În Monitorul Oficial nr. 697 din 29 august a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 297/2017 privind recunoaşterea Acordului interprofesional pentru struguri de vin, vin şi produse pe bază de vin, recolta anului de comercializare 2017-2018.

ACORD INTERPROFESIONAL

pentru struguri de vin, vin şi produse pe bază de vin, recolta anului de comercializare 2017-2018

Membrii semnatari ai prezentului acord interprofesional, şi anume asociaţiile membre ale Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, denumită în continuare O.N.I.V., constituită în conformitate cu prevederile statutului O.N.I.V. şi prevederile art. 1, 5 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2008 privind înfiinţarea organizaţiilor interprofesionale pentru produse agroalimentare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 29/2009, precum şi ale art. 1, 6, şi 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.068/2009 privind organizarea şi funcţionarea organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare şi pentru aprobarea criteriilor de reprezentare, a procedurii de acordare şi retragere a recunoaşterii, de control şi monitorizare a acestora, precum şi delegarea de atribuţii, respectiv Asociaţia profesională Vitis Transilvania (AP Vitis Transilvania Jidvei), Asociaţia Interprofesională Vitivinicolă Vrancea-Pietroasa (AIW Vrancea-Pietroasa), Asociaţia Profesională Vitivinicolă Dealu Mare (APV Dealu Mare), Asociaţia Profesională Domeniile Cotnari (AP Domeniile Cotnari), Asociaţia Profesională Vie Vin Recaş (AW Recaş – Timiş), Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV), Asociaţia Producătorilor Vitivinicoli Drăgăşani (APV Drăgăşani), Asociaţia Profesională a Producătorilor de Material Săditor Viticol din România (APMSV), Asociaţia Profesională a Producătorilor şi Importatorilor de Echipamente, Ambalaje şi alte Materiale pentru producţia de vin şi băuturi alcoolice (APIEAM), Asociaţia Viticultorilor şi Oenologilor din podgoria Miniş Măderat (AVO Miniş Măderat), Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Vinuri cu Denumire de Origine Tohani (APCVDO Tohani), Asociaţia Profesională a Viticultorilor Terasele Dunării Ostrov (APV Terasele Dunării Ostrov), Asociaţia Profesională a Viticultorilor Viile Teleormanului Zimnicea (APV Viile Teleormanului Zimnicea), Asociaţia Consultanţilor Oenologi din România (ASCER), Asociaţia Vitivinicolă Panciu (AV Panciu), Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), Centrul de Studii Vitivinicole şi Analiză Senzorială (CSVAS), Asociaţia Profesională a Producătorilor de Vinuri însurăţei (APV însurăţei), Asociaţia Profesională Vitivinicolă Colinele Dobrogei (APV Colinele Dobrogei), Asociaţia Profesională a Distribuitorilor şi Importatorilor de Pesticide din Ardeal (ADIPA), Asociaţia Nonprofit a Viticultorilor din Carei, Asociaţia Vinţeler Bihor, Asociaţia Provitis Arad, Asociaţia Cavalerii Vinului Sfântul Orban, Asociaţia Viticolă Vin de Sântimreu Crama Ur, au încheiat prezentul acord interprofesional, denumit în continuare A.I.P., privind producerea, cumpărarea, livrarea şi plata strugurilor de vin din recolta anului de comercializare 2017/2018, destinată producerii vinurilor.

Acordul interprofesional a luat în considerare prevederile Regulamentului UE nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului.