În Monitorul Oficial nr. 844 din 25 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1.493/2017 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura aeroportuară, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, obiectivul specific 2.3 – Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor.
SECŢIUNEA a 2-a
Baza legală
Art. 3.
Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu:
a) Regulamentul (UE) 2017/1.084 al Comisiei din 14 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 în ceea ce priveşte ajutoarele pentru infrastructurile portuare şi aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură şi pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive şi pentru infrastructurile de agrement multifuncţionale, precum şi schemele de ajutoare regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 702/2014 în ceea ce priveşte calcularea costurilor eligibile, denumit în continuare Regulament;
b) Decizia CE nr. С (2015) 4.823 din 9.07.2015 de aprobare a anumitor elemente din Programul operaţional „Infrastructură mare” pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională şi Fondului de coeziune în temeiul obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere şi locuri de muncă în România.
SECŢIUNEA a 3-a
Obiectivul şi scopul schemei
Art. 4.
Obiectivul prezentei scheme constă în acordarea de ajutoare de stat pentru investiţii aeroporturilor regionale din România, în vederea atingerii obiectivelor asumate de România în cadrul axei prioritare 2 din cadrul Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020, cu respectarea prevederilor prezentei scheme.
Art. 5.
(1) Această schemă are ca scop modernizarea şi dezvoltarea aeroporturilor şi utilizarea aviaţiei generale în România, în conformitate cu cerinţele Master Planului General de Transport al României.
(2) Implementarea prezentei scheme va contribui la atingerea ţintei de 20.000.000 pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi în transportul aeroportuar în România în anul 2023.
SECŢIUNEA a 4-a
Domeniul de aplicare
Art. 6.
(1) Prezenta schemă de ajutor de stat nu se aplică ajutoarelor pentru investiţii în infrastructura aeroportuară care:
a) au ca obiectiv relocarea unui aeroport existent sau crearea unui nou aeroport în vederea asigurării serviciilor aeriene pentru transportul de pasageri, inclusiv transformarea unui aerodrom existent într-un aeroport în vederea asigurării serviciilor aeriene pentru transportul de pasageri;
b) conduc la o investiţie ce va depăşi ceea ce este necesar pentru a se face faţă traficului preconizat pe termen mediu pe baza unor prognoze rezonabile ale traficului, cu excepţia ajutoarelor pentru investiţii acordate aeroporturilor cu o medie anuală a traficului de pasageri mai mică de 200.000 de pasageri pe parcursul a două exerciţii financiare anterioare anului în care ajutorul de stat este acordat, dacă în doi ani de la finalizarea investiţiei traficul nu depăşeşte 200.000 de pasageri/an;
c) sunt acordate unui aeroport aflat la o distanţă de până la 100 de kilometri sau 60 de minute de călătorie cu maşina, autobuzul, trenul sau cu tren de mare viteză faţă de un alt aeroport care desfăşoară servicii aeriene regulate şi operaţionale în sensul art. 2 alin. (16) din Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008, cu excepţia:
– aeroporturilor cu o medie anuală a traficului de pasageri mai mică de 200.000 de pasageri pe parcursul a două exerciţii financiare anterioare anului în care ajutorul de stat este acordat, dacă în doi ani de la finalizarea investiţiei traficul nu depăşeşte 200.000 de pasageri/an;
– aeroportului situat la o distanţă de până la 100 de kilometri de aeroporturi existente de pe care sunt operate servicii aeriene regulate în înţelesul art. 2 alin. (16) din Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008, cu condiţia ca traseul dintre fiecare alt aeroport existent şi aeroportul care beneficiază de ajutor să presupună în mod necesar fie o durată totală a călătoriei prin intermediul transportului maritim de cel puţin 90 de minute, fie transport aerian;
d) sunt acordate aeroporturilor cu o medie a traficului anual de pasageri de peste 3 milioane de pasageri pe parcursul a două exerciţii financiare anterioare anului în care este acordat ajutorul de stat;
e) conduc la creşterea traficului mediu anual de pasageri peste 3 milioane de pasageri pe parcursul a două exerciţii financiare ulterioare anului în care ajutorul de stat este acordat;
f) sunt acordate aeroporturilor care înregistrează un trafic mediu anual de mărfuri de peste 200.000 de tone în cursul ultimelor două exerciţii financiare dinaintea celui în care sunt acordate efectiv ajutoarele;
g) conduc la creşterea traficului mediu anual de marfă peste 200.000 tone pe parcursul a două exerciţii financiare ulterioare anului în care ajutorul de stat este acordat.
