DCC 732/2017. Hotărârea Parlamentului României nr. 70/2017 este neconstituţională

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 27 septembrie 2017, raportul întocmit de judecătorul-raportor, hotărârea criticată, raportată la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să se pronunţe, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 3 alin. (2), art. 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României nr. 70/2017.

14. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 70/2017 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 10/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 27 septembrie 2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 29 septembrie 2017, cu următorul conţinut: „În temeiul prevederilor art. 6 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. – Anexa la Hotărârea Parlamentului nr. 10/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 martie 2017, se modifică după cum urmează:

– la punctul 5, domnul deputat Popescu Virgil-Daniel, Grupul parlamentar PNL, este desemnat în calitatea de membru în locul domnului deputat Bode Lucian Nicolae, Grupul parlamentar PNL.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 27 septembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.”

15. Autorul sesizării de neconstituţionalitate invocă în susţinerea acesteia art. 67 din Constituţie, potrivit căruia „Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.”

16. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. I) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.”

17. Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre care aparţine plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, sesizarea fiind formulată de un număr de 14 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, fiind semnată de liderul grupului parlamentar, care, potrivit dispoziţiilor legale, are calitatea de titular al sesizării.

18. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea în prezenta cauză a altor condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt stipulate explicit de lege, dar care reprezintă rezultatul interpretării textelor de lege, dat de Curte în jurisprudenţa sa. Sub acest aspect, o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor parlamentare o constituie relevanţa constituţională a obiectului respectivelor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mal 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).

19. De asemenea, Curtea Constituţională a mal stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, precitată, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, precitată, şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015).

20. Având în vedere că, în speţă, critica de neconstituţionalitate a hotărârii vizează nemijlocit norma consacrată de art. 67 din Constituţie, care stabileşte cvorumul legal de şedinţă necesar adoptării hotărârilor Parlamentului, Curtea constată că sesizarea având ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr. 70/2017 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

21. Analizând criticile de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 70/2017, Curtea reţine că proiectul hotărârii care face obiectul prezentei sesizări a fost dezbătut şi adoptat în cadrul şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 septembrie 2017. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 29 septembrie 2017. Potrivit stenogramei şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 135 din 6 octombrie 2017, preşedintele de şedinţă a constatat în debutul acesteia întrunirea cvorumului legal, înregistrându-se prezenţa unui număr de 276 de deputaţi şi senatori din totalul de 465.

22. Ulterior, după anunţarea punctului de pe ordinea de zi referitor la dezbaterea proiectului de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 10/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (devenită Hotărârea Parlamentului României nr. 70/2017), domnul deputat Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, vicelider al Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor, a luat cuvântul, solicitând, în temeiul art. 52 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, reverificarea cvorumului. Preşedintele de şedinţă a amânat verificarea întrunirii cvorumului legal pentru momentul votului cu bile, exercitat asupra ultimelor două puncte de pe ordinea de zi, referitoare la numirea preşedintelui Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi la numirea unui membru supleant în Consiliul Naţional al Audiovizualului. Apoi, s-a supus la vot deschis prin ridicare de mâini şi a fost adoptată, cu majoritate de voturi, Hotărârea nr. 70/2017, a cărei constituţionalitate este contestată în prezentul dosar.

23. Analizând dispoziţiile art. 67 din Constituţie, Curtea reţine că acestea reglementează condiţiile de cvorum legal, respectiv numărul de parlamentari care trebuie să fie prezenţi la momentul votului final.

24. Pentru a analiza pretinsa încălcare a prevederilor art. 67 din Constituţie, Curtea urmează să facă aplicarea jurisprudenţei sale în materia cvorumului şi a majorităţii necesare adoptării actelor Parlamentului. În acest sens, face referire la Decizia nr. 55 din 21 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 14 martie 2001, prin care Curtea a statuat că, dintre cvorumul de lucru şi cel de vot, numai acesta din urmă este reglementat prin Constituţie şi că „nimic nu împiedică instituirea prin regulament a unui alt cvorum de lucru decât cvorumul de vot”. Totodată, prin Decizia nr. 123 din 25 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, Curtea a stabilit că dispoziţiile constituţionale ale art. 74 alin. (2) [devenite, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei, art. 76 alin. (2)] „au în vedere votul final exprimat pentru proiectul de lege în ansamblu”. De asemenea, Curtea a statuat, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori asupra legilor, că „în accepţiunea dispoziţiilor art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, nu este competentă să controleze fapte materializate în acţiuni sau inacţiuni, ci numai conformitatea extrinsecă şi intrinsecă a actului normativ adoptat cu Constituţia” (a se vedea Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010).

