În Monitorul Oficial nr. 279 din 29 martie a.c. a fost publicat Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 888/2018 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului (212) „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”.
INSTRUCȚIUNI
de completare a formularului (212) „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”
Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate, care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
I. Termenul de depunere a declarației
1. Declarația se depune până la data de 15 iulie 2018, inclusiv, de către persoanele fizice care au obligația:
– declarării veniturilor realizate din România sau/și din străinătate în anul 2017;
– declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018;
– declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale și, după caz, a declarării contribuțiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.
2. Declarația se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal și a celor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală și care nu au avut, până la acea dată, obligația depunerii declarației unice.
3. Rectificarea declarației:
3.1. Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi corectată de contribuabili din proprie inițiativă, ori de câte ori informațiile actuale nu corespund celor din declarația depusă anterior, prin depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
3.2. Declarația rectificativă se întocmește pe același formular, bifându-se cu X căsuțele aflate pe prima pagină a formularului (capitolul I „Date privind veniturile realizate în anul 2017” și/sau capitolul II „Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate în anul 2018”, după caz).
3.3. Declarația rectificativă se completează înscriindu-se toate datele și informațiile prevăzute în capitolul supus rectificării, inclusiv cele care nu diferă față de declarația inițială.
3.4. Declarația rectificativă se utilizează pentru:
– corectarea impozitului pe venit, precum și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice;
– modificarea datelor de identificare a persoanei fizice;
– modificarea unor date referitoare la categoria/sursa veniturilor sau a nivelului acestora, potrivit legii;
– modificarea unor date referitoare la contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate estimate pe anul 2018;
– corectarea altor informații prevăzute de formular.
3.5. Contribuabilul poate rectifica venitul estimat până la termenul de plată a impozitului datorat, respectiv până la data de 15 martie a anului următor celui de impunere.
II. Organul fiscal central competent este:
a) organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b) organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România.
III. Modul de depunere a declarației:
1. Declarația se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel:
a) în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
Declarația se pune gratuit la dispoziția contribuabilului.
Data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz.
b) prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
Programul de asistență este pus la dispoziția contribuabililor gratuit de unitățile fiscale subordonate sau poate fi descărcat de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro
2. Formularul „Anexă nr. ……….. la Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” se depune numai cu „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”. Veniturile necuprinse în declarația inițială se declară prin depunerea unei declarații rectificative.
IV. Completarea declarației:
Declarația se completează pe surse și categorii de venit, de către contribuabil sau de către împuternicitul/curatorul fiscal al acestuia, desemnat potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației fiscale a contribuabilului.
Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației unice vor completa câte o secțiune pentru fiecare categorie și sursă de venit, atât pentru veniturile realizate în anul 2017, cât și pentru veniturile estimate pentru anul 2018 (respectiv secțiunile referitoare la datele privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit din România sau din străinătate și/sau datele privind impozitul pe veniturile estimate, pe surse și categorii de venit), utilizând și „Anexă nr. …. la Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, care se atașează la declarația unică.
A. Date de identificare a contribuabilului
1. În caseta „Cod de identificare fiscală” se completează, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta, codul numeric personal al contribuabilului sau numărul de identificare fiscală, atribuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu ocazia înregistrării fiscale, după caz.
2. În caseta „Codul de identificare fiscală din străinătate” se înscrie codul de identificare fiscală al contribuabilului nerezident, emis de autoritatea fiscală din statul al cărui rezident este persoana fizică nerezidentă.
3. Rubrica „Nerezident” se bifează de contribuabilii care la momentul realizării venitului aveau calitatea nerezidenți.
4. Rubrica „Statul de rezidență” se completează numai în situația beneficiarului de venit nerezident, care va înscrie statul în care este rezident fiscal la momentul realizării venitului.
5. În rubricile „Nume” și „Prenume” se înscriu numele și prenumele contribuabilului.
6. Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului
7. În rubrica „Cont bancar (IBAN)” – se înscrie codul IBAN al contului bancar al contribuabilului.
B. Date privind secțiunile completate
1. Se bifează rubricile corespunzătoare secțiunilor completate, conform categoriilor de venituri realizate/estimate.
2. Capitolul I „Date privind veniturile realizate în anul 2017” cuprinde veniturile realizate sau pierderile înregistrate, din România sau/și din străinătate, în anul 2017, pentru fiecare sursă de venit.
3. Capitolul II „Date privind impozitul pe veniturile estimate/ norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate în anul 2018” cuprinde impozitul pe veniturile estimate a se realiza din România și contribuțiile sociale datorate, pentru anul 2018.