Primarul general al Municipiului București, Gabriela Vrânceanu-Firea, va participa în calitate de key note speaker la Conferința Dreptul Afacerilor 2017, eveniment organizat pe 16 iunie la București de SCA Piperea & Asociații și Editura C.H. Beck în parteneriat cu Universitatea București, Facultatea de Drept și JURIDICE.RO.
Doamna Gabriela Vrânceanu-Firea va vorbi despre planul unui nou cod economic/comercial, așa cum este acesta prevăzut în programul de guvernare. De asemenea, la eveniment va participa domnul senator Dan Zamfir, care va împărtăși proiectele sale legislative privind eliminarea imunității de răspundere penală a conducerii BNR, înlăturarea caracterului de titlu executoriu al contractelor bancare și al contractelor de leasing, respectiv de reintroducere a retractului litigios în domeniul colectării creanțelor contra simplilor particulari.
Printre invitații de marcă ai conferinței se numără și domnul Sorin Chiriță, noul City Manager al Bucureștiului.
Conferința Dreptul afacerilor Ediția a XIII-a se deschide vineri, 16 iunie 2017, la ora 9:30, cu discursul domnului Prof. Univ. dr. Flavius Baias, decanul Facultății de Drept, Universitatea București.
Mai multe informații despre speakerii și programul conferinței, sunt disponibile pe pagina evenimentului – dreptulafacerilor.beck.ro și pe Facebook (https://www.facebook.com/events/1809247699375866/)
Despre Conferința Dreptul Afacerilor 2017
Organizată în mod tradiţional în parteneriat cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, Conferinţa Dreptul Afacerilor 2017 va avea plăcerea de a găzdui ca lectori reputaţi specialişti, cadre didactice şi practicieni în Dreptul Afacerilor (judecători, avocaţi, practicieni în insolvenţă, specialişti bancari) atât din Bucureşti, cât şi din țară.
Ediția din acest an aduce în discuție teme cu un pronunţat caracter de interdisciplinaritate: aplicarea normelor de drept procesual-civil în procedura insolvenţei; aspecte de ordin procedural cu privire la modalitatea în care pot fi puse în practică pactele societare, respectiv clauzele de preempțiune încrucişata; aspecte de ordin penal în procedura insolvenţei; aplicarea reglementărilor care sancţionează practicile anticoncurenţiale în etapa negocierii cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei; aplicarea în paralel a răspunderii pentru contribuirea la apariţia stării de insolvenţă cu răspunderea solidară reglementată de Codul de procedură fiscală.
Un moment de referință în cadrul evenimentului îi constituie și lansarea lucrării Codul insolvenţei. Note. Corelaţii. Explicaţii. Volumul a apărut în luna iunie 2017 la Editura CH Beck sub coordonarea Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea în coautorat cu Cătălin Antonache, Alexandru Dimitriu, Irina Sorescu, Alexandru Răţoi, Rebeca Dan, Luiza Hagiu. Toţi autorii sunt avocaţi cu o bogată experienţă în domeniul insolvenţei în cadrul SCA Piperea şi Asociaţii.
Participanții la Conferința Dreptul Afacerilor vor putea achiziționa Codul insolvenţei. Note. Corelaţii. Explicaţii. cu un discount de 25% în timpul evenimentului. Lucrarea este disponibilă și online pe Beckshop.ro – magazinul de carte al Editurii C.H. Beck.
Parteneri media ai evenimentului: Revista Curierul Judiciar, Revista Curierul Fiscal, ARDAE, NILS, DreptOnline.ro, Legal Magazin și RiSco.
Sponsorul evenimentului: legalis – biblioteca juridică online