25. Astfel, pe de o parte, dispoziţiile art. 67 din Constituţie prevăd că majoritatea parlamentarilor trebuie să fie prezentă la şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului la momentul votării hotărârii, iar, pe de altă parte, art. 76 alin. (2) stabileşte că, pentru ca hotărârea să fie adoptată, ea trebuie să întrunească susţinerea majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Aceste două condiţii nu se suprapun, cvorumul fiind o condiţie necesară pentru legala desfăşurare a procedurii votului, ce se apreciază anterior acestui moment, în timp ce prin vot se validează o opţiune politică, ceea ce se constată ulterior exprimării acesteia prin vot.

26. Faptul că textul constituţional al art. 67 nu se referă şi la cvorumul de şedinţă, adică acela care trebuie să fie întrunit pe tot parcursul dezbaterilor, este explicat de Curte, prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, precitată, astfel: „în mod indubitabil, această jurisprudenţă a Curţii plasează dispoziţiile art. 67 şi 76 la momentul votului final. Această concluzie este întărită şi prin dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie, care vizează «dezbaterea şi adoptarea legi»; întrucât art. 67 şi 76 din Constituţie prevăd că numai la adoptarea legii este nevoie de un anumit cvorum şi majoritate de adoptare, rezultă, fără dubiu, că textul Constituţiei nu impune aceleaşi cerinţe şi cu privire la dezbaterea legii. Astfel, Curtea constată că adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii. În acest sens se pronunţă atât doctrina juridică din România, cât şi cea străină.”

27. Cu privire la numărul deputaţilor sau senatorilor prezenţi în sala de şedinţă la momentul votului final asupra unei legi, prin Decizia nr. 74 din 16 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 29 aprilie 1997, Curtea a stabilit că, în lipsa unei solicitări pentru reverificarea cvorumului după apelul nominal, „rezultatele acestuia au rămas valabile până la finele şedinţei”. De asemenea, prin Decizia nr. 96 din 30 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, Curtea, analizând o obiecţie de neconstituţionalitate care viza lipsa cvorumului de şedinţă, s-a raportat în mod exclusiv la stenograma şedinţei comune, statuând că, „întrucât cvorumul stabilit de preşedintele de şedinţă la începutul acesteia era de 245 de senatori şi deputaţi, deci peste minimul necesar prevăzut de Constituţie, şi având în vedere că, în timpul şedinţei, preşedinţii grupurilor parlamentare nu au cerut preşedintelui şedinţei comune reverificarea cvorumului, aşa cum se prevede la art. 22 alin. 1 din regulament, se impune concluzia că adoptarea Legii privind acordarea tichetelor de masă s-a făcut cu respectarea cerinţelor privitoare la cvorum, impuse de dispoziţiile art. 64 din Constituţie şi ale art. 39 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor și Senatului”.

28. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că „îndeplinirea condiţiilor de cvorum legal la momentul exprimării votului de către parlamentari nu poate fi apreciată în funcţie de numărul de voturi exprimate. Astfel, este posibil ca, deşi prezenţi, parlamentarii să se abţină de la vot. Instanţa de contencios constituţional nu este în măsură să cenzureze o astfel de conduită” (a se vedea în acest sens Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011).

29. Mai mult, prin Decizia nr. 188 din 29 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 31 decembrie 1998, Curtea a statuat că, „în ceea ce priveşte faptul că, după părăsirea sălii de şedinţă de către grupurile parlamentare ale P.D.S.R., P.R.M. şi P.U.N.R., preşedintele de şedinţă avea obligaţia să verifice în ce măsură condiţia constituţională de cvorum era întrunită, se reţine că şi această susţinere vizează tot aspecte de nivel regulamentar, iar nu constituţional. […] Din examinarea stenogramei lucrărilor, Curtea reţine că era îndeplinit cvorumul legal prevăzut de Constituţie înainte ca grupurile parlamentare menţionate să părăsească şedinţa, iar ulterior nu s-a cerut verificarea cvorumului conform Regulamentului Camerei Deputaţilor.”

30. În fine, prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, precitată, Curtea a reţinut că, „potrivit art. 144 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, reverificarea cvorumului se dispune la şedinţele de vot final de către preşedinte, imediat înaintea votării, din proprie iniţiativă ori la cererea liderului unui grup parlamentar”. Or, în cauza respectivă, „la lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor din 15 septembrie 2010 din partea a doua, în care de altfel a şi fost adoptată legea criticată, au luat parte, conform stenogramei şedinţei, 181 de deputaţi, lipsind 152. Pe parcursul şedinţei, în lipsa oricărei solicitări din partea liderilor de grup parlamentar, preşedintele de şedinţă nu a mai verificat cvorumul, astfel încât, având în vedere jurisprudenţa menţionată a Curţii Constituţionale, cvorumul stabilit la deschiderea şedinţei şi-a păstrat valabilitatea pe tot parcursul acesteia. Astfel, nu se poate constata că nu a existat cvorum la votul final, mai ales că, potrivit stenogramei şedinţei, chiar la votul final a rezultat o prezenţă de cel puţin 175 de deputaţi.” În acest context, Curtea a observat că „singurul document oficial în raport cu care are competenţa de a verifica cvorumul la momentul exercitării votului final este stenograma şedinţei; or, potrivit constatărilor din stenogramă, făcute atât la începutul şedinţei Camerei Deputaţilor, cât şi la momentul votului final, cvorumul constituţional era îndeplinit”.

31. Având în vedere cele reţinute mai sus, Curtea constată că îndeplinirea condiţiilor de cvorum legal la momentul exprimării votului de către parlamentari nu poate fi apreciată în funcţie de numărul de voturi exprimate. Curtea urmează să verifice îndeplinirea condiţiei constituţionale de cvorum legal, având în vedere modul în care au fost aplicate dispoziţiile regulamentare în materie, aşa cum rezultă din stenograma de şedinţă, singurul document oficial în raport cu care are competenţa de a verifica îndeplinirea constituţionalităţii procedurii la momentul exercitării votului final.

32. Autonomia regulamentară dă dreptul Camerelor Parlamentului de a dispune cu privire la propria organizare și procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. Ea constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice şi poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ şi trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, şi Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015).

33. În această lumină, relevante sub aspectul supus analizei Curţii sunt cele statuate de Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care la art. 33 alin. (1) prevede că „Deputaţii și senatorii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi să se înscrie pe lista de prezenţă a şedinţei comune, ţinută de secretari”. Astfel, potrivit art. 52 alin. (1), „În toate cazurile în care Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe comune, adoptă legi, hotărâri sau moţiuni de cenzură, trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului”. În temeiul art. 34, „Preşedintele care conduce şedinţa comună este obligat să anunţe prezenţa, ordinea de zi şi programul de lucru”, iar, conform art. 52 alin. (2), „Înaintea votului final, ce va fi exprimat asupra iniţiativelor legislative, hotărârilor sau asupra moţiunii de cenzură, preşedintele de şedinţă va verifica, prin apel nominal, întrunirea cvorumului legal, dacă un lider de grup solicită acest lucru”. Dacă în sală nu este prezentă majoritatea deputaţilor şi senatorilor, „preşedintele care conduce şedinţa comună a celor două Camere amână votarea până la întrunirea cvorumului legal”,în temeiul art. 52 alin. (3) din regulament.

34. Examinând dispoziţiile art. 67 din Constituţie, Curtea constată că, pentru a adopta o hotărâre cu respectarea normelor constituţionale, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului. Dacă există suspiciuni cu privire la numărul parlamentarilor prezenţi la şedinţă, înaintea votului final, ce va fi exprimat asupra iniţiativelor legislative, hotărârilor sau asupra moţiunii de cenzură, liderul unui grup parlamentar poate solicita preşedintelui de şedinţă verificarea, prin apel nominal, a întrunirii cvorumului legal. În jurisprudenţa sa referitoare la stabilirea cvorumului legal al şedinţelor Camerelor Parlamentului, Curtea a statuat că, în lipsa unei solicitări pentru reverificarea cvorumului prin apel nominal, preşedintele de şedinţă nu a mai verificat cvorumul, astfel încât cvorumul stabilit la deschiderea şedinţei şi-a păstrat valabilitatea pe tot parcursul acesteia.

35. În speţă, însă, potrivit stenogramei şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 septembrie 2017, înaintea votului final asupra hotărârii care constituie obiectul sesizării de neconstituţionalitate, un lider de grup parlamentara solicitat preşedintelui de şedinţă reverificarea cvorumului prin apel nominal, în temeiul art. 52 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

36. Curtea constată că preşedintele de şedinţă nu a dat curs acestei solicitări întemeiate pe dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Regulament. Însă, aceste dispoziţii regulamentare instituie obligaţia preşedintelui de şedinţă de a verifica întrunirea cvorumului legal, dacă un lider de grup solicită acest lucru, nefiind lăsată această verificare la aprecierea preşedintelui de şedinţă. Dacă în sală nu sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor şi senatorilor, preşedintele care conduce şedinţa comună a celor două Camere amână votarea până la întrunirea cvorumului legal, potrivit art. 52 alin. (3) din Regulament. Astfel, Curtea constată că această dispoziţie regulamentară, potrivit căreia preşedintele de şedinţă va verifica, prin apel nominal, întrunirea cvorumului legal, dacă un lider de grup solicită acest lucru, este o dispoziţie imperativă ce dă expresie prevederilor art. 67 din Constituţie, care impun ca actele Parlamentului să se adopte cu respectarea cvorumului legal.

