În Monitorul Oficial nr. 960 din 5 decembrie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 386/2017 pentru aprobarea Procedurii privind introducerea sau redarea în circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităţilor.
CAPITOLUL I
Prevederi generale
Art. 1.
Prezenta procedură reglementează unele măsuri privind introducerea sau redarea în circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităţilor, precum şi conţinutul documentaţiei necesare pentru obţinerea aprobării introducerii sau redării în circuitul agricol, în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3)-(10) şi art. 101 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege.
Art. 2.
În sensul prezentei proceduri, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) autoritatea publică centrală – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – prin direcţia de specialitate;
b) beneficiar – persoana fizică sau juridică ce deţine terenul în baza actului de proprietate sau a altui act de deţinere a terenului valabil încheiat;
c) decizia de aprobare a introducerii/redării în circuitul agricol – actul administrativ emis de autoritatea publică centrală sau structurile subordonate acesteia, prin care se aprobă redarea în circuitul agricol a terenurilor pentru care a fost aprobată scoaterea temporară/definitivă din circuitul agricol;
d) structuri subordonate – direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
e) zile – zile calendaristice, cu excepţia cazurilor în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare. La calculul unui termen pe zile nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte; când ultima zi a unui termen pe zile cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
Art. 3.
Procedura privind introducerea sau redarea în circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan se aplică pentru:
a) terenurile agricole pentru care a fost emisă decizia de aprobare a scoaterii temporare din circuitul agricol;
b) terenurile agricole pentru care a fost emisă decizia de scoatere definitivă din circuitul agricol prevăzute la art. 93 alin. (5) din lege;
c) terenurile cu destinaţie specială prevăzute la art. 93 alin. (6) din lege;
d) terenurile situate în perimetrul rezervaţiilor ocupate cu amenajări piscicole prevăzute la art. 93 alin. (8) din lege;
e) terenurile ocupate cu amenajări piscicole prevăzute la art. 93 alin. (9) din lege;
f) terenurile ocupate cu amenajări piscicole deţinute de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, prevăzute la art. 93 alin. (10) din lege;
g) terenurile agricole afectate de lucrările prevăzute la art. 2 lit. к) din Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, pentru care a fost aprobată scoaterea temporară din circuitul agricol.
Art. 4.
(1) Introducerea sau redarea în circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităţilor se aprobă după cum urmează:
a) prin decizia directorului structurii subordonate de la nivelul judeţului unde se află amplasat terenul ce face obiectul cererii de redare, pentru terenurile prevăzute la art. 3 lit. a) şi lit. b);
b) prin decizia directorului direcţiei de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale, pentru terenurile prevăzute la art. 3 lit. с)-f).
(2) Redarea terenurilor prevăzute la art. 93 alin. (7) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de autoritatea publică centrală la propunerea structurii subordonate, în baza solicitării beneficiarului.
Art. 5.
În cazul terenurilor prevăzute la art. 3 lit. g) redarea se realizează în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.
Art. 6.
(1) Redarea în circuitul agricol a terenurilor scoase temporar din circuitul agricol situate în extravilan se face în termenul prevăzut la art. 93 alin. (3) din lege. Termenul de un an se calculează de la data expirării perioadei de scoatere temporară din circuitul agricol prevăzută în decizia de aprobare a scoaterii temporare din circuitul agricol sau în decizia de prelungire a perioadei de scoatere temporară din circuitul agricol.
(2) Redarea în circuitul agricol a terenurilor scoase temporar din circuitul agricol situate în extravilan se poate face înainte de expirarea perioadei de scoatere temporară din circuitul agricol aprobată, cu respectarea dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din lege.
(3) Constatarea executării/neexecutării lucrărilor necesare pentru aducerea terenului la categoria de folosinţă avută anterior aprobării, în vederea redării în circuitul agricol, se face de către reprezentanţii structurilor subordonate, prin încheierea procesului-verbal de constatare a situaţiei din teren.
(4) Procesul-verbal de constatare a situaţiei din teren, în cazul constatării neexecutării lucrărilor prevăzute la alin. (3), se transmite, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestuia, către structurile din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene cu atribuţii privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.
(5) Modelul procesului-verbal de constatare a situaţiei din teren este prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta procedură.
Art. 7.
(1) În cazul în care, la expirarea termenului prevăzut la art. 6 alin. (1), beneficiarul deciziei de aprobare a scoaterii temporare nu a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege şi în actele de aprobare privind scoaterea din circuitul agricol, în baza procesului-verbal de constatare a situaţiei din teren şi a studiului pedologie şi agrochimic, se aplică prevederile art. 112, art. 113 şi art. 114 alin. (2), după caz, de către persoanele prevăzute la art. 114 alin. (1) din lege.
