DCC nr. 241/2017. Prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 sunt neconstituţionale

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 633 A din data de 17 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 41.635/3/2009*, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Elydda Internaţional – S.R.L. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită acordarea unor despăgubiri ca urmare a exproprierii.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin prisma considerentelor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 44 alin. (3) din Constituţie.

5. Se susţine că, având în vedere că dispoziţiile criticate sunt identice cu cele constatate neconstituţionale prin decizia menţionată, se impune admiterea excepţiei în prezenta cauză pentru identitate de raţiune.

6. Se arată că, pe parcursul judecăţii, interpretarea dată de instanţe prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, a fost în sensul că despăgubirile se acordă prin raportare la momentul efectuării raportului de expertiză în faza judiciară, fără a se ţine seama de sfera de reglementare a celor două legi, respectiv de natura juridică distinctă a procedurilor exproprierii reglementate de Legea nr. 33/1994, care constituie regula de drept comun în materie de expropriere şi potrivit căreia procedura exproprierii este o procedură judiciară, şi Legea nr. 198/2004, care este lege specială, conform cărora procedura exproprierii este o procedură administrativă, ce se poate realiza fără intervenţia justiţiei. Dat fiind natura juridică distinctă a exproprierii reglementate de cele două acte normative, era firesc ca momentul transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator să fie diferit, în funcţie de actul prin care se efectuează exproprierea – hotărâre judecătorească, în cazul situaţiilor reglementate de Legea nr. 33/1994, sau hotărârea comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru situaţiile reglementate de această lege.

7. Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă arată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 îşi produce efectele numai în ceea ce priveşte calcularea primei componente a despăgubirii (evaluarea imobilului expropriat), neavând niciun efect cu privire la cea de-a doua componentă, respectiv stabilirea valorii prejudiciului pentru daunele aduse proprietarului terenului rămas neexpropriat. Pe cale de consecinţă, stabilirea valorii prejudiciului se realizează în raport cu valoarea terenului rămas neexpropriat la data efectuării raportului de expertiză, nu la data exproprierii. Apreciază că prevederile criticate sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece stabilirea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat ar trebui să se calculeze în momentul realizării exproprierii, care reprezintă momentul transferului de proprietate. Din acel moment se produce în mod efectiv deprecierea valorii terenului rămas neexpropriat şi nu ulterior. Orice depreciere ulterioară a terenului rămas neexpropriat trebuie suportată de către proprietarul terenului şi nu de către expropriator, căruia nu îi este imputabilă. Astfel, se apreciază că argumentele care au fundamentat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 îşi găsesc aplicabilitatea şi în situaţia expusă.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că, dat fiind faptul că eventualele daune produse expropriatului se produc până în momentul realizării exproprierii, care reprezintă şi momentul transferului dreptului de proprietate, argumentele care au fundamentat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 îşi găsesc aplicabilitatea şi pentru prevederile tezei finale a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004. Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. Referitor la modalitatea de calcul pentru prima componentă a despăgubirii se consideră că instanţa de contencios constituţional a stabilit că este neconstituţională prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză, şi nu la data exproprierii. În acest context menţionează că nu există diferenţe de regim juridic între cele două componente ale despăgubirii şi că trebuie să li se aplice un tratament juridic similar. Faţă de cele prezentate arată că revine Curţii Constituţionale a aprecia asupra conformităţii dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale invocate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, până la redactarea prezentului raport.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 iunie 1994 şi republicată, ulterior, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, care au următorul cuprins: „(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.” Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în care se regăseşte sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” au următorul conţinut: „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”

13. Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, însă prevederile criticate continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să examineze excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (3), potrivit cărora „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015, a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi nu în sine a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De asemenea, prin Decizia nr. 380 din 26 mal 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 15 iulie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

16. Faţă de această jurisprudenţă se impune precizarea că Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 şi Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 au vizat neconstituţionalitatea conţinutului normativ integrat normei de trimitere, respectiv art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 şi, respectiv, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, şi nu conţinutul normativ propriu-zis al art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,îndeplineşte condiţia de admisibilitate rezultată din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale” (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 307 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, paragraful 13, sau Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 15 iulie 2015, paragraful 20).

17. În ceea ce priveşte evoluţia legislativă a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv a soluţiei legislative cuprinse în aceste prevederi, precum şi a Legii nr. 198/2004 în ansamblu, Curtea reţine că art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 a suferit modificări, mai întâi, prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008 şi, ulterior, prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008; apoi, Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010.