37. Având în vedere acestea, Curtea reţine că neîndeplinirea obligaţiei preşedintelui de şedinţă de a verifica întrunirea cvorumului legal, la solicitarea unui lider de grup parlamentar, nu constituie numai un act de neaplicare a Regulamentului, ci, întrucât se pune în discuţie însuşi cvorumul consacrat prin Constituţie, reprezintă o veritabilă problemă de neconstituţionalitate a actului adoptat de Parlament fără verificarea întrunirii cvorumului legal prevăzut de art. 67 din Constituţie.

38. De altfel, Curtea reţine că posibilitatea unui lider de grup parlamentar de a solicita preşedintelui de şedinţă verificarea, prin apel nominal, a cvorumului legal, reprezintă şi un mijloc regulamentar pus la dispoziţia opoziţiei. Aşa cum a reţinut Curtea, prin Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, „în domeniul dreptului parlamentar, principala consecinţă a naturii elective a mandatului reprezentativ şi a pluralismului politic o constituie principiul pe care doctrina l-a consacrat în mod sugestiv «majoritatea decide, opoziţia se exprimă». Majoritatea decide, întrucât, în virtutea mandatului reprezentativ primit de la popor, opinia majoritară este prezumat că reflectă sau corespunde opiniei majoritare a societăţii. Opoziţia se exprimă ca o consecinţă a aceluiaşi mandat reprezentativ care fundamentează dreptul inalienabil al minorităţii politice de a-şi face cunoscute opţiunile politice şi de a se opune, în mod constituţional şi regulamentar, majorităţii aflate la putere.” […] Acest principiu presupune ca prin organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului să se asigure ca majoritatea să decidă numai după ce opoziţia s-a exprimat, iar decizia pe care aceasta o adoptă să nu fie obstrucţionată în cadrul procedurilor parlamentare. Aşa fiind, o serie de norme din regulamentele parlamentare au ca scop evitarea blocării majorităţii în procesul decizional (organizarea dezbaterilor, limitarea duratei unor luări de cuvânt, regimul amendamentelor, instituirea unor termene procedurale etc.), iar altele sunt destinate realizării protecţiei minorităţilor politice (alcătuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare potrivit configuraţiei politice, sistemul majorităţilor necesare în scopul desfăşurării lucrărilor şi adoptării măsurilor ce fac obiectul unor dezbateri, posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, potrivit prevederilor art. 146 din Constituţie, accesul egal la mijloacele procedurale parlamentare, exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă, formularea de amendamente etc.)”.

39. În final, Curtea reţine că, odată constatat cvorumul legal la începutul şedinţei Parlamentului, normele regulamentare instituie prezumţia relativă a întrunirii acestuia pe toată durata şedinţei, cu consecinţa adoptării actelor în condiţii de constituţionalitate. Prezumţia relativă încetează să opereze în momentul în care liderul unui grup parlamentar solicită preşedintelui de şedinţă verificarea cvorumului legal şi este răsturnată dacă, în urma numărătorii, rezultă un număr mai mic de jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului, sau este confirmată dacă, în urma numărătorii, rezultă un număr mai mare. Solicitarea formulată de liderul unui grup parlamentar lipseşte de efecte juridice prezumţia relativă şi, pe cale de consecinţă, actul adoptat este lipsit de premisa legalităţii sub aspectul întrunirii condiţiei cvorumului legal. Acesta este motivul pentru care dispoziţia regulamentară prevede expres în art. 52 alin. (2) obligaţia preşedintelui de şedinţă de a verifica îndeplinirea cvorumului „înaintea votului final”.Întrucât cvorumul este o condiţie necesară pentru desfăşurarea constituţională a procedurii votului, consecinţa nerespectării acestei norme atrage neconstituţionalitatea actului adoptat de Parlament.

40. Având în vedere aceste argumente şi ţinând seama de faptul că, potrivit stenogramei de şedinţă, în cadrul procedurii de adoptare a Hotărârii Parlamentului României nr. 70/2017, înaintea votului final asupra acestui act, liderul unui grup parlamentar a solicitat verificarea cvorumului legal, însă preşedintele de şedinţă nu a îndeplinit obligaţia de a verifica întrunirea cvorumului legal necesar pentru adoptarea unei hotărâri, Curtea constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 70/2017 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 67 din Constituţie.