DCC nr. 718/2017. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 este neconstituţională

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

31. Curtea Constituţională este legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

32. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în integralitatea sa.

33. Autorii sesizării invocă, în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) – referitoare la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, precum şi principiul bicameralismului, desprins, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, din conţinutul normativ al art. 61 alin. (2), potrivit căruia „Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor și Senat”, şi al art. 75 – Sesizarea Camerelor.

(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

34. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba despre o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de un număr de 50 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România, Partidului Mişcarea Populară şi Partidului Naţional Liberal.

35. Curtea observă că prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost formulată cu depăşirea termenului de 5 zile înscris în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Însă, potrivit jurisprudenţei constituţionale, acest termen are „un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, astfel încât nu există nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestuia; în acest caz, aşadar, esenţial este ca legea să nu fi fost promulgată la momentul sesizării Curţii Constituţionale” (a se vedea în acest sens paragraful 19 din Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017).

36. Aşa fiind, Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

(2) Analiza pe fond a obiecţiei de neconstituţionalitate

(2.1.) Parcursul legislativ al legii examinate

37. Propunerea legislativă cu titlul „Lege pentru modificarea Legii nr. 334/2006 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 446/23.06.2015” a fost iniţiată de 8 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi conţinea un articol unic, cu următorul conţinut: „La art. 59 alin. (2) se elimină.”

38. Procedura legislativă la Senat. Senatul a fost sesizat, în calitate de Cameră de reflecţie, la data de 2.02.2016. În cadrul acestei proceduri legislative au fost primite avizul, respectiv rapoartele de respingere a trei comisii, şi anume Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului. De asemenea, a fost primit punctul de vedere al Guvernului, prin care se observă că cele două texte din Legea nr. 334/2006 – art. 50 alin. (4) şi art. 59 alin. (2) – reglementează în materii diferite şi, în concluzie, lasă la aprecierea Parlamentului oportunitatea adoptării propunerii legislative.

39. Avizul Consiliului Legislativ este unul favorabil, cu unele observaţii şi propuneri, printre care şi cea potrivit căreia propunerea legislativă nu este corect fundamentată, având în vedere că singura explicaţie cuprinsă în expunerea de motive, potrivit căreia prevederea a cărei abrogare se doreşte ar conţine dispoziţii care se regăsesc şi în art. 50 alin. (4) din actul normativ de bază, este greşită. Se arată că ar fi necesară refacerea expunerii de motive, astfel încât să corespundă atât obiectului real de reglementare, cât şi prevederilor art. 6 şi 30 din Legea nr. 24/2000, lipsa unei fundamentări temeinice a unui act normativ, în conformitate cu prevederile legii menţionate, putând determina încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.

40. La data de 13.09.2016, Senatul a respins propunerea legislativă cu 96 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 3 abţineri.

41. Procedura legislativă la Camera Deputaţilor începe din data de 20.09.2016. În cursul acesteia, a fost primit (la 6.02.2017) punctul de vedere al Guvernului, potrivit căruia lasă la aprecierea Parlamentului oportunitatea adoptării propunerii legislative.

42. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a prezentat, la 5.04.2017, raportul său favorabil (cu 7 amendamente admise). În mod succesiv, plenul Camerei Deputaţilor a retrimis de 3 ori acestei Comisii propunerea legislativă, astfel încât au fost redactate următoarele variante: raport suplimentar I – favorabil (la 12.05.2017, cu 7 amendamente admise), raport suplimentar II – favorabil (la 26.09.2017, cu 95 amendamente admise şi 5 respinse) şi raport suplimentar III – favorabil [la 3.10.2017, cu 101 (şi nu 99, cum au fost numerotate în mod eronat) amendamente admise şi 5 respinse], acesta din urmă fiind, de altfel, adoptat de plenul Camerei Deputaţilor în şedinţa din 4.10.2017, cu 176 voturi pentru, 96 împotrivă şi 7 abţineri.

