În Monitorul Oficial nr. 455 din 19 iunie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 601/2017 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto și a activităţii instructorilor auto autorizaţi, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 995/2011.
Normele metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto și a activităţii instructorilor auto autorizaţi, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 995/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 27 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 23.
(1) Prezenta secţiune stabileşte cerinţele aplicate la efectuarea controalelor tehnice în trafic ale vehiculelor comerciale care circulă pe drumurile publice din România cu o viteză maximă prin construcţie mai mare de 25 km/h, aparţinând următoarelor categorii:
a) autovehicule concepute şi construite în principal pentru transportul persoanelor şi al bagajelor lor, care au, în afara locului pe scaunul conducătorului auto, mai mult de opt locuri pe scaune – categoriile M2 şi M3;
b) autovehicule concepute şi construite în principal pentru transportul de mărfuri cu o masă maximă mai mare de 3,5 tone – categoriile N2 şi N3;
c) remorci şi semiremorci concepute şi construite pentru transportul de mărfuri sau persoane, precum şi pentru cazarea persoanelor și cu o masă maximă mai mare de 3,5 tone – categoriile 03 şi 04;
d) tractoare cu roţi cu viteza maximă prin construcţie mai mare de 40 km/h;
e) ansambluri de vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, formate din autovehicule concepute şi construite în principal pentru transportul de mărfuri cu o masă maximă mai mică de 3,5 tone – categoria N1 şi o remorcă sau semiremorcă din categoria .”
2. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 25.
În sensul reglementărilor prezentei secţiuni, termenii de mai jos au următoarele înţelesuri:
a) «vehicul» înseamnă orice autovehicul care nu circulă pe şine, remorca sau semiremorca sa;
b) «autovehicul» înseamnă orice vehicul cu motor şi pe roţi care se deplasează prin propriile mijloace cu o viteză maximă prin construcţie mai mare de 25 km/h;
c) «remorcă» înseamnă orice vehicul cu roţi şi fără autopropulsie, conceput şi construit pentru a fi tractat de un autovehicul;
d) «semiremorcă» înseamnă orice remorcă concepută pentru a fi ataşată unui autovehicul astfel încât o parte a sa să se sprijine pe autovehicul şi o parte substanţială din masa ei şi masa încărcăturii sale să fie suportate de autovehicul;
e) «încărcătură» înseamnă toate bunurile care ar fi în mod normal plasate în sau pe partea de vehicul destinată să transporte o sarcină şi care nu sunt fixate permanent pe acesta, inclusiv obiectele din dispozitive de transport, cum ar fi lăzile, cutiile mobile sau containerele, plasate pe vehicule;
f) «vehicul comercial» înseamnă un autovehicul împreună cu remorca sau semiremorca sa, utilizat în principal pentru transportul de mărfuri sau de pasageri în scopuri comerciale, precum transportul pentru terţi şi în contul terţilor sau transport pe cont propriu sau în alte scopuri profesionale;
g) «vehicul înmatriculat într-un stat membru» înseamnă un vehicul înmatriculat sau pus în circulaţie într-un stat membru;
h) «deţinător al unui certificat de înmatriculare» înseamnă persoana fizică sau juridică pe al cărei nume este înmatriculat vehiculul;
i) «întreprindere» înseamnă o întreprindere astfel cum este definită la articolul 2 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;
j) «control tehnic în trafic» înseamnă un control tehnic inopinat al vehiculelor comerciale efectuat de I.S.C.T.R.;
k) «drum public» înseamnă un drum de utilitate publică generală, precum drumurile locale, regionale sau naţionale, şoselele, drumurile expres sau autostrăzile;
l) «inspecţie tehnică» înseamnă o inspecţie în conformitate cu RNTR 1;
m) «certificat de inspecţie tehnică periodică» înseamnă un raport al inspecţiei tehnice periodice eliberat de autoritatea competentă în domeniul ITP sau de o staţie de inspecţie tehnică periodică, care conţine rezultatul inspecţiei tehnice periodice; în România, autoritatea competentă în sensul acestei definiţii este R.A.R.;
n) «autoritate competentă» înseamnă o autoritate sau un organism public abilitat de un stat membru de a fi responsabil cu administrarea sistemului de control tehnic în trafic, inclusiv, dacă este cazul, cu efectuarea unor astfel de controale; în România, pentru controlul tehnic al vehiculelor ce fac obiectul prezentului ordin de ministru autoritatea competentă este I.S.C.T.R.;
