Decizia ICCJ nr. 4/2017. Aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 17 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 23.520/271/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la chestiunea de drept sus-menţionată.

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

2. Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş, la data de 30 aprilie 2015, cu nr. 23.520/271/2014, prin declinare de la Judecătoria Oradea, petentul C.H.O., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, a solicitat instanţei, în principal, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmit la data de 31 octombrie 2014, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment şi restituirea sumei achitate cu titlu de amendă.

3. În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 31 octombrie 2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în interes de serviciu, pe direcţia Caransebeş – Orşova şi pe raza localităţii Mehadia, la km 386 + 200 m, pe DN6, a fost înregistrat circulând cu viteza de 121 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h. Petentul a susţinut că, din cauza timpului şi a urgenţei, nu a observat dacă limita de viteză era de 50 km/h sau 70 km/h şi a arătat că a achitat jumătate din cuantumul amenzii contravenţionale în termen de 48 de ore; totodată a solicitat ca intimatul să depună înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.

4. Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 147 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a acesteia, reţinându-se în sarcina sa că la data de 31 octombrie 2014, ora 13,48, aflându-se la volanul autoturismului, a fost surprins de aparatul radar circulând pe DN6+km 386+200 m, cu viteza de 121 km/h pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h şi neavând asupra sa în momentul controlului asigurarea obligatorie RCA. Intimata a depus la dosar planşe foto, raportul