În Monitorul Oficial nr. 485 din 27 iunie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 405/2017 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020.
REZUMAT EXECUTIV
Numărul românilor de pretutindeni este estimat în acest moment la aproape 10 milioane – incluzându-i atât pe românii care trăiesc în comunităţile din diaspora, cât şi pe cei care trăiesc în comunităţile istorice/tradiţionale din ţările aflate în vecinătatea României. Statisticile oficiale ale României şi ale altor state sau cele ale instituţiilor internaţionale (precum UNStat, Eurostat etc.) sunt indicatori utili, care însă nu surprind realitatea statistică, fie din cauza periodicităţii cu care sunt realizate (există state unde recensămintele nu au fost efectuate de peste 10 ani), fie din cauza reticenţei autorităţilor faţă de prezentarea cifrelor reale privind minorităţile. Ele oferă însă o bază pentru estimări şi pentru identificarea tendinţelor.
Estimările indică existenţa unei distribuţii echilibrate a românilor de pretutindeni între cele două mari componente reprezentate de diaspora, pe de o parte, şi de comunităţile istorice/tradiţionale, pe de altă parte. Diaspora română se cifra, conform estimărilor publicate în 2016, între 3,5 şi 4 milioane de cetăţeni români stabiliţi în străinătate1. Dintre aceştia, mai bine de 2,8 milioane trăiesc într-o altă ţară membră a Uniunii Europene, unde se regăsesc importante comunităţi româneşti, precum cele din Italia – aprox. 1.150.000 de români înregistraţi oficial2, Spania – peste 900.000 cetăţeni români. Diaspora de mobilitate a înregistrat constant o tendinţă de creştere, ajungând la o rată de creştere anuală a emigrării de 7,3% în 2015, conform datelor ONU. În comunităţile istorice, estimările se apropie de 6 milioane de persoane (4,5 milioane în Republica Moldova inclusiv emigraţia, 500.000 în Ucraina, 300.000 în Serbia, Bulgaria, Ungaria, 300.000 în Peninsula Balcanică, alţii răspândiţi în alte regiuni din fosta Rusie Sovietică sau Europa Centrală).
În ce priveşte dinamica se constată creşterea în dimensiuni a diasporei emergente (prin „înrădăcinarea” a numeroşi români în ţările spre care s-au îndreptat iniţial pentru a găsi un loc de muncă – a se vedea comunităţile din ţările de sud ale Europei, în special Italia şi Spania, precum şi prin apariţia unor generaţii de copii născuţi în cadrul acestor comunităţi). În ce priveşte mobilitatea în spaţiu se identifică în acest moment o schimbare a orientării celor care pleacă din România dinspre Europa de Sud (Italia, Spania, Portugalia, Grecia) spre Europa de Vest (Franţa, Marea Britanie) şi de Nord (Benelux, Germania, Danemarca, ţările scandinave). Românii din jurul graniţelor sunt şi ei cuprinşi în acest trend regional al migraţiei economice, ajungând să constituie în numeroase ţări în care se regăsesc cetăţeni români comunităţi înrudite. Consecinţă directă a acestui fapt este însă scăderea numărului de etnici români care locuiesc în comunităţile tradiţionale din vecinătate, fenomen care urmează însă trendul general de declin demografic în care se află România şi statele învecinate.
Este necesară, prin urmare, o distincţie între diaspora istorică şi cea emergentă/de mobilitate, precum şi între diferitele comunităţi care le compun şi o cartografie cât mai fidelă a prezenţei românilor autohtoni din statele vecine şi a celor stabiliţi în alte state deopotrivă. Comunităţile istorice din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria şi alte state din Peninsula Balcanică se diferenţiază în funcţie de modul de formare a acestora, procentul pe care îl ocupă minoritatea română în cadrul populaţiei totale a statului respectiv, circumstanţele în care ascendenţii acestora au deţinut sau nu cetăţenia română ori s-au stabilit pe teritoriile actuale în cadrul unor procese migraţionale, istoricul politicii statelor de cetăţenie cu privire la aceasta şi, nu în ultimul rând, situaţia actuală din aceste ţări şi relaţia lor cu România. Comunităţile emergente şi de mobilitate se diferenţiază, la rândul lor, în principal, în funcţie de continentul pe care se regăsesc. De exemplu, caracteristicile comunităţilor din Europa sunt determinate în special de statutul de cetăţeni UE al românilor stabiliţi în aceste state, cu drepturile şi obligaţiile aferente, de mobilitatea ridicată determinată de acest statut şi de proximitatea geografică, precum şi de relaţiile de parteneriat aprofundat între România şi statele-gazdă, cu influenţă directă asupra dialogului diplomatic privind comunităţile româneşti. Prin comparaţie, legăturile cu ţara ale românilor din America de Nord sunt îngreunate de distanţa considerabil mai mare.