(2) Dispoziţiile prevăzute la art. 6 alin. (1)-(3) nu se aplică în cazul în care, la solicitarea beneficiarului, se emite decizia de aprobare a scoaterii definitive pentru suprafaţa de teren în temeiul art. 93 alin. (2) din lege.
Art. 8.
(1) În cazul în care se constată că beneficiarul nu a redat terenurile în circuitul agricol în termenul şi condiţiile prevăzute la art. 93 alin. (3) din lege, directorul structurii subordonate dispune executarea lucrărilor de redare, cu suportarea cheltuielilor din tariful depus.
(2) Pentru executarea lucrărilor de redare în circuitul agricol a terenurilor, în cazul prevăzut la alin. (1), directorul structurii subordonate dispune contractarea lucrărilor de redare în circuitul agricol conform legislaţiei în vigoare, iar începerea executării lucrărilor de redare în circuitul agricol se dispune prin decizie.
(3) Lucrările de redare a terenurilor scoase din circuitul agricol prevăzută la alin. (1) se execută în termen de 1 an de la data comunicării deciziei prevăzute la alin. (2).
(4) Pentru redarea în circuitul agricol a terenurilor prevăzute la alin. (1) directorul structurii subordonate dispune contractarea serviciilor pentru realizarea studiului pedologic şi agrochimic, întocmit de oficiul de studii pedologice şi agrochimice, cu privire la clasa de calitate, cu respectarea legislaţiei aplicabile utilizării resurselor financiare din Fondului de ameliorare a fondului funciar.
(5) Constatarea executării lucrărilor de redare a terenurilor la clasa de calitate şi categoria de folosinţă avute anterior scoaterii temporare din circuitul agricol se face de către reprezentanţii structurii subordonate prin verificarea situaţiei de fapt, în termen de 10 zile de la finalizarea lucrărilor, prin întocmirea procesului-verbal de constatare a situaţiei din teren.
Art. 9.
Introducerea sau redarea în circuitul agricol a terenurilor prevăzute la art. 3 lit. b) se face în termenul prevăzut la art. 101 alin. (1) din lege, la solicitarea beneficiarului şi cu respectarea prevederilor prezentei proceduri.
CAPITOLUL II
Documentaţia şi modul de acordare a deciziei de aprobare a introducerii sau redării în circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan
Art. 10.
Aprobarea redării în circuitul agricol a terenurilor pentru care au fost eliberate aprobări de scoatere definitivă/temporară din circuitul agricol se emite în baza unei documentaţii care va cuprinde:
a) cererea beneficiarului adresată structurii subordonate în raza căreia se află situat terenul, cu specificarea suprafeţei solicitate pentru redarea în circuitul agricol a terenurilor, însoţită de CI/BI/certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, după caz;
b) acordul proprietarului pentru redarea în circuitul agricol a terenurilor, în cazul în care solicitarea se face de către altă persoană îndreptăţită, după caz;
c) copie a certificatului constatator de la registrul comerţului sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul beneficiarului persoană juridică;
d) în caz de reprezentare, procura notarială, respectiv delegaţia, hotărârea adunării generale a asociaţilor, decizia asociatului unic, decizia reprezentantului formei asociative, după caz, în original, precum şi o copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică sau o copie a paşaportului pentru împuternicitul persoană fizică cu domiciliul în străinătate;
e) decizia/hotărârea Guvernului privind aprobarea scoaterii din circuitul agricol a terenului agricol, după caz;
f) planul de situaţie al întregului imobil, actualizat, pe care se evidenţiază atât suprafaţa scoasă din circuitul agricol, cât şi suprafaţa solicitată pentru redarea în circuitul agricol şi care se vizează spre neschimbare de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară;
g) extras de carte funciară pentru informare, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii documentaţiei;
h) studiul pedologic şi agrochimic, întocmit de oficiul de studii pedologice şi agrochimice sau de persoanele fizice/juridice cu obiect de activitate specific, atestate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
i) procesul-verbal de constatare a situaţiei din teren, pentru terenurile prevăzute la art. 3 lit. a)-f);
j) avizul emis de către Ministerul Apărării Naţionale, în cazul terenurilor cu destinaţie specială prevăzute la art. 3 lit. с);
k) hotărârea consiliului judeţean în raza căruia se află amenajarea piscicolă, în cazul terenurilor prevăzute la art. 3 lit. d);
l) acordul administratorului rezervaţiei ocupate cu amenajări piscicole, emis în condiţiile legii, în cazul terenurilor prevăzute la art. 3 lit. d);
m) avizul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în cazul terenurilor prevăzute la art. 3 lit. e) şi lit. f).
Art. 11.
Autoritatea publică centrală şi/sau structurile subordonate care au competenţa de aprobare a introducerii sau redării în circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan pot/poate solicita, prin nota de completare, alte documente necesare aprobării.
Art. 12.
