În Monitorul Oficial nr. 186 din 28 februarie a.c. a fost publicat Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2018 pentru modificarea și completarea Procedurii privind elaborarea și aprobarea programelor de investiții ale operatorilor economici concesionari ai serviciului de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 8/2016.
Art. I.
Procedura privind elaborarea și aprobarea programelor de investiții ale operatorilor economici concesionari ai serviciului de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 8/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 29 martie 2016, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
„e) regulamentul de organizare a activității de mentenanță, aprobat prin ordin al președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.”
2. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Prin derogare de la prevederile alin. (1) și (6), OD poate solicita ANRE depășirea valorii investițiilor în dotări, cu transmiterea documentelor justificative aferente.”
3. La articolul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) O cotă situată între cel puțin 5% și cel mult 10% din valoarea prevăzută la alin. (1) trebuie să reprezinte lucrări de electrificare a localităților și de extindere a RED. În această categorie se includ și:
a) contravaloarea cheltuielilor cu finanțarea lucrărilor de electrificare a localităților și de extindere a RED, suportată de OD în cazul coparticipării la finanțare împreună cu autoritățile administrației publice;
b) sumele plătite de OD utilizatorilor care au cofinanțat lucrări de extindere a unei rețele electrice de joasă tensiune la solicitarea lor explicită, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la acordarea de compensații;
c) contravaloarea cheltuielilor cu finanțarea lucrărilor de realizare a rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali dintr-un ansamblu de blocuri de locuințe și/sau de locuințe individuale, restituită de către OD dezvoltatorilor.”
4. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) La solicitarea unor autorități publice naționale sau locale, OD este obligat să includă în cadrul investițiilor prevăzute la alin. (2) lucrări de extindere a RED necesare pentru alimentarea cu energie electrică a unor obiective de importanță strategică, care contribuie la securitatea și siguranța națională, precum și obiective sociale de interes public, cum ar fi spitale, școli, grădinițe etc., care contribuie la bunăstarea comunității locale, cu informarea prealabilă a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.”
5. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(3) O cotă situată între cel puțin 5% și cel mult 10% din valoarea prevăzută la alin. (1) trebuie să reprezinte lucrări de întărire a RED pentru crearea condițiilor tehnice necesare racordării noilor utilizatori sau modificării caracteristicilor pentru utilizatorii existenți. În această categorie se includ și:
a) valoarea aferentă lucrărilor de modificare a instalației de racordare deținută de OD, în situația aprobării unui spor de putere mai mic sau egal cu 50 % din puterea aprobată pentru un loc de consum;
b) lucrările de întărire a RED necesare alimentării cu energie electrică a clienților finali cu drept legal la serviciu universal, conform deciziilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.”
6. La articolul 9, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Este interzisă includerea lucrărilor de mentenanță în programul anual de investiții.”
7. La articolul 9, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu următorul cuprins:
„(71) Prin derogare de la prevederile alin. (7), în situația în care nu deține sau deține parțial în proprietate autovehiculele prevăzute la alin. (7), în anul de referință al unei perioade de reglementare, OD are dreptul să solicite Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei acordul pentru constituirea prin achiziționare a unui parc auto dimensionat la nivelul necesar și fundamentat pe bază de documente justificative, caz în care numărul autovehiculelor, inclusiv al autoutilitarelor și autospecialelor achiziționate în decursul unui an, poate sa depășească procentul de 10% prevăzut la alin. (7), în condițiile respectării prevederilor alin. (6).”
8. La articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 13.
(1) Investițiile care se derulează pe o perioadă mai mare de un an și au fost demarate în anii anteriori în care au avut puneri în funcțiune parțiale se evidențiază distinct în programul de investiții aferent sinului în curs, prin adăugarea unei mențiuni în acest sens în coloana de observații, cu precizarea valorii totale prognozate și defalcarea anuală a acesteia.”
9. La articolul 14 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
„b) documentele complete de promovare a fiecărei investiții întocmite până la acea dată, cum ar fi: referatul de necesitate/nota de fundamentare, studiul de fezabilitate, tema de proiectare, comanda de proiectare, proiectul tehnic, caietul de sarcini, contractul de execuție/de achiziție, raportul procedurii de atribuire; aceste documente se transmit în format electronic, organizate pe lucrări, cu respectarea codificării acestora din programul anual de investiții;”.
10. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 17.
(1) Până la data de 1 octombrie a fiecărui an, OD este obligat să revizuiască programul de investiții pentru anul în curs transmis la data de 15 ianuarie, conform cerințelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei rezultate în urma analizei documentelor transmise de OD.
