În Monitorul Oficial nr. 544 din 11 iulie a.c. a fost publicată Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 7 august 2013, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 9 alineatul (1), literele a)-c) vor avea următorul cuprins:
„a) 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
b) 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;
c) 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.”
2. La articolul 13, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 13.
(1) Ucenicia la locul de muncă se organizează pentru nivelurile de calificare 2, 3 şi 4, stabilite conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările ulterioare.”
3. La articolul 16 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:
„c) fonduri europene structurale şi de investiţii şi fonduri publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj;”.
4. La articolul 16 alineatul (1), litera d) se abrogă.
5. La articolul 16, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condiţiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.”
Art. II.
Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 12 decembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 27, litera b) va avea următorul cuprins:
„b) fonduri europene structurale şi de investiţii şi fonduri publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj;”.
2. La articolul 27, litera c) se abrogă.
3. La articolul 28, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
(1) Angajatorul care încheie un contract de stagiu, în condiţiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 1.350 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.”
Prevederile art. I intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.