(2.2.) Modificări legislative adoptate

43. Curtea observă că actul normativ criticat operează, sub aspect cantitativ, următoarele intervenţii legislative asupra Legii nr. 334/2006: – 7 abrogări, dintre care 6 ale unor texte din Legea nr. 334/2006 care conţin aceeaşi soluţie legislativă, referitoare la confiscarea sumelor primite de către partidele politice cu încălcarea unor condiţii legale, sume ce se fac venit la bugetul de stat, şi ultima, referitoare la abrogarea art. 59 alin. (2); – 4 modificări impuse de normele de tehnică legislativă, în sensul corelării legislative în urma abrogărilor dispuse, mai sus menţionate; – 84 de modificări, dintre care cele mai multe (78) vizează art. 52 şi art. 53 din capitolul „Sancţiuni” al legii, în sensul că, în locul utilizării normelor de trimitere pentru identificarea, în corpul Legii nr. 334/2006, a unei contravenţii şi a sancţiunii corespunzătoare, s-a utilizat explicitarea/definirea fiecăreia dintre acestea, fără a se schimba, în esenţă, nici conţinutul normei incriminatorii şi nici limitele de pedeapsă cu amenda prevăzute de lege; – 2 texte legale nou-introduse: a) primul, prin care se dispune cu privire la unele sume ce fac obiectul confiscării şi limitele acestora, instituind şi exceptarea de la confiscare a sumelor neutilizate şi b) al doilea, prin care se instituie misiunea Autorităţii Electorale Permanente de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi îndrumarea şi ghidarea partidelor politice, a alianţelor politice, a alianţelor electorale, respectiv a candidaţilor independenţi în respectarea legilor şi a standardelor internaţionale în materie, cu precizarea că, în exercitarea rolului său de control, activitatea de prevenire şi îndrumare prevalează în faţa celei sancţionatoare.

44. Toate aceste operaţiuni legislative intervenite asupra Legii nr. 334/2006, prin legea supusă controlului de constituţionalitate, conţin, sub aspect calitativ, următoarele soluţii juridice:

– art. unic pct. 1 modifică art. 5 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, în sensul obligării partidelor politice să publice în Monitorul Oficial numai cuantumul veniturilor anuale obţinute din cotizaţii la nivelul întregului partid, nu şi la nivelul filialelor judeţene sau locale, ca în prezent;

– art. unic pct. 6 modifică art. 18 alin. (2), în sensul majorării sumei alocate anual partidelor politice de la bugetul de stat, de la cel puţin 0,01% până la cel mult 0,04% din produsul intern brut, şi nu din veniturile prevăzute la bugetul de stat, cum dispune Legea nr. 334/2006;

– art. unic pct. 12 introduce alin. (5¹) la art. 48, prin care prevederile art. 48 alin. (4) şi (5) devin aplicabile şi pentru alegerile locale parţiale;

– art. unic pct. 13 modifică art. 49 alin. (1), în sensul obligării partidelor să depună anual la Autoritatea Electorală Permanentă un raport anual sintetic al veniturilor şi cheltuielilor anuale, şi nu detaliat, cum este prevăzut în prezent;

– art. unic pct. 15 modifică art. 53 alin. (1), în sensul schimbării situaţiilor în care contravenientul este obligat să verse la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contravaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contravenţiei, în baza hotărârii Autorităţii Electorale Permanente;

– art. unic pct. 16 introduce alin. (1¹) la art. 53, prin care este instituită o sancţiune contravenţională constând în confiscarea doar a sumelor de bani care depăşesc limitele prevăzute de lege pentru donaţii, împrumuturi, contribuţii şi cheltuieli electorale, cu excepţia sumelor neutilizate;

– art. unic pct. 18 modifică art. 59 alin. (3), în sensul extinderii ariei de aplicare a dispoziţiilor legii şi la alianţele politice;

– art. unic pct. 19 introduce art. 59¹, care instituie obligaţia Autorităţii Electorale Permanente de a îndruma partidele politice, alianţele politice şi electorale şi candidaţii independenţi în respectarea legilor şi standardelor internaţionale în materie, respectiv de a acorda prioritate activităţii de prevenire, în raport cu cea de sancţionare;

– abrogarea unui mare număr de alineate care prevedeau, separat, sancţiunea aplicabilă în anumite situaţii, corelată cu modificarea, prin art. unic pct. 14, a art. 52 alin. (1)-(3) din Legea nr. 334/2006, referitor la sancţiunile contravenţionale, în sensul renunţării la trimiterile către alte texte legale în favoarea reluării în scris a descrierii faptelor respective.

(2.3.) Analiza criticilor de neconstituţionalitate

Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă:

45. Principiul bicameralismului, invocat de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, se întemeiază pe art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. Curtea Constituţională a dezvoltat şi a consacrat acest principiu printr-o solidă şi constantă jurisprudenţă, relevante fiind, în acest sens, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011. În esenţă, Curtea a stabilit două criterii esenţiale (cumulative) pentru a se determina cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

46. Totodată, stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate […] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge”. Sub aceste aspecte, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau de a completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput”.

47. Totodată, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv” cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator.