Toate aceste tendinţe impun luarea în considerare a unor noi tipuri de programe, cum ar fi cele dedicate generaţiilor născute pe pământ străin sau a celor care implică în diaspora atât cetăţeni români sau originari din România, cât şi etnici români originari din comunităţile tradiţionale din vecinătate.
Astfel, prioritară este promovarea limbii române în comunităţile din afara graniţelor, prin educaţie şi mass-media în limba maternă. Este necesară dezvoltarea unui sistem de predare a limbii române atractiv, relevant, de bună cantate şi care să permită o cât mai largă participare a comunităţii. În ceea ce priveşte mass-media este necesară stimularea dialogului cu autorităţile statelor de reşedinţă/cetăţenie pe acest palier, precum şi a cooperării dintre mass-media din România şi cele de limbă română din afara graniţelor, concomitent cu menţinerea direcţiei anterioare de finanţare a mass-mediei din comunităţile româneşti.
În al doilea rând, va fi susţinută componenta spirituală a comunităţilor româneşti, apartenenţa religioasă fiind, alături de învăţământ, a doua componentă de păstrare a identităţii naţionale, ambele funcţionând cu succes ca elemente de coagulare şi prezervare a comunităţilor româneşti din timpul Vechiului Regat şi până în prezent. Lăcaşurile de cult au astfel, pe lângă rolul spiritual consacrat, şi pe cel de a uni comunitatea în jurul lor, inclusiv prin proiectele educaţionale şi sociale subsecvente, precum şcolile duminicale, acţiunile caritabile.
În al treilea rând, va fi sprijinită promovarea valorilor culturale ale comunităţilor româneşti, patrimoniul cultural naţional fiind, la rândul său, un element definitoriu al identităţii naţionale.
Pe de altă parte, Strategia îşi propune şi obiective noi, referitoare la susţinerea proceselor de integrare şi apărarea drepturilor românilor de pretutindeni şi la consolidarea şi eficientizarea instituţională în domeniu.
În domeniul integrării în societăţile-gazdă şi al apărării drepturilor românilor de pretutindeni, esenţiale sunt intensificarea cooperării cu autorităţile statelor de cetăţenie/reşedinţă în materie, campaniile de informare pentru comunităţile româneşti, precum şi promovarea imaginii românilor de pretutindeni, prin diseminarea modelelor de succes şi a bunelor practici. De asemenea vor fi alocate resurse instituţionale pentru facilitarea reinserţiei celor care doresc să se (re) stabilească în România.
Consolidarea instituţională va fi realizată prin adaptarea cadrului normativ şi a procedurilor de finanţare la realităţile actuale şi nevoile curente ale comunităţilor româneşti, prin introducerea abordării de tip coaching în dialogul cu beneficiarii de finanţare nerambursabilă, precum şi prin elaborarea şi implementarea de strategii de acţiune diferenţiate pentru fiecare regiune în care se află românii din afara ţării, în vederea corelării acţiunilor, programelor şi proiectelor ce urmează a fi finanţate cu nevoile specifice ale fiecărei comunităţi.
În acest sens, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni îşi propune modificarea şi completarea corespunzătoare a legislaţiei incidente în materie:
– Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, cu modificările ulterioare;
– Legea nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate;
– Hotărârea Guvernului nr. 17/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 857/2013 privind organizarea şi funcţionarea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.
De asemenea, în cadrul procesului de consolidare şi eficientizare instituţională în domeniul românilor de pretutindeni, derulat la nivelul MRP, a fost creată o structură de analiză, expertiză şi strategie în problematica românilor de pretutindeni.
