În Monitorul Oficial nr. 875 din 7 noiembrie a.c. a fost republicată Hotărârea nr. 3/2007 a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului de etică profesională şi disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

ANEXA Nr. I

STATUTUL

privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale, obiective şi atribuţii

Art. 1.

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), denumită în continuare Uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G.

Art. 2.

(1) Uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, control şi supraveghere în conformitate cu art. 48 din O.U.G.

(2) Uniunea îşi asigură resursele financiare din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări din partea persoanelor fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, alte venituri conform prevederilor legale.

Art. 3.

Uniunea îşi exercită autoritatea pe întregul teritoriu al României şi poate constitui filiale cu personalitate juridică în municipiul Bucureşti şi în reşedinţele de judeţ, în baza art. 47 alin. (2) din O.U.G.

Art. 4.

Structura aparatului propriu şi bugetul de venituri şi cheltuieli se stabilesc în raport cu nevoile Uniunii şi în limita posibilităţilor financiare, de către Consiliul naţional de conducere, denumit în continuare CNC.

Art. 5.

(1) Uniunea are siglă proprie, aprobată de Consiliul naţional de conducere al Uniunii. Aceasta va figura pe toate documentele emise de Uniune şi de filialele sale.

(2) Sediul central al Uniunii este în municipiul Bucureşti, adresa fiind stabilită de Consiliul naţional de conducere al Uniunii.

(3) Denumirea Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, cu specificarea sediului central, sau, după caz, denumirea filialei judeţene ori a municipiului Bucureşti, cu specificarea sediului acesteia, va figura pe toate actele emise de Uniune sau de filialele sale.

Art. 6.

(1) Obiectivele şi atribuţiile Uniunii sunt cele definite la art. 49 şi 50 din O.U.G.

(2) În exercitarea dreptului de autoreglementare, prevăzut la art. 48 din O.U.G., statutul, regulamentele, codul de etică al profesiei și procedura disciplinară se adoptă prin hotărâri ale Congresului Uniunii, iar instrucţiunile şi normele interne, prin decizii ale Consiliului naţional de conducere şi ale Adunării reprezentanţilor permanenţi ai UNPIR.

CAPITOLUL II

Membrii Uniunii. Drepturile şi obligaţiile acestora

Art. 7.

Pot fi membri ai Uniunii, având totodată calitatea de practician în insolvenţă, persoanele fizice române sau străine, în condiţiile O.U.G. şi ale prezentului statut.

Art. 8.

(1) Profesia de practician în insolvenţă poate fi exercitată în următoarele forme, definite la art. 4-22 din O.U.G.:

a) cabinete individuale, denumite în continuare CI;

b) cabinete asociate, denumite în continuare CA;

c) societate civilă profesională cu răspundere limitată, denumită în continuare SPRL;

d) întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, denumită în continuare IPURL.

(2) Practicianul în insolvenţă nu îşi poate organiza şi desfăşura activitatea concomitent în mai multe forme de organizare şi nu poate avea calitatea de asociat decât într-o societate civilă profesională, cu excepţia constituirii de filiale ale SPRL, în care este partener.

(3) Obiectul de activitate al formelor de organizare este exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, inclusiv acordarea de consultanţă privind aplicarea procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Art. 9.

(1) Forma de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă poate fi schimbată oricând cu oricare dintre formele menţionate la art. 8 alin. (1), cu înştiinţarea Uniunii în termen de cel mult 30 de zile de la data la care schimbarea devine efectivă, în condiţiile art. 22 din O.U.G.

(2) La schimbarea formei de exercitare a profesiei, pentru operaţiunile legate de înregistrările în Tabloul practicienilor în insolvenţă din Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (denumit în continuare Tabloul UNPIR) şi cele în Registrul formelor de organizare se va percepe o taxă al cărei cuantum va fi stabilit de Congresul Uniunii.

Art. 10.

(1) Persoanele fizice române pot dobândi calitatea de membru al Uniunii, fiind cuprinse în următoarele categorii: practicieni stagiari, practicieni definitivi şi persoane incompatibile, în condiţiile art. 23, art. 30 alin. (2) şi art. 33 din O.U.G.

(2) Persoanele juridice române pot fi înregistrate în Registrul formelor de organizare şi înscrise în Tabloul UNPIR dacă îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 7-21 din O.U.G.

(3) Persoanele fizice străine pot dobândi calitatea de membru al Uniunii în condiţiile art. 24 din O.U.G.

(4) Persoanele juridice străine pot fi înregistrate în Registrul formelor de organizare şi înscrise în Tabloul UNPIR în condiţiile art. 24 din O.U.G.