48. Prin Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32, Curtea a constatat, de asemenea, că „pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea reţine că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră. Or, din analiza dispoziţiilor deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor nu au făcut obiectul iniţiativei legislative şi nu au fost dezbătute în Senat. Cu alte cuvinte, Camera Deputaţilor, adoptând Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate modificări care vizau aspecte esenţiale în structura şi filosofia legii, contrar art. 61 din Constituţie. De asemenea, Curtea mai constată că legea adoptată de Camera Deputaţilor se îndepărtează de la scopul avut în vedere de iniţiatorii săi.”

49. În lipsa unei consacrări exprese a principiului bicameralismului în corpul Legii fundamentale şi sintetizând constatările de principiu cuprinse în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, se poate afirma că acest principiu se caracterizează prin câteva elemente imuabile, în funcţie de care se poate decide respectarea sa. Astfel, trebuie avut în vedere: scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ; dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, respectiv, dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

50. Aşadar, analizând, mai întâi, primul element determinant, respectiv scopul originar al legii, Curtea reţine că, în forma sa iniţială, propunerea legislativă cu titlul „Lege pentru modificarea Legii nr. 334/2006 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 446/23.06.2015” conţinea un articol unic cu următorul conţinut: „La art. 59 alin. (2) se elimină.” Potrivit expunerii de motive ce o însoţeşte, abrogarea este necesară „întrucât reglementările conţinute de acestea se regăsesc în dispoziţiile art. 50 alin. (4) din aceeaşi lege, respectiv organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale participante ia alegeri fac subiectul controlului Autorităţii Electorale Permanente numai în perioada electorală şi numai în legătură cu aceasta.”

51. Este adevărat că, în cazul de faţă, Senatul, în calitate de Cameră de reflecţie, a respins propunerea legislativă, însă acest act de voinţă politică, concretizat prin votul de respingere al primei Camere, nu oferă Camerei decizionale posibilitatea de a face abstracţie de scopul iniţial al legii, de concepţia şi filosofia propunerii legislative, astfel cum se reflectă în obiectul de reglementare al legii. Aşa fiind, Curtea reţine, în urma studiului comparativ dintre cele două forme adoptate de către cele două Camere ale Parlamentului, că scopul final al legii, în forma sa trimisă spre promulgare, se îndepărtează în mod radical de scopul său originar, chiar dacă acel unic articol al propunerii legislative, de abrogare a unei norme juridice din corpul Legii nr. 334/2006, a fost menţinut. Cele 101 amendamente adoptate de Camera decizională sunt, prin conţinutul lor normativ, de natură să determine un alt scop și o altă concepţie legislativă, respectiv, în principal, reorganizarea şi reformularea, cei puţin din punct de vedere ai tehnicii legislative, a faptelor ce constituie contravenţii în materia finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, precum şi a sancţiunilor corespunzătoare, iar, în secundar, întărirea rolului de control al Autorităţii Electorale Permanente asupra activităţii şi modului de finanţare al partidelor politice.

52. Astfel, cele mai importante amendamente adoptate în Camera decizională, faţă de actuala redactare a Legii nr. 334/2006, se referă la obligaţia partidelor politice de a publica în Monitorul Oficial numai cuantumul veniturilor anuale obţinute din cotizaţii ia nivelul întregului partid, nu şi la nivelul filialelor judeţene sau locale sunt – art. unic pct. 1; majorarea sumei alocate anual partidelor politice de la bugetul de stat, de la cel puţin 0,01% până la cel mult 0,04% din produsul intern brut, şi nu din veniturile prevăzute la bugetul de stat, cum dispune Legea nr. 334/2006 – art. unic pct. 6; aplicarea prevederilor art. 48 alin. (4) şi (5) şi pentru alegerile locale parţiale – art. unic pct. 12; obligarea partidelor să depună anual la Autoritatea Electorală Permanentă un raport anual sintetic al veniturilor şi cheltuielilor anuale, şi nu detaliat – art. unic pct. 13; schimbarea situaţiilor în care contravenientul este obligat să verse la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contravaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contravenţiei, în baza hotărârii Autorităţii Electorale Permanente – art. unic pct. 15; instituirea unei noi sancţiuni contravenţionale constând în confiscarea doar a sumelor de bani care depăşesc limitele prevăzute de lege pentru donaţii, împrumuturi, contribuţii şi cheltuieli electorale, cu excepţia sumelor neutilizate – art. unic pct. 16; extinderea ariei de aplicare a dispoziţiilor legii şi la alianţele politice – art. unic pct. 18; obligaţia Autorităţii Electorale Permanente de a îndruma partidele politice, alianţele politice şi electorale şi candidaţii independenţi în respectarea legilor şi standardelor internaţionale în materie, respectiv de a acorda prioritate activităţii de prevenire, în raport cu cea de sancţionare – art. unic pct. 19.