Statul va contribui, în parteneriatul propus comunităţilor româneşti, cu resursele instituţionale şi financiare ale membrilor Grupului interministerial pentru românii de pretutindeni şi va facilita menţinerea legăturilor cu ţara ale comunităţilor de români din afara graniţelor. În această viziune:
a) Ministerul pentru Românii de Pretutindeni va continua să finanţeze acţiuni, programe şi proiecte pentru aceştia, va contribui la implementarea politicilor privind diaspora cu un impact pozitiv asupra comunităţilor din afara graniţelor şi va facilita cooperarea interinstituţională în domeniu, pentru a evita duplicarea eforturilor şi a eficientiza sprijinul pentru românii de pretutindeni;
b) Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare, va acorda sprijin şi asistenţă comunităţilor românilor din străinătate şi va promova drepturile şi interesele acestora în dialogul cu statele de cetăţenie/reşedinţă;
c) Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte vor contribui, în domeniile lor de competenţă, la menţinerea şi afirmarea identităţii lingvistice, culturale şi spirituale a comunităţilor românilor de pretutindeni;
d) în domenii sectoriale şi acţiuni punctuale derulate în sprijinul românilor de pretutindeni şi pentru stimularea legăturii lor cu ţara, vor contribui instituţii precum Academia Română, Institutul Cultural Român, Biserica Ortodoxă Română, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, alte ministere şi autorităţi publice centrale sau locale, din zonele de frontieră ori din localităţile de origine a diasporei de mobilitate.
Diaspora, ca beneficiar şi partener al Strategiei, deopotrivă, aduce, pe de o parte, capital uman, intelectual şi economic şi reprezintă o resursă esenţială pentru dezvoltarea şi modernizarea ţării, iar, pe de altă parte, poate beneficia de beneficiile politicilor publice care îi sunt destinate. În acest spirit, organizaţiile reprezentative ale diasporei pot deveni, prin acceptarea Parteneriatului propus de stat, membri activi în implementarea Strategiei. Dintre acestea, Consiliul Românilor de Pretutindeni poate juca un rol primordial în dezvoltarea de formate de consultare sistematică a exponenţilor diasporei, în coagularea organizaţiilor reprezentative ale comunităţilor româneşti şi în adaptarea permanentă a acţiunii guvernamentale, prin informaţiile, analizele şi propunerile transmise Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Coordonarea, monitorizarea şi evaluarea modului de implementare a Strategiei vor fi realizate prin raportare la două paliere majore: implementarea programelor şi proiectelor, respectiv evoluţia imaginii României şi a percepţiei românilor în statele de reşedinţă/cetăţenie. Aceste procese de coordonare, monitorizare şi evaluare vor fi realizate prin resursele Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, ale altor membri ai Grupului interministerial pentru românii de pretutindeni, precum şi prin organizaţiile reprezentative ale comunităţilor româneşti. În acest context, se impune sublinierea necesităţii unui midterm review, precum şi a unor indicatori de performanţă pentru fiecare tip de acţiuni, programe sau proiecte.
ELEMENTE DE VIZIUNE
Strategia naţională pentru românii de pretutindeni este documentul de politici publice în care se regăsesc obiectivele, direcţiile de acţiune şi măsurile previzionate pentru perioada 2017-2020 în sprijinul românilor de pretutindeni şi adaptate la nevoile curente ale comunităţilor istorice şi ale diasporei de mobilitate, în vederea păstrării, afirmării şi promovării identităţii româneşti.
Strategia are ca scop respectarea şi promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor de naţionalitate română din afara graniţelor şi reprezintă, astfel, un element constitutiv al politicii externe a României.
Strategia reprezintă o transpunere a prevederilor constituţionale3 privind românii de pretutindeni, a cadrului normativ în domeniu4 şi a prevederilor Programului de guvernare privind relaţia cu diaspora şi obiectivele majore de politică externă. Pe lângă obiectivele concrete în sprijinul românilor de pretutindeni, Strategia îşi propune şi avansarea unor proiecte de modificare şi completare a cadrului normativ în domeniu, în scopul adaptării lui la realităţile curente şi nevoile actuale ale comunităţilor româneşti din afara graniţelor.
