În Monitorul Oficial nr. 237 din 6 aprilie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 18 din 17 octombrie 2016 prin care Completul competent să judece recursul în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti privind competenţa funcţională a tribunalelor specializate (Argeş, Cluj, Mureş) în soluţionarea litigiilor cu profesionişti, altele decât cele la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, competenţă determinată exclusiv de calitatea de profesionist (fost comerciant) a părţilor procesului civil, în raport şi cu prevederile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de lipsa unui criteriu legal pentru atribuirea competenţei în aceste litigii.