o) «inspector» înseamnă o persoană autorizată să efectueze controale tehnice în trafic iniţiale şi/sau mai detaliate;
p) «deficienţe» se referă la defecţiuni tehnice și alte situaţii de neconformitate constatate în timpul unui control tehnic în trafic;
q) «control tehnic în trafic concertat» înseamnă un control tehnic în trafic întreprins în comun de autorităţile competente din două sau mai multe state membre;
r) «operator» înseamnă o persoană fizică sau juridică care exploatează vehiculul în calitate de proprietar sau este autorizat să exploateze vehiculul de către proprietarul acestuia;
s) «unitate mobilă de control» înseamnă un sistem transportabil de echipamente de inspecţie necesare pentru efectuarea de controale tehnice în trafic mai detaliate, operat de inspectori competenţi pentru a realiza controale tehnice în trafic mai detaliate;
t) «facilitate de control tehnic în trafic desemnată» înseamnă o zonă fixă pentru efectuarea controalelor tehnice în trafic iniţiale şi/sau mai detaliate care poate fi echipată și cu echipamente de inspecţie instalate permanent;
u) «Acordul de la Viena» înseamnă Acordul privind adoptarea de condiţii uniforme pentru inspecţiile tehnice periodice ale vehiculelor rutiere şi recunoaşterea reciprocă a acestor inspecţii, încheiat la Viena la 13 noiembrie 1997, ratificat de România prin Ordonanţa Guvernului nr. 76/1998, aprobată prin Legea nr. 7/1999;
v) «inspecţia tehnică periodică internaţională» reprezintă controlul conformităţii vehiculelor înmatriculate în alte state cu cerinţele tehnice referitoare la inspecţia tehnică periodică internaţională, prevăzute în regulile anexate la Acordul de la Viena.”
3. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 26.
(1) CTT include controale tehnice în trafic iniţiale şi controale tehnice în trafic mai detaliate.
(2) Pentru efectuarea CTT, reprezentanţii întreprinderilor şi conducătorii auto cooperează cu inspectorii şi oferă acces la vehicul, la piesele acestuia şi la întreaga documentaţie relevantă în scopul efectuării controlului.
(3) Aparatura utilizată la efectuarea CTT trebuie să îndeplinească condiţiile precizate în RNTR 1.
(4) Certificatul de inspecţie tehnică periodică aferent celei mai recente inspecţii tehnice periodice sau o copie a acestuia sau, în cazul unui certificat de inspecţie tehnică electronic, o copie certificată a certificatului sau un original al acestuia şi raportul întocmit cu ocazia celui mai recent control tehnic în trafic trebuie să fie păstrate la bordul vehiculului.”
4. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 27.
(1) Pentru vehiculele menţionate la art. 23 alin. (1) lit. a) – c) numărul total de controale tehnice în trafic iniţiale în Uniunea Europeană în fiecare an calendaristic corespunde unei proporţii de cel puţin 5% din numărul total al acestor vehicule care sunt înmatriculate în statele membre.
(2) I.S.C.T.R. depune eforturi pentru a efectua un număr adecvat de controale tehnice în trafic iniţiale, proporţional cu numărul total de astfel de vehicule care sunt înmatriculate în România, astfel încât la nivelul Uniunii Europene să fie îndeplinite prevederile alin. (1).”
5. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 28.
(1) Până la data de 20 mai 2019 I.S.C.T.R. introduce vehiculele pentru care a fost efectuat CTT în sistemul de clasificare în funcţie de gradul de risc, prevăzut la art. 15 din Normele metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.058/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportarea informaţiilor privind numărul şi gravitatea deficienţelor, stabilite în anexele nr. 1b), 1c) şi/sau 1d), constatate la vehicule verificate. Pentru a atribui fiecărei întreprinderi şi fiecărui vehicul un profil de risc se vor utiliza criteriile stabilite în anexa nr. 1a).
(2) Aceste informaţii se utilizează pentru verificarea mai riguroasă şi mai frecventă a întreprinderilor şi vehiculelor cu un grad de risc ridicat. Sistemul de clasificare în funcţie de gradul de risc este administrat de I.S.C.T.R.
(3) În vederea clasificării pe grade de risc conform alin. (1) se utilizează și informaţiile primite de la alte state membre ale Uniunii Europene referitoare la CTT.”