Strategia menţine viziunea anterioară cu privire la păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii românilor din afara graniţelor şi creşterea coeziunii comunităţilor româneşti, care a reprezentat o constantă a implicării statului român, exprimată în programele de guvernare 2001-2004, 2005-2008, 2009- 2012 şi 2013-2016. Subsecvent, fostul Departament pentru Românii de Pretutindeni a elaborat strategii sectoriale în fiecare perioadă menţionată, care au cunoscut o creştere a ariei de aplicare, ca urmare a dinamicii pozitive înregistrate în comunităţile româneşti, în special după integrarea României în Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte componentele identitare, Strategia procedează la o ierarhizare sub aspectul resurselor alocate de acţiunea guvernamentală în sprijinul acestora.
Strategia consemnează faptul că relaţiile României cu românii din afara graniţelor au la bază repere juridice fundamentale: Constituţia României, al cărei articol 7 atestă explicit preocuparea statului român pentru românii din străinătate, Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi normele şi documentele programatice internaţionale privind protecţia drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale5.
Strategia ia în considerare faptul că situaţia şi, implicit, problemele cu care se confruntă românii din afara graniţelor diferă în funcţie de:
– statutul pe care îl au aceştia în statul de cetăţenie/rezidenţă, respectiv de minoritate (etnică, lingvistică, culturală) sau de imigranţi;
– respectarea/nerespectarea de către autorităţile din statele de cetăţenie/rezidenţă a drepturilor specifice (în cazul minorităţilor) sau a drepturilor fundamentale, în general, în cazul propriilor cetăţeni (inclusiv cei de etnie română).
Raportat la aceşti factori fundamentali, precum şi la specificul fiecărei ţări pe teritoriul căreia există etnici/comunităţi româneşti, susţinerea românilor de pretutindeni atât la nivel politico-diplomatic, cât şi prin sprijinul financiar direct destinat organizaţiilor şi asociaţiilor reprezentative, urmăreşte să le faciliteze acestora manifestarea liberă şi necondiţionată a identităţii de origine şi exercitarea drepturilor aferente statutului pe care îl deţin.
Având în vedere că politicile şi acţiunile în sprijinul românilor de pretutindeni se desfăşoară pe teritoriul altor state, Strategia naţională pentru românii de pretutindeni respectă legislaţia acestora şi standardele internaţionale în materie.
OBIECTIV 1 – PĂSTRAREA, DEZVOLTAREA ŞI AFIRMAREA IDENTITĂȚII ROMÂNILOR DIN AFARA GRANIȚELOR
1. Limba română – educaţie şi comunicare
Promovarea, dezvoltarea şi extinderea utilizării limbii române în comunităţile de români din afara graniţelor este principalul obiectiv asumat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în vederea păstrării şi afirmării identităţii naţionale a românilor de peste hotare. Strategia propune dezvoltarea unor instrumente educaţionale accesibile, atractive şi competitive, care să răspundă nevoilor specifice copiilor şi tinerilor din fiecare regiune unde trăiesc românii din afara ţării. Viziunea strategică asupra educaţiei în limba română a copiilor şi tinerilor de peste graniţă este de a oferi tuturor posibilitatea dobândirii de competenţe lingvistice, în funcţie de fiecare categorie de copii şi tineri:
– dobândirea de competenţe minime de limba română pentru cei născuţi în străinătate (aşa-zisa diaspora „de a doua generaţie”) sau pentru o mare parte dintre copiii şi tinerii din comunităţile istorice unde condiţiile privind conservarea patrimoniului lingvistic au fost precare (Serbia, Bulgaria, Peninsula Balcanică, Sudul Basarabiei, Ungaria). Copiii sau tinerii din această categorie nu au trăit în România, provin din cupluri mixte (un singur părinte este român, celălalt făcând parte din naţiunea majoritară) sau din părinţi care preferă să utilizeze în discuţiile cu copiii limba oficială a statului de reşedinţă;
– conservarea şi dezvoltarea competenţelor de limba română dobândite pentru copiii din comunităţile de peste hotare care vorbesc limba română în familie, însă beneficiază exclusiv de şcolarizare în limba oficială a statului de reşedinţă;
– aprofundarea/perfecţionarea competenţelor de limba română pentru copiii din comunităţile istorice care beneficiază de învăţământ oficial în limba română, inclusiv prin proiectarea unor alternative viabile de susţinere a învăţământului în regim privat, în condiţiile în care sistemele de stat din ţările în care trăiesc nu garantează/obstrucţionează exercitarea acestui drept.