(2) Până la data de 1 octombrie a fiecărui an, OD poate modifica componența programului de investiții pentru anul în curs, cu respectarea structurii stabilite la cap. IV și a valorii totale aprobate anterior pentru anul respectiv, în limita a 10% din numărul de lucrări de investiții, astfel încât în programul modificat să se regăsească 90% din lucrările cuprinse în programul transmis la data de 15 ianuarie a aceluiași an și aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sau revizuit conform alin. (1), cu justificarea fiecărei modificări și transmiterea documentelor de fundamentare a investițiilor incluse în program conform prevederilor din cap. V.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în funcție de numărul și valoarea solicitărilor privind realizarea de lucrări de investiții prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3), se acceptă depășirea limitei prevăzute la alin. (2) și neîncadrarea între limitele prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3), numai cu informarea prealabilă a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prezentarea documentelor justificative și specificarea lucrărilor incluse în programul de investiții pentru înlocuirea tipurilor respective de lucrări.
(4) În cazul în care valoarea solicitărilor privind realizarea de lucrări de investiții prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3) este mai mică decât valoarea prevăzută în programul de investiții transmis la 15 ianuarie, aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sau, după caz, revizuit conform alin. (1), OD poate include în programul de investiții alte lucrări în RED pentru înlocuirea tipurilor respective de lucrări, până la limita valorii prevăzute pentru acestea în programul de investiții.”
11. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 20.
În cazul constatării nerespectării prevederilor referitoare la elaborarea, structura, fundamentarea, revizuirea și modificarea programului anual de investiții prevăzute în prezenta procedură, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei respinge programul anual de investiții sau anumite investiții din cadrul acestuia.”
12. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 23.
(1) OD are obligația de a realiza investițiile prevăzute în programul anual de investiții transmis la 15 ianuarie și aprobat prin decizie de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sau revizuit conform art. 17 alin. (1) și, după caz, modificat în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2).
(2) OD are obligația de a realiza anual investiții în valoare de cel puțin 95% din valoarea totală a programului anual de investiții, aprobată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru anul respectiv la începutul perioadei de reglementare, cu respectarea prevederilor metodologiei și ale prezentei proceduri.”
13. La articolul 24 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
„b) toate documentele de finalizare a fiecărei investiții cum ar fi: bonuri de consum (cu excepția bonurilor de consum pentru contoare – pentru care se transmit situații centralizatoare/bon colectiv), situații de plată, aprobări la plată, procese-verbale de recepție la terminarea lucrării, procesul-verbal de punere în funcțiune, fișa contabilă a mijlocului fix, lista mijloacelor fixe la care s-au realizat lucrări de îmbunătățire a parametrilor tehnici din care să rezulte valoarea acestora înainte și după realizarea investiției, alte documente din care să rezulte valoarea investiției; aceste documente se transmit în format electronic, organizate pe lucrări, cu respectarea codificării acestora din programul anual de investiții, însoțite de un centralizator al cheltuielilor grupate pe categorii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta procedură.”
14. La articolul 24, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Documentele de finalizare a fiecărei investiții prevăzute la alin. (1) se transmit până la data de 30 septembrie pentru investițiile realizate în primele 8 luni ale anului, odată cu machetele de monitorizare care conțin datele aferente lunii august și până la data de 31 ianuarie a anului următor, pentru investițiile realizate în ultimele 4 luni ale anului, odată cu machetele de monitorizare care conțin datele aferente lunii decembrie; în cazul unor modificări apărute după această dată, OD poate prezenta completări pe bază de documente justificative până la data depunerii situațiilor financiare.”
15. La articolul 28, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 28.
(1) În situația în care valoarea realizată a unei investiții depășește cu mai mult de 10% valoarea acesteia prevăzută în programul de investiții aferent anului t aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sau, după caz, revizuit sau modificat, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei recunoaște în BAR maximum 110% din valoarea respectivă, pe baza documentelor justificative și a informațiilor furnizate de OD.”
16. La articolul 28, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Pentru obiectivele de investiții care se derulează pe o perioadă mai mare de un an, punerile în funcțiune parțiale se recunosc la valoarea realizată în anul respectiv, iar criteriul de recunoaștere în tarife a investițiilor realizate prevăzut la alin. (1) se aplică în anul finalizării obiectivului, prin compararea valorii totale realizate cu valoarea totală prognozată a acestuia.”
17. Articolul 35 se abrogă.
18. În tot cuprinsul procedurii, sintagma „în format electronic pe suport CD/DVD” se modifică și se înlocuiește cu sintagma „în format electronic pe suport USB”.
19. Anexa nr. 1 la procedură se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
20. După anexa nr. 2 la procedură se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.