În Monitorul Oficial nr. 30 din 12 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Finanţelor Publice și al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale nr. 3.247/1.179/2017 privind aprobarea Procedurii de avizare tehnică a modelelor de aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Art. 1.
Operatorii economici care solicită emiterea avizului tehnic prevăzut la art. 78 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare norme metodologice, depun la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti următoarele:
a) cererea prin care solicită eliberarea avizului tehnic, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură;
b) un aparat, ca model de referinţă, pentru efectuarea testelor şi o memorie fiscală goală, accesibilă;
c) prospectul, manualele de utilizare, programare și documentaţia de service, în original sau copii conforme, traduse în limba română, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale provenite din afara ţării;
d) declaraţia producătorului privind rezistenţa la condiţiile de mediu, în conformitate cu prevederile art. 81 alin. (2) din normele metodologice, tradusă în limba română, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale provenite din afara ţării;
e) declaraţia producătorului cu privire la modulul criptografic, din care să reiasă certificarea acestuia în conformitate cu standardul FIPS 140-2 Level 2 sau minimum Common Criteria EAL3, prin indicarea numărului de certificat;
f) copia aprobării de model evidenţiată prin Declaraţia de conformitate CE, referitoare la compatibilitate electromagnetică, echipamente electrice de joasă tensiune, echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii după caz, precum şi certificatul de conformitate examinare CE de tip în cazul taximetrelor;
g) documentaţia tehnică de implementare a jurnalului electronic, precum şi dispozitivele şi/sau programele de citire a memoriei fiscale şi programele de citire şi de verificare a integrităţii fişierelor jurnal electronice, traduse în limba română, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale provenite din afara ţării;
h) declaraţia producătorului cu privire la asigurarea stocării datelor şi funcţionarea ceasului de timp real minimum 1.440 de ore în absenţa tensiunii de alimentare de către modulul fiscal;
i) o memorie fiscală la limita de umplere şi un dispozitiv de memorare a jurnalului electronic, în conformitate cu art. 33 pct. С lit. a) din normele metodologice.
Art. 2.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti verifică şi/sau testează:
a) îndeplinirea funcţiilor şi condiţiilor tehnice prevăzute în secţiunea a 2-a din normele metodologice, cu excepţia celor prevăzute la art. 23 lit. b), с) şi е) şi la art. 33 pct. A lit. f), pentru care verificarea se asigură de organismul notificat care a eliberat certificatul de conformitate examinare CE de tip;
b) îndeplinirea cerinţelor generale prevăzute la art. 81 din normele metodologice;
c) programarea aparatului de marcat electronic fiscal;
d) funcţiile obligatorii;
e) imposibilitatea accesului la funcţiile interzise, cu excepţia celei prevăzute la art. 35 lit. a) pentru care verificarea se asigură de organismul notificat care a eliberat certificatul de conformitate examinare CE de tip;
f) memoria fiscală şi jurnalul electronic;
g) funcţionarea în cadrul unui sistem de gestiune, dacă este cazul;
h) imposibilitatea accesării componentelor aparatului de marcat electronic fiscal şi programului de operare;
i) posibilitatea ieşirii din situaţiile de pană.
Art. 3.
Testarea programării aparatului de marcat electronic fiscal constă în programarea parametrilor şi în listarea documentelor, în condiţiile prevăzute de normele metodologice.
Art. 4.
Testarea funcţiilor obligatorii se efectuează prin apelarea funcţiilor obligatorii prevăzute la art. 33 din normele metodologice şi prin verificarea rezultatelor obţinute.
Art. 5.
Programul aparatului de marcat electronic fiscal corespunde cerinţelor dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 24-29 din normele metodologice şi nu permite accesul la funcţiile interzise prevăzute în secţiunea a 3-a din normele metodologice.
Art. 6.
(1) Testarea memoriei fiscale constă în activarea acesteia şi în efectuarea programului de înregistrare, pe baza instrucţiunilor de folosire a aparatului de marcat electronic fiscal.
(2) Se verifică rezultatele înregistrărilor şi se fac încercări de schimbare a înregistrărilor din memoria fiscală sau de ştergere a acestora.
(3) Memoria fiscală corespunde numai dacă satisface prevederile referitoare la securitatea datelor înregistrate.
Art. 7.
(1) Testarea jurnalului electronic pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, constă în:
a) iniţializarea şi programarea jurnalului electronic;
b) calculul valorii SHA-2 a fişierului jurnal electronic;
c) înregistrarea valorii SHA-2 în memoria fiscală şi în fişierul jurnal electronic;
d) verificarea integrităţii înscrierilor valorilor SHA-2 cu ajutorul programelor externe de verificare;
e) tipărirea de rapoarte şi memorarea fişierelor jurnal electronice pe un dispozitiv de salvare extern.
(2) Jurnalul electronic corespunde numai dacă satisface prevederile referitoare la securitatea datelor înregistrate.
Art. 8.
(1) Testarea operării în cadrul unui sistem de gestiune se efectuează prin simularea funcţionării terminalului aparatului de marcat electronic fiscal într-o configuraţie identică cu cea prevăzută pentru utilizarea tipului respectiv, prin verificarea programului de operare a sistemului care trebuie să corespundă cerinţelor unei case de marcat electronice fiscale şi prin listarea documentelor în concordanţă cu prevederile din ordonanţa de urgenţă.
(2) Modulul fiscal al terminalului aparatului de marcat electronic fiscal trebuie să fie instalat astfel încât să nu permită accesul la el fără înlăturarea sigiliului.
(3) Setul integral de comenzi al interfeţelor de comunicaţie trebuie specificat detaliat. El nu trebuie să permită comenzi care ar necesita cooperarea cu modulul fiscal fără a coopera cu acesta şi afectarea datelor înregistrate în modulul fiscal în alt mod decât prin procedurile normale de lucru. Trebuie asigurată autonomia de funcţionare a terminalului aparatului de marcat electronic fiscal pentru realizarea funcţiilor obligatorii.
Art. 9.
Verificarea posibilităţilor de înlăturare a situaţiilor de pană constă în provocarea unor situaţii de întrerupere a funcţionării aparatului de marcat electronic fiscal şi de blocare a operării acestuia, conform prevederilor art. 38 din normele metodologice, precum şi în urmărirea comportării aparatului, în sensul neafectării datelor stocate şi asigurării continuităţii înregistrărilor.