18. De asemenea, Curtea observă că soluţia legislativă criticată în speţa de faţă s-a regăsit în diferite forme ale legislaţiei în materie şi care a format obiectul controlului de constituţionalitate, în dinamica legislativă. Astfel cum s-a menţionat şi mai sus, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, Curtea a constatat neconstituţionalitatea art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar, prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, Curtea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

19. În acest context, Curtea va analiza dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, dispoziţii care sunt temeiul acţiunii în prezenta cauză.

20. Curtea constată că reglementarea-cadru în materia exproprierii o constituie Legea nr. 33/1994. Din coroborarea art. 1, 2, 12 şi 28 din Legea nr. 33/1994 rezultă că exproprierea este un mod de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice, juridice, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului, judeţului, municipiului, oraşelor şi comunelor, după caz, în condiţiile existenţei unei cauze de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Procedural, exproprierea parcurge două etape: administrativă şi judiciară, ambele obligatorii. În etapa judiciară, dacă părţile se învoiesc asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă [art. 24 din Legea nr. 33/1994]; dacă părţile nu se învoiesc asupra despăgubirii, instanţa va stabili cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei administrate în cauză şi va pronunţa hotărârea judecătorească [art. 23 alin. (2) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994]. Transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului se produce de îndată ce obligaţiile impuse acestuia prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite [art. 28 din Legea nr. 33/1994].

21. În urma parcurgerii procedurii menţionate, despăgubirile acordate sunt stabilite în raport cu valoarea imobilului de la momentul realizării transferului dreptului de proprietate. În acest sens, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, că „despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piaţă a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparaţie completă şi integrală pentru cel expropriat” (a se vedea, în acest sens,Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013).

22. Distinct de cele reglementate prin Legea nr. 33/1994 – lege generală – în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale legiuitorul a adoptat o reglementare specială, respectiv Legea nr. 198/2004, care cuprinde prevederi derogatorii în privinţa momentului transferului dreptului de proprietate fără ca derogările astfel reglementate să fie însoţite de o măsură similară în privinţa stabilirii despăgubirii, cuantumul acestora fiind determinat prin aplicarea tale quale a dispoziţiilor legii generale. Potrivit art. 8 al Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora. Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate (…) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii [art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 198/2004]. Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi [art. 15 din Legea nr. 198/2004]. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii [art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004].

23. Din cele menţionate rezultă că, deşi transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, în ipoteza în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite pe cale administrativă, aceasta urmează a beneficia de o despăgubire stabilită pe cale judiciară, al cărei cuantum nu se raportează la data transferului dreptului de proprietate, ci la cea a realizării expertizei. În schimb, Legea nr. 33/1994, legea generală în materie de expropriere, prevede transferul dreptului de proprietate la data îndeplinirii obligaţiilor impuse expropriatorului prin hotărârea judecătorească de expropriere; de aceea, în acest din urmă caz, este just ca expertiza judiciară să se realizeze într-un moment temporal cât mai apropiat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 şi Decizia nr. 380 din 26 mai 2015).

24. Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, precum şi jurisprudenţa sa anterioară în materie, constată că, deşi transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, în ipoteza în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite pe cale administrativă, aceasta urmează a beneficia de o despăgubire stabilită pe cale judiciară, al cărei cuantum nu se raportează la data transferului dreptului de proprietate, ci la cea a realizării expertizei. În schimb, Legea nr. 33/1994, legea generală în materie de expropriere, prevede transferul dreptului de proprietate la data îndeplinirii obligaţiilor impuse expropriatorului prin hotărârea judecătorească de expropriere; de aceea, în acest din urmă caz, este just ca expertiza judiciară să se realizeze într-un moment temporal cât mai apropiat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

25. Ca atare, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, în această privinţă, legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. Dacă în privinţa exproprierii reglementate de legea generală această exigenţă constituţională este pe deplin respectată prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp, contemporan transferului dreptului de proprietate, în privinţa legii speciale, în speţă fiind vorba de Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, generează o situaţie juridică ce se abate de la o asemenea finalitate, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior, care nu este cert. Rezultă că, determinându-se în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este „dreaptă” în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie, cuantumul ei nefiind contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională.

26. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale prin raportare la art. 44 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.