53. Prin urmare, este evident aportul semnificativ cantitativ, dar şi calitativ pe care îl aduce legea în forma trimisă la promulgare, faţă de forma supusă dezbaterii Camerei de reflecţie. Aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, principiul bicameralismului trebuie să concilieze structura bicamerală a Parlamentului nostru – bicameral atât în sens instituţional, cât şi funcţional -, adică să permită fiecărei Camere să-şi exprime voinţa politică în privinţa unei anumite problematici supuse legiferării, cu respectarea prevederilor art. 75 din Constituţie referitoare la ordinea de sesizare a celor două Camere în funcţie de categoriile din care fiecare propunere legislativă sau proiect de lege face parte, dar şi cu respectarea art. 61 din Constituţie, în virtutea căruia legiferarea este opera întregului Parlament, ca entitate unică şi suverană. De aceea, este contrar principiului bicameralismului ca reglementări de substanţă, care se îndepărtează de concepţia originară a legii şi care îi conferă acesteia o altă configuraţie, să fie adoptate de forul decizional, fără ca acestea să fi fost dezbătute şi de prima Cameră. O astfel de procedură echivalează cu eliminarea primei Camere, în calitate de prim-legiuitor sau „prim cititor” al legii, şi transformarea Parlamentului într-unul unicameral, cel puţin sub aspect funcţional.

54. Or, concepţia legiuitorului constituant a avut în vedere o autoritate legiuitoare unică, suverană, dar structurată în două Camere, tocmai în ideea preeminenţei principiului suveranităţii naţionale – art. 2 alin. (1) din Actul fundamental – şi a principiului colaborării instituţionale, cu scopul final al sporirii garanţiilor referitoare la calitatea actului de legiferare, în măsură să reflecte cât mai fidel şi real voinţa suverană a poporului român. De aceea, nu se poate susţine că principiul bicameralismului limitează rolul Camerei decizionale la a adopta aceeaşi formă dezbătută în Camera de reflecţie sau cu uşoare modificări şi/sau completări, aşa cum nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia calitatea de for decizional conferă respectivei Camere prerogativa „deciziei definitive”, în sensul de totală autonomie şi independenţă de legiferare. În acest sens, Curtea a arătat că sintagma „decide definitiv” cu privire la Camera decizională, din art. 75 alin. (3) al Constituţiei, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări, însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624/2006, precitată).

55. În sensul celor de mai sus sunt şi constatările Curţii reţinute în Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 37: „Bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative.” (A se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 45).

56. Pentru toate aceste considerente, raportat la analiza comparativă dintre cele două forme adoptate de fiecare dintre cele două Camere, Curtea constată că legea ce constituie obiectul controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

57. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, în condiţiile constatării neconstituţionalităţii extrinseci a unei legi ce constituie obiectul controlului de constituţionalitate a priori, nu se mai impune analiza celorlalte critici de neconstituţionalitate formulate (în acest sens, ilustrative sunt deciziile nr. 89/2017, paragraful 68, nr. 747/2015, paragraful 35, sau nr. 442/2015, paragraful 33).

58. În concluzie, Curtea constată că legea criticată contravine principiului bicameralismului, având în vedere, în esenţă, faptul că, ignorând scopul iniţial şi obiectul de reglementare al propunerii legislative, Camera Deputaţilor – în calitate de Cameră decizională, a adoptat un număr impresionant (101) de amendamente, de natură să transforme în mod radical, prin aportul lor cantitativ şi calitativ, filosofia ce a stat la baza iniţierii demersului legislativ şi excluzând, astfel, prima Cameră – cea de reflecţie – de la procesul de legiferare, ce trebuie să reprezinte însă opera întregului Parlament.

59. Curtea remarcă, în cele din urmă, intenţia Camerei decizionale de a actualiza dispoziţiile Legii nr. 334/2006 faţă de anumite imperative în materie (recomandări ale Comisiei de la Veneţia în privinţa finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale), însă aceasta ar fi trebuit să constituie obiectul de reglementare al unei propuneri legislative sau al unui proiect de lege distinct, însoţite de propria expunere de motive şi cu propriul său proces legislativ, în acord cu prevederile constituţionale şi regulamentare în materie. În acest sens, este relevantă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia „situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său […] are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări”. De aceea, „opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului” (a se vedea Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, sau Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014).