Viziunea strategică trebuie să conducă spre un sistem de predare a limbii române în afara graniţelor bazat pe atractivitate şi relevanţă, prin adaptarea la specificul comunităţii căreia i se adresează, stimularea participării, prin atragerea unui număr cât mai mare de copii şi tineri către cursurile de limba română, calitate, prin identificarea celor mai bune metode de predare, şi responsabilizare, prin monitorizarea şi stimularea cadrului didactic ce exercită actul de educaţie în limba română.
Strategia va urmări:
– actualizarea situaţiei şcolarizării în limba maternă a etnicilor români din afara graniţelor ţării – numărul de ore/şcoli înfiinţate/desfiinţate de autorităţi;
– dezvoltarea şi extinderea catedrelor, lectoratelor de limba română şi a bibliotecilor în instituţiile de învăţământ din statele unde există comunităţi româneşti semnificative;
– extinderea programului de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) organizat de Institutul Limbii Române în cât mai multe regiuni şi şcoli din cele 5 state UE unde acesta se derulează în prezent;
– semnarea de protocoale de colaborare la nivel naţional sau a altor tipuri de acorduri la nivel regional sau local cu statele UE unde nu s-a reuşit deschiderea cursurilor LCCR (în special cele cu comunităţi semnificative, precum Marea Britanie, Franţa, Germania, Grecia etc.) şi preluarea experienţei acumulate în vederea demarării unor proiecte similare în comunităţile istorice;
– actualizarea şi sincronizarea metodologiilor, a curriculelor şi a suporturilor de curs pentru predarea limbii române copiilor din comunităţile din jurul graniţelor cu instrumentele educaţionale echivalente din România;
– crearea de noi unităţi şcolare, biblioteci şi centre culturale cu predare în limba română şi modernizarea celor existente;
– creşterea numărului de burse acordate copiilor şi tinerilor de origine română cu performanţe şcolare deosebite, precum şi artiştilor şi scriitorilor români din afara graniţelor;
– elaborarea de suport de curs on-line pentru învăţământul la distanţă pentru elevii, studenţii şi personalul didactic care nu pot beneficia de cursurile tradiţionale de limba română; completarea măsurii de creare a unui suport interactiv de curs cu asigurarea minimului necesar de gadgeturi care să permită accesarea acestora;
– finanţarea proiectelor iniţiate de comunităţile româneşti pentru organizarea de cursuri de limbă, literatură şi cultură română, istorie şi geografie a României, atât în şcoli publice, cât şi în sistemul privat;
– sprijinirea bisericilor româneşti, indiferent de cultul religios de care aparţin, în derularea de cursuri de limbă şi cultură română prin şcolile de weekend; oferirea de suport de curs conform cu standardele şi metodologiile educaţionale din România, în vederea creşterii eficienţei acestora;
– creşterea exigenţei monitorizării modului de derulare a cursurilor de limba română finanţate de statul român şi derulate de asociaţiile de români din afara graniţelor, în vederea asigurării eficienţei acestora;
– implicarea misiunilor diplomatice ale României atât în sprijinirea, cât şi în evaluarea activităţii asociaţiilor de români care oferă cursuri de limba română în afara graniţelor;
– utilizarea instrumentelor diplomatice ale statului român în vederea eficientizării cooperării cu autorităţile statelor unde trăiesc comunităţile de români (ministerele educaţiei din statele de cetăţenie/reşedinţă), pentru asigurarea dreptului la educaţie în limba maternă;
– finanţarea unor programe de formare continuă pentru personalul implicat în activitatea de predare formală şi nonformală din afara ţării, adresat românilor de pretutindeni;
– dezvoltarea sistemelor de stimulente şi de sprijin financiar pentru debutul şi dezvoltarea carierei didactice în şcolile destinate etnicilor români de peste hotare;
– dezvoltarea grupurilor de iniţiativă sau a asociaţiilor ce reunesc profesori/studenţi de origine română şi stabilirea de conexiuni între acestea.
Din perspectiva îmbunătăţirii cadrului juridic ce reglementează sprijinul acordat românilor de pretutindeni în domeniul educaţiei, este necesară adoptarea/amendarea unor acte normative, precum Legea privind protejarea limbii române peste hotare.