În Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie a.c. a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2017 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996.
Art. I.
Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 16 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„d) evacuarea de ape uzate în lacurile naturale sau de acumulare, în bălţi, heleşteie sau în iazuri, cu excepţia iazurilor de decantare;”.
2. La articolul 16 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins:
„d1) evacuarea de ape uzate epurate şi/sau neepurate în apele subterane sau pe terenuri;”.
3. La articolul 27, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:
„(2) În vederea protecţiei şi conservării stării apelor, pe sectoarele de cursuri de apă care nu sunt afectate de activităţi umane se interzice realizarea de lucrări şi activităţi care pot afecta starea ecologică a apelor.
(3) Criteriile de selectare şi lista sectoarelor cursurilor de apă prevăzute la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”
4. La articolul 29, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 29.
(1) Lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice sau alte lucrări hidrotehnice promovate de Administraţia Naţională «Apele Române» sunt de utilitate publică şi interes naţional, iar terenurile pe care urmează să fie amplasate pot fi expropriate de către Ministerul Apelor şi Pădurilor prin Administraţia Naţională «Apele Române», cu justă şi prealabilă despăgubire, în condiţiile legii.”
5. La articolul 41, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Debitele de servitute, obligatorii în albii, în raport cu specificul sectoarelor de râu respective, cu gradul de amenajare a bazinelor hidrografice, ţinând seama de solicitarea resurselor de apă şi cu asigurarea respectării condiţiilor impuse pentru protecţia ecosistemelor acvatice, conform legii, se stabilesc de către Administraţia Naţională «Apele Române» şi sunt prevăzute în avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor.”
6. La articolul 43, alineatele (1), (18) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 43.
(1) În vederea stabilirii orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apă şi a ecosistemelor acvatice, precum şi pentru protecţia zonelor protejate se elaborează scheme directoare pe bazine sau grupe de bazine hidrografice. Schema directoare este instrumentul principal de planificare, dezvoltare şi gospodărire a apelor la nivelul districtului de bazin hidrografic şi este alcătuită din planul de amenajare a bazinului hidrografic, care include şi planul de management al riscului la inundaţii – componenta de gospodărire cantitativă şi planul de management al bazinului hidrografic – componenta de gospodărire calitativă. Schema directoare se elaborează conform metodologiei şi instrucţiunilor tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor. Planurile de management al districtelor hidrografice se elaborează şi se adoptă în conformitate cu termenele stabilite în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei. Planurile de management al riscului la inundaţii ale bazinelor/spaţiilor hidrografice se elaborează şi se adoptă în conformitate cu termenele stabilite în Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii.
……………………………………………………………………………………………………
(18) În corelare cu prevederile planurilor din cadrul schemelor directoare se elaborează programe de măsuri care să ţină seama de rezultatele analizelor prevăzute la alin. (14) şi (18), realizate pentru atingerea obiectivelor prevăzute la art. 21 privind asigurarea protecţiei cantitative şi calitative a apelor, apărarea împotriva acţiunilor distructive ale apelor, precum şi valorificarea potenţialului apelor, în raport cu cerinţele dezvoltării durabile a societăţii şi în acord cu strategia şi politicile de mediu, incluzând dezvoltarea lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor.
…………………………………………………………………………………………………….
(2) Componentele planurilor de management şi programele de măsuri aferente prevăzute la alin. (18) se elaborează şi se actualizează de către Administraţia Naţională «Apele Române», se avizează de către comitetul de bazin, la propunerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Conţinutul minim al planurilor de management şi al programelor de măsuri este prevăzut în anexa nr. 3.”
7. La articolul 49, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) obiectivele care au prevăzute lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi lucrările de supratraversare şi subtraversare a cursurilor de apă, dimensionate corelat cu prevederile Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii şi ale planurilor de management al riscului la inundaţii. Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor se execută numai pe baza avizului de gospodărire a apelor, emis conform legii.”
8. La articolul 53, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Noile lucrări de barare sau de captare a apei amplasate pe cursurile de apă trebuie să fie prevăzute cu instalaţii care să asigure în aval debitul de servitute, aşa cum este definit la pct. 26 din anexa nr. 1, precum şi, după caz, cu construcţii care să asigure migrarea faunei acvatice, în special a ihtiofaunei, în vederea atingerii obiectivelor de mediu prevăzute la art. 21, cu respectarea prevederilor art. 24. Aceste prevederi se aplică şi lucrărilor de barare sau de captare a apei existente amplasate pe cursurile de apă, în condiţiile unor soluţii fezabile din punct de vedere tehnic şi dacă realizarea acestora nu implică costuri disproporţionate.”
9. La articolul 766, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 766.
(1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor va lua măsura corelării planurilor de management al riscului la inundaţii cu planurile de management ale districtelor bazinelor hidrografice, având ca obiective schimbul de informaţii şi realizarea unei abordări unitare şi corelate pentru atingerea unui beneficiu comun cu privire la obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, conform art. 21 şi 22, şi obiectivele de management al riscului la inundaţii prevăzute în Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung.”
10. La articolul 87, punctele 39), 40) şi 55) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„39) inexistenţa la lucrările de barare a cursurilor de apă a instalaţiilor şi construcţiilor care să asigure în aval debitele ecologice şi debitele de servitute, precum şi migrarea ihtiofaunei;
40) nerespectarea prevederilor programelor de exploatare a lacurilor de acumulare şi prizelor de apă, precum şi neasigurarea debitelor ecologice şi a debitelor de servitute;
……………………………………………………………………………………………………..
55) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (2) privind acordarea dreptului de exploatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor, bălţilor şi din terasă;”.
11. La anexa nr. 1, punctele 13, 25 şi 26 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„13. ape uzate: ape provenind din activităţi casnice, sociale sau economice, conţinând substanţe poluante sau reziduuri care îi alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale, precum şi ape de ploaie ce curg pe terenuri poluate, care nu sunt supuse proceselor de epurare, potrivit legii;
……………………………………………………………………………………………………
25. debit ecologic: debitul necesar protecţiei ecosistemelor acvatice atât din punct de vedere cantitativ, cât şi al dinamicii acestuia pentru atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă prevăzute la art. 21;
26. debit de servitute: debitul minim necesar a fi lăsat permanent pe un curs de apă în aval de o lucrare de barare, format din debitul ecologic şi debitul minim necesar utilizatorilor din aval;”.
12. La anexa nr. 1, după punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 131, cu următorul cuprins:
„131. ape uzate epurate: apele uzate supuse epurării prin orice procedeu şi/sau sistem prin care, la evacuare, caracteristicile apelor uzate respectă condiţiile de calitate prevăzute în normele tehnice şi în avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor în vigoare;”.
13. La anexa nr. 1, după punctul 17 se introduce un nou punct, punctul 171, cu următorul cuprins:
„171. aviz de amplasament: act administrativ ce condiţionează din punct de vedere tehnic realizarea anticipată a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi/sau a măsurilor necesare pentru evitarea pericolului de inundare şi asigurarea curgerii apelor;”.
14. Titlul anexei nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Conţinutul minim al planurilor de management ale bazinului hidrografic şi al programelor de măsuri aferente acestora”.
15. La anexa nr. 3, partea introductivă a literei A se modifică şi va avea următorul cuprins:
„A. Planurile de management al apelor la nivel de bazin hidrografic cuprind următoarele elemente:”.