În Monitorul Oficial nr. 830 din 19 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.950/2017 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 967/2017 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, emise şi tipărite prin intermediul Unităţii de imprimare rapidă.
Art. I.
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 967/2017 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, emise şi tipărite prin intermediul Unităţii de imprimare rapidă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 27 martie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după punctul 9 se introduc trei noi puncte, punctele 10-12, cu următorul cuprins:
„10. Adresă de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, prevăzută în anexa nr. 10;
11. Decizie privind compensarea obligaţiilor fiscale, prevăzută în anexa nr. 11;
12. Notă privind restituirea/rambursarea unor sume, prevăzută în anexa nr. 12.”
2. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 3.
Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul ordin.”
3. După anexa nr. 9 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 10-12, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II.
Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi organele fiscale din subordinea acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.