În Monitorul Oficial nr. 891 din 13 noiembrie a.c. a fost publicată Legea nr. 212/2017 pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.
Articol unic.
După articolul 29 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 13 decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 291, cu următorul cuprins:
„Art. 291.
(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este autorizat să deţină şi să folosească arme cu tranchilizante, substanţe tranchilizante, arme cu glonţ de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanţe iritante, precum şi orice alte mijloace de protecţie şi de imobilizare pentru:
a) îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora;
b) imobilizarea animalelor a căror viaţă sau integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane.
(2) Produsele medicale veterinare care conţin substanţe din categoria psihotrope, precum şi cele care conţin substanţe aflate sub control naţional pot fi utilizate în vederea imobilizării sau capturării animalelor de către personalul specializat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de profesie medic veterinar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(3) Armele cu tranchilizante şi substanţele tranchilizante se folosesc numai de personalul militar al Jandarmeriei Române cu studii medii de medicină veterinară, sub îndrumarea şi responsabilitatea unui medic veterinar.
(4) Deţinerea şi gestionarea produselor medicinale veterinare prevăzute la alin. (2) sunt în responsabilitatea medicilor veterinari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu respectarea prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare.”