În Monitorul Oficial nr. 1014 din 21 decembrie a.c. a fost publicat Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3533/2017 privind utilizarea Sistemului de decizii vamale.
Art. 1.
(1) Transmiterea şi prelucrarea cererilor, precum şi emiterea şi gestionarea ulterioară a autorizaţiilor vamale, respectiv modificarea, revocarea, anularea şi suspendarea acestora, se efectuează prin utilizarea Sistemului de decizii vamale, dezvoltat la nivelul Uniunii Europene şi pus la dispoziţia operatorilor economici şi a autorităţilor vamale din statele membre de Comisia Europeană în conformitate cu dispoziţiile Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/578 a Comisiei din 11 aprilie 2016 de stabilire a programului de lucru referitor la dezvoltarea şi instalarea sistemelor electronice prevăzute în Codul vamal al Uniunii.
(2) Prevederile prezentului ordin se aplică următoarelor tipuri de cereri de autorizaţii şi autorizaţiilor vamale prevăzute în anexa A la Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 şi în anexa A la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447:
a) cererea şi autorizaţia pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor, astfel cum se menţionează la art. 73 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 (denumit în continuare Codul vamal al Uniunii);
b) cererea şi autorizaţia pentru utilizarea garanţiei globale, cuprinzând o eventuală reducere sau exonerare, astfel cum se menţionează la 95 din Codul vamal al Uniunii;
c) cererea şi autorizaţia pentru amânarea plăţii cuantumului taxelor de plătit, în măsura în care permisiunea nu este acordată în legătură cu o singură operaţiune, astfel cum se menţionează la 110 din Codul vamal al Uniunii;
d) cererea şi autorizaţia pentru exploatarea spaţiilor de depozitare temporară, astfel cum se menţionează la 148 din Codul vamal al Uniunii;
e) cererea şi autorizaţia de instituire a serviciilor de transport maritim regulat, astfel cum se menţionează la art. 120 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;
f) cererea şi autorizaţia pentru statutul de emitent autorizat, astfel cum se menţionează la art. 128 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;
g) cererea şi autorizaţia pentru utilizarea regulată a declaraţiei simplificate, astfel cum se menţionează la 166 alin. (2) din Codul vamal al Uniunii;
h) cererea şi autorizaţia pentru vămuirea centralizată (atunci când implică două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene), astfel cum se menţionează la 179 din Codul vamal al Uniunii;
i) cererea şi autorizaţia de depunere a unei declaraţii vamale sub forma unei înscrieri în evidenţele declarantului, inclusiv pentru regimul de export, astfel cum se menţionează la 182 din Codul vamal al Uniunii;
j) cererea şi autorizaţia pentru autoevaluare, astfel cum se menţionează la 185 din Codul vamal al Uniunii;
k) cererea şi autorizaţia pentru statutul de cântăritor autorizat de banane, astfel cum se menţionează la articolul 155 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;
l) cererea şi autorizaţia de utilizare a regimului de perfecţionare activă, astfel cum se menţionează la art. 211 alin. (1) lit. (a) din Codul vamal al Uniunii;
m) cererea şi autorizaţia de utilizare a regimului de perfecţionare pasivă, astfel cum se menţionează la art. 211 alin. (1) lit. (a) din Codul vamal al Uniunii;
n) cererea şi autorizaţia de utilizare a regimului de destinaţie finală, astfel cum se menţionează la art. 211 alin. (1) lit. (a) din Codul vamal al Uniunii;
o) cererea şi autorizaţia de utilizare a regimului de admitere temporară, astfel cum se menţionează la articolul 211 alin. (1) lit. (a) din Codul vamal al Uniunii;
p) cererea şi autorizaţia de exploatare a spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor, astfel cum se menţionează la art. 211 alin. (1) lit. (b) din Codul vamal al Uniunii;
q) cererea şi autorizaţia pentru acordarea statutului de destinatar agreat pentru operaţiunile TIR, astfel cum se menţionează la 230 din Codul vamal al Uniunii;
r) cererea şi autorizaţia pentru statutul de expeditor agreat pentru regimul de tranzit unional, astfel cum se menţionează la art. 233 alin. (4) lit. (a) din Codul vamal al Uniunii;
s) cererea şi autorizaţia pentru statutul de destinatar agreat pentru regimul de tranzit unional, astfel cum se menţionează la art. 233 alin. (4) lit. (b) din Codul vamal al Uniunii;
t) cererea şi autorizaţia pentru utilizarea sigiliilor speciale, astfel cum se menţionează la art. 233 alin. (4) lit. (c) din Codul vamal al Uniunii;
u) cererea şi autorizaţia pentru utilizarea unei declaraţii de tranzit cu cerinţe reduse privind datele, astfel cum se menţionează la art. 233 alin. (4) lit. (d) din Codul vamal al Uniunii;
v) cererea şi autorizaţia pentru utilizarea unui document electronic de transport ca declaraţie vamală, astfel cum se menţionează la art. 233 alin. (4) lit. (e) din Codul vamal al Uniunii.
Art. 2.
(1) Sistemul de decizii vamale se utilizează pentru cererile şi autorizaţiile cu valabilitate pe teritoriul României, precum şi pentru cele care implică mai mult de un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu art. 22 alin. (1) din Codul vamal al Uniunii.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1):
a) autorizarea unui regim special prin intermediul unei declaraţii vamale, întocmită cu respectarea prevederilor art. 163 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;
b) autorizarea regimului de admitere temporară pentru declaraţii vamale de admitere temporară efectuate verbal sau prin altă acţiune;
c) autorizarea regimului de admitere temporară prin intermediul unui carnet ATA sau CPD;
d) cererea şi decizia privind rambursarea sau remiterea cuantumurilor taxelor la import sau la export, astfel cum se menţionează la 116 din Codul vamal al Uniunii.
Art. 3.
Structura din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală competentă să primească şi să prelucreze cererile, precum şi să emită şi să gestioneze ulterior autorizaţiile, respectiv să modifice, să revoce, să anuleze şi să suspende aceste autorizaţii, este:
a) Direcţia Generală a Vămilor în cazul cererilor şi autorizaţiilor care implică sau care sunt valabile în mai mult de un stat membru al Uniunii Europene, precum şi al celor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), e), f), j), t), u) şi v);
b) biroul vamal la care se desfăşoară formalităţile vamale în cazul cererilor şi autorizaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. c), g), i), k), q) r) şi s);
c) direcţia regională vamală în a cărei arie de competenţă se află locul în care contabilitatea principală în scopuri vamale a solicitantului este ţinută sau disponibilă şi în care urmează a fi desfăşurate cel puţin o parte dintre activităţile care fac obiectul autorizaţiei, pentru cererile şi autorizaţiile vamale care nu se încadrează la lit. a) şi b).
Art. 4.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Nicolae Pietrăreanu