(1) Aprobarea introducerii în circuitul agricol a terenurilor se emite în baza documentaţiei prevăzute la art. 10 şi 11.
(2) În decizia de aprobare a introducerii în circuitul agricol se înscriu clasa de calitate şi categoria de folosinţă stabilite prin studiul pedologie şi agrochimie.
Art. 13.
Documentele prevăzute la art. 10 şi 11 se depun în copie, însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către reprezentanţii structurii subordonate.
Art. 14.
(1) Solicitarea introducerii sau redării în circuitul agricol poate avea ca obiect fie întregul teren, fie o cotă-parte din acesta.
(2) În cazul în care se solicită redarea în circuitul agricol a unei părţi din suprafaţa scoasă temporar din circuitul agricol, la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (3) din lege, beneficiarul are obligaţia de a reda întregul teren.
Art. 15.
(1) Documentaţia prevăzută la art. 10 şi 12 se depune de către beneficiar la structura subordonată de la nivelul judeţului unde se află situat terenul ce face obiectul cererii de introducere sau redare, în vederea aprobării sau transmiterii acesteia la direcţia de specialitate din cadrul ministerului, după caz.
(2) În situaţia solicitării aprobării introducerii sau redării, după caz, în circuitul agricol a terenurilor prevăzute la art. 3 lit. a) şi lit. b), după verificarea documentaţiei, structura subordonată emite decizia de aprobare a redării în circuitul agricol/nota de completare a documentaţiei, în termen de 10 zile de la înregistrarea documentaţiei, şi o comunică beneficiarului.
(3) În situaţia solicitării aprobării introducerii sau redării în circuitul agricol a terenurilor prevăzute la art. 3 lit. с)-f), structurile subordonate transmit documentaţia la direcţia de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale, în termen de 3 zile de la înregistrarea acesteia.
(4) Direcţia de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale, după verificarea documentaţiei, emite decizia de aprobare a introducerii sau redării sau nota de completare a documentaţiei în termen de 30 de zile de la înregistrare şi o transmite structurii subordonate, pentru a fi comunicată beneficiarului.
(5) Modelele deciziilor de introducere sau redare în circuitul agricol sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta procedură.
(6) În cazul solicitării unor completări ale documentaţiei, termenul de emitere a deciziei de aprobare curge de la data înregistrării completării documentaţiei. În cazul nedepunerii de către beneficiar a documentelor solicitate în termen de 30 de zile de la data comunicării solicitării de completare, se emite o adresă de răspuns prin care se comunică beneficiarului respingerea cererii.
Art. 16.
(1) Pentru efectuarea constatării şi încheierii procesului-verbal de constatare a situaţiei în teren, în termen de 3 zile de la înregistrarea documentaţiei, reprezentantul structurii subordonate stabileşte de comun acord cu beneficiarul sau reprezentantul acestuia data şi ora efectuării verificării.
(2) În situaţia prevăzută la art. 15 alin. (3), constatarea situaţiei în teren, încheierea procesului-verbal de constatare şi transmiterea acestuia către direcţia de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale se fac în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea documentaţiei la structurile subordonate.
(3) Procesul-verbal de constatare se încheie în două exemplare originale şi va fi semnat de către 2 reprezentanţi ai structurii subordonate şi de beneficiar, urmând a se înregistra în evidenţele acestei structuri.
CAPITOLUL III
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 17.
Decizia de aprobare a introducerii sau redării în circuitul agricol/Hotărârea Guvernului de aprobare a redării în circuitul agricol, în copie, se depune de beneficiar în termen de 30 de zile de la comunicare/publicare, după caz, la primăria pe teritoriul căreia se află amplasat terenul, precum şi la oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, în vederea înregistrării menţiunilor în Registrul agricol/în evidenţele de cadastru şi carte funciară.
Art. 18.
Beneficiarul în favoarea căruia a fost emisă aprobarea introducerii sau redării în circuitul agricol are obligaţia respectării şi îndeplinirii condiţiilor cu privire la menţinerea destinaţiei terenurilor agricole.
Art. 19.
(1) Situaţia actualizată a suprafeţelor de teren redate în circuitul agricol, întocmită de către structurile subordonate, se transmite la autoritatea publică centrală, în primele 10 zile ale fiecărei luni, în format electronic.
(2) Autoritatea publică centrală, prin direcţia de specialitate din cadrul acesteia, va întocmi situaţia centralizată a aprobărilor privind introducerea sau redarea în circuitul agricol a terenurilor.
Art. 20.
Documentaţia prevăzută la art. 10, împreună cu decizia de aprobare a introducerii sau redării în circuitul agricol sau adresa de respingere a cererii, în original se arhivează pentru o perioadă de 7 ani, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 21.
Actele administrative se comunică direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului, sau prin poştă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Art. 22.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta procedură.