(2) În cazul în care aeroporturile desfăşoară şi alte activităţi pe lângă prestarea de servicii aeroportuare, trebuie să dovedească fie separarea activităţilor, fie o distincţie între costuri, astfel încât să se demonstreze că activităţile excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 651/2014 nu beneficiază de ajutoarele de stat acordate în temeiul prezentei scheme.
(3) În cadrul schemei nu se acordă ajutoare pentru proiecte localizate în regiunea Bucureşti-Ilfov.
(4) Aeroportul trebuie să fie deschis tuturor potenţialilor utilizatori. În cazul în care aeroportul are o capacitate limitată de sloturi, alocarea acestora se realizează pe baza unor criterii pertinente, obiective, transparente şi nediscriminatorii.
SECŢIUNEA a 5-a
Definiţii
Art. 7.
În sensul prezentei scheme următorii termeni se definesc astfel:
a) demararea lucrărilor – înseamnă fie demararea lucrărilor de construcţii în cadrul investiţiei, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiţia devine ireversibilă, în funcţie de care are loc primul. Cumpărarea de terenuri şi lucrările pregătitoare, cum ar fi obţinerea permiselor şi realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor;
b) costuri eligibile – sunt costurile de investiţii în infrastructura aeroportului, inclusiv costurile de planificare;
c) profit din exploatare – diferenţa dintre veniturile actualizate şi valoarea actualizată a costurilor de exploatare pe durata de viaţă a investiţiei, în cazul în care această diferenţă este pozitivă. Cheltuielile de exploatare includ costuri precum costurile cu personalul, materialele, serviciile contractate, comunicaţiile, energia, întreţinerea, chiria, administraţia, dar exclud, în sensul prezentei scheme, costurile de amortizare şi costurile de finanţare în cazul în care acestea au fost acoperite de ajutoare pentru investiţii. Actualizarea veniturilor şi a costurilor de exploatare cu ajutorul unei rate de actualizare corespunzătoare permite realizarea unui profit rezonabil;
d) infrastructură aeroportuară – infrastructura şi echipamentele care permit unui aeroport să furnizeze servicii aeroportuare companiilor aeriene şi diverşilor prestatori de servicii, şi anume piste, terminale, platforme, căi de rulare, infrastructura centralizată de handling la sol şi orice alte structuri utilizate în mod direct pentru serviciile aeroportuare, cu excepţia infrastructurilor şi a echipamentelor care sunt necesare, în principal, pentru desfăşurarea activităţilor nonaeronautice;
e) companie aeriană – orice transportator aerian cu o licenţă valabilă de operare emisă de un stat membru sau de un membru al Spaţiului Aerian Comun European în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului;
f) aeroport – înseamnă o entitate sau un grup de entităţi care desfăşoară activitatea economică de furnizare a unor servicii aeroportuare pentru companiile aeriene;
g) trafic mediu anual de pasageri – reprezintă media aritmetică a numărului de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi la un aeroport în cursul ultimilor 2 ani financiari înaintea celui în care se acordă ajutorul de stat;
h) întreprindere în dificultate – o întreprindere care se află în cel puţin una din situaţiile următoare:
(i) în cazul unei societăţi cu răspundere limitată1 (alta decât un IMM care există de cel puţin trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris;
(ii) în cazul unei societăţi în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii2 (alta decât un IMM care există de cel puţin trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu aşa cum reiese din contabilitatea societăţii a dispărut din cauza pierderilor acumulate;
(iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
(iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;
(v) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani: 1. raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; şi 2. capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0;
i) servicii aeroportuare – serviciile furnizate companiilor aeriene de către aeroport sau de către oricare dintre filialele sale, menite să asigure handlingul aeronavelor, de la aterizare până la decolare, precum şi al pasagerilor şi al mărfurilor, pentru a permite companiilor aeriene să ofere servicii de transport aerian, inclusiv furnizarea de servicii de handling la sol şi furnizarea de infrastructură centralizată de handling la sol;
j) infrastructură centralizată de handling la sol – o infrastructură care este în mod normal operată de administratorul aeroportului şi pusă la dispoziţia diferiţilor furnizori de servicii de handling la sol care îşi desfăşoară activitatea în aeroport, în schimbul unei remuneraţii, cu excepţia echipamentelor deţinute sau exploatate de către furnizorii de servicii de handling la sol;
k) servicii de handling la sol – serviciile oferite utilizatorilor aeroporturilor în aeroporturi, astfel cum sunt descrise în anexa la Directiva 96/67/CEa Consiliului;
l) tren de mare viteză – un tren care poate atinge viteze de peste 200 km/h;
m) activităţi nonaeronautice – servicii comerciale oferite operatorilor aerieni şi/sau utilizatorilor unui aeroport ce includ închirierea suprafeţei pentru birouri şi spaţii comerciale, parcări, hoteluri şi servicii conexe;
n) data acordării ajutorului – data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului în conformitate cu regimul juridic naţional aplicabil, respectiv data semnării contractului de finanţare;
o) aeroport regional – aeroportul cu un trafic mediu anual de pasageri de maximum trei milioane de pasageri;
p) furnizor de ajutor de stat – Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE);
q) administrator al schemei – Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism intermediar de transport al Programului operaţional Infrastructură mare.
SECŢIUNEA a 6-a
Beneficiarii
Art. 8.
Potenţialii beneficiari de ajutor de stat în cadrul schemei sunt companiile naţionale, regiile autonome, societăţile și entităţile naţionale şi private care administrează infrastructura aeroportuară.
Art. 9.
Beneficiarii pot depune proiecte numai individual.
SECŢIUNEA a 7-a
Condiţii de eligibilitate a beneficiarilor
Art. 10.
Pentru a primi finanţare în cadrul schemei beneficiarii trebuie să fie eligibili conform secţiunii a 6-a şi să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să nu fie întreprindere în dificultate;
b) să nu facă obiectul unui ordin de recuperare emis în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene prin care un ajutor de care a beneficiat a fost declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa internă, cu excepţia cazului în care acest ordin a fost executat sau ajutorul a fost rambursat, inclusiv dobânzile aferente;
c) şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat şi bugetului local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
d) reprezentantul legal nu a suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de lucru judecat;
e) nu a fost subiectul unei judecăţi de tip lucru judecat pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;
f) reprezentantul legal al solicitantului nu este subiectul unui conflict de interese, astfel cum este definit în legislaţia naţională;
g) solicitantul demonstrează capacitate de implementare (tehnică şi administrativă);
h) solicitantul demonstrează capacitatea şi asigurarea cofinanţării proiectului.
SECŢIUNEA a 8-a
Condiţii de eligibilitate a proiectelor
Art. 11.
(1) Ajutorul de stat se acordă dacă are un efect stimulativ. În acest sens, beneficiarul trebuie să depună o cerere de ajutor înainte de demararea lucrărilor la proiectul respectiv şi să demonstreze, prin documentaţia depusă, îndeplinirea unuia sau mai multora dintre următoarele criterii:
a) creşterea substanţială a domeniului de aplicare a proiectului/activităţii ca urmare a acordării ajutorului;
b) creşterea substanţială a valorii totale a costurilor suportate de beneficiar pentru proiect/activitate ca urmare a acordării ajutorului;
c) creşterea substanţială a ritmului de finalizare a proiectului/activităţii în cauză.
(2) Proiectul îndeplineşte şi alte condiţii specificate în apelul de proiecte şi Ghidul solicitantului, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.