În Monitorul Oficial nr. 826 din 19 octombrie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 761/2017 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
Art. I.
Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 14 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, după litera e) se introduc trei noi litere, literele e1)-e3), cu următorul cuprins:
„e1) expert – persoana care are pregătire de specialitate atestată, potrivit legii, în domeniul în care se testează competenţele specifice ale candidatului prin proba suplimentară prevăzută la art. 31 alin. (4) din prezenta hotărâre şi care poate fi funcţionar public desemnat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului din cadrul acesteia sau din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul ori persoana cu care autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului a contractat servicii de consultanţă;
e2) locul desfăşurării concursului – sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului;
e3) locaţia de desfăşurare a probelor de concurs – spaţiul precis determinat de desfăşurare a probelor de concurs, care poate fi locul de desfăşurare a concursului sau un alt spaţiu care să asigure condiţii optime de desfăşurare a probelor de concurs.”
2. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 19.
Concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice vacante şi temporar vacante se organizează potrivit competenţelor stabilite de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
3. La articolul 21, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Bibliografia conţine, în mod obligatoriu, Constituţia României, republicată, Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată.”
4. La articolul 23, litera b) se abrogă.
5. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 241, cu următorul cuprins:
„Art. 241.
(1) În cazul concursurilor pentru care competenţa de organizare aparţine Agenţiei, locul desfăşurării concursului poate fi şi sediul altei autorităţi sau instituţii publice.
(2) Concursurile pentru care competenţa de organizare aparţine Agenţiei se pot desfăşura şi la nivel regional sau teritorial, potrivit planificării realizate de Agenţie.”
6. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 25.
(1) În vederea organizării şi desfăşurării concursurilor pentru recrutarea funcţionarilor publici, de la momentul solicitării avizului sau, după caz, al înştiinţării Agenţiei, dar nu mai târziu de data publicării anunţului privind concursul în condiţiile prevăzute la art. 39, se constituie comisii de concurs, respectiv comisii de soluţionare a contestaţiilor, prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, în condiţiile prezentei hotărâri.
(2) Preşedintele comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se desemnează din rândul membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.
(3) Fiecare comisie de concurs, respectiv comisie de soluţionare a contestaţiilor are un secretar numit prin actul administrativ prevăzut la alin. (1), desemnat, de regulă, din cadrul compartimentului de resurse umane, astfel încât să poată fi asigurată în condiţii optime desfăşurarea probelor de concurs.
(4) În cazul concursurilor organizate de Agenţie, secretarul comisiei de concurs şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor poate fi desemnat din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care asigură locul desfăşurării concursului.”
7. La articolul 28, alineatul (3) se abrogă.
8. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 29.
(1) Autoritatea ori instituţia publică în al cărei stat de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul poate desemna ca membri în comisia de concurs, respectiv în comisia de soluţionare a contestaţiilor funcţionari publici din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice, în următoarele cazuri:
a) numărul insuficient de funcţionari publici;
b) funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi desemnaţi în comisia de concurs, respectiv în comisia de soluţionare a contestaţiilor;
c) funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice s-ar putea afla sau se află în conflict de interese şi/sau incompatibilitate.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul se adresează conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia consideră că îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi desemnaţi membri în comisia de concurs/comisia de soluţionare a contestaţiilor şi solicită nominalizarea unui funcţionar public pentru a fi desemnat ca membru în cadrul comisiei de concurs/comisiei de soluţionare a contestaţiilor.”
9. La articolul 31, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) În cazul în care se solicită competenţe specifice necesare exercitării funcţiei publice, autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului stabileşte modalitatea prin care competenţele specifice se dovedesc, şi anume pe baza unor documente care să ateste deţinerea competenţelor respective, emise în condiţiile legii, potrivit standardului sau nivelului solicitat în anunţul de concurs, sau, după caz, pe baza testării prin organizarea unei probe suplimentare în condiţiile prevăzute la art. 47. Competenţele specifice necesare exercitării funcţiei publice pot fi:
a) competenţe lingvistice de comunicare în limbi străine;
b) competenţe lingvistice de comunicare în limba minorităţii naţionale, dacă este cazul, în condiţiile legii;
c) competenţe în domeniul tehnologiei informaţiei;
d) alte competenţe specifice necesare exercitării funcţiei publice.”
10. La articolul 31, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
„(5) Competenţele specifice sunt necesare pentru exercitarea atribuţiilor stabilite prin fişa postului şi constituie condiţii specifice pentru ocuparea funcţiei publice.”
11. La articolul 36, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Periodic sau, după caz, la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, Agenţia poate organiza, în condiţiile legii, programe de instruire a funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea participării ca membri sau secretari în comisii de concurs, respectiv în comisii de soluţionare a contestaţiilor.”
12. La articolul 39, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Anunţul prevăzut la alin. (1) cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:
a) denumirea autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului;
b) funcţia publică pentru care se organizează concursul, identificată prin denumire, categorie, clasă şi grad profesional, în cazul funcţiilor publice de execuţie, şi prin denumire, categorie şi clasă, în cazul funcţiilor publice de conducere;
c) compartimentul din care face parte funcţia publică pentru care se organizează concursul;
d) data, ora şi locul sau locaţia desfăşurării probei suplimentare, dacă este cazul;
e) data, ora şi locul sau locaţia desfăşurării probei scrise;
f) condiţiile de participare cuprinzând condiţiile de studii, condiţiile de vechime în specialitate şi alte condiţii specifice;
g) perioada de depunere a dosarelor de concurs;
h) coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs, cuprinzând adresa de corespondenţă, telefon/fax, e-mail, persoana de contact şi funcţia publică deţinută.”
13. La articolul 39, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă, informaţiile prevăzute la alin. (11), bibliografia, atribuţiile prevăzute în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la locul de desfăşurare a concursului şi pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, la secţiunea special creată în acest scop. Informaţiile respective se menţin la locul de afişare până la finalizarea concursului.”
14. Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 42.
(1) Pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei de concurs, precum şi pentru cea desfăşurată în cadrul comisiei de soluţionare a contestaţiilor, membrii şi secretarii acestora au dreptul la o indemnizaţie reprezentând 10% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(2) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se plăteşte de către autoritatea sau instituţia publică în al cărei stat de funcţii este prevăzută funcţia publică pentru care se organizează concursul.
(3) De indemnizaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază şi funcţionarii publici desemnaţi în calitate de experţi în domeniul în care se testează competenţele specifice ale candidatului prin proba suplimentară prevăzută la art. 31 alin. (4).”
15. Articolul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 47.
(1) În cazul funcţiilor publice pentru a căror ocupare s-au stabilit condiţii specifice care necesită deţinerea unor competenţe specifice ce nu pot fi evaluate în etapele prevăzute la art. 46 alin. (1), se pot organiza probe suplimentare, pentru fiecare dintre competenţele specifice stabilite.
(2) Proba suplimentară prevăzută la alin. (1) se desfăşoară ulterior afişării rezultatelor la selecţia dosarelor, dar nu mai târziu de data prevăzută în anunţul de concurs pentru proba scrisă şi se gestionează de către unul sau mai mulţi experţi în domeniu, la solicitarea şi prin grija autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului. Expertul nu este membru al comisiei de concurs sau, după caz, al comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
(3) Proba suplimentară se desfăşoară cu respectarea principiilor prevăzute de prezenta hotărâre, potrivit procedurii/procedurilor aprobate la nivelul autorităţii sau instituţiei publice şi publicate pe pagina de internet a acesteia. Procedura/Procedurile pentru organizarea şi desfăşurarea probei suplimentare trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
a) descrierea probei suplimentare;
b) modalitatea de evaluare şi de stabilire a rezultatului «admis» sau «respins»;
c) modalitatea de comunicare a rezultatului prevăzut la lit. b);
d) termenul de contestare şi termenul de soluţionare a contestaţiei;
e) modalitatea de comunicare a rezultatului final al probei suplimentare.
(4) În urma evaluării competenţelor specifice testate prin proba suplimentară de către expert/experţi se stabileşte rezultatul «admis» sau «respins», conform procedurii/procedurilor prevăzute la alin. (3). În urma evaluării, expertul/experţii transmite/transmit rezultatul pentru fiecare candidat comisiei de concurs.
(5) Pot participa la proba scrisă a concursului de recrutare/promovare numai candidaţii declaraţi admişi la proba suplimentară.”