de același tip și nivel tarifar în care a rezervat sau nu capacitate de transport, prin transmiterea către OTS a unei cereri de transfer de capacitate în platforma online informațională a OTS. În situația în care platforma online informațională a OTS este indisponibilă, UR transmite o cerere de transfer de capacitate întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 82.”
13. La articolul 80, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Cererile de transfer de capacitate operabile pentru o perioadă începând cu ziua gazieră D se transmit în platforma online informațională a OTS până cel târziu în ziua calendaristică D-1, ora 12,00. Capacitatea de transport rezervată de către un UR, ajustată cu transferurile de capacitate efectuate de către acesta în conformitate cu prevederile prezentului alineat și ale art. 79 alin. (4) și aprobate de către OTS până, cel târziu, la ora 14,00 a zilei calendaristice D-1, este luată în considerare de către OTS în cadrul proceselor de nominalizare, renominalizare, NIZ și calcul al depășirilor de capacitate derulate pentru perioada de transfer de capacitate prevăzută în cererea de transfer de capacitate a UR respectiv și aprobată de către OTS .”
14. La articolul 80, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) Cererile de transfer de capacitate operabile pentru ziua gazieră D se transmit în platforma online informațională a OTS în intervalul orar 06,00-15,00 al zilei calendaristice D. Capacitatea de transport rezervată de către un UR, ajustată cu transferurile de capacitate efectuate de către acesta în conformitate cu prevederile prezentului alineat și ale art. 79 alin. (41) și aprobate de către OTS până cel târziu la ora 17,00 a zilei calendaristice D, este luată în considerare de către OTS în cadrul proceselor de NIZ și calcul al depășirilor de capacitate derulate pentru ziua gazieră D.”
15. După articolul 80 se introduce un nou articol, articolul 801, cu următorul cuprins:
„Art. 801.
Mecanismele de transfer al capacității de transport prevăzute la art. 79 și 80 sunt aplicabile doar în cazul punctelor de intrare/ieșire în/din SNT pentru care rezervarea de capacitate se efectuează prin aplicarea principiului «primul venit-primul servit».”
16. La articolul 86, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 86.
(1) Diferența dintre cantitățile de gaze naturale efectiv livrate în punctele de intrare și cele efectiv preluate în punctele de ieșire de către fiecare UR în parte, într-o anumită zi gazieră, cu luarea în considerare inclusiv a tranzacțiilor notificate în PVT și confirmate de către OTS, reprezintă dezechilibrul zilnic.”
17. Titlul anexei nr. 13 la Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale se modifică și va avea următorul cuprins:
„Notificare de tranzacționare în PVT”.
Art. II.
(1) Prevederile art. I pct. 10 și 13 intră în vigoare la data de 14 mai 2018.
(2) Prevederile art. I pct. 11 și 14 intră în vigoare la data de 2 iulie 2018.
(3) În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” – S.A. Mediaș are obligația de a prezenta Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei calendarul detaliat al acțiunilor aferente implementării și testării modificărilor platformei online informaționale în vederea aplicării prevederilor art. I pct. 11 și 14 începând cu termenul prevăzut la alin. (2).
Art. III.
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” – S.A. Mediaș și utilizatorii rețelei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcțiile de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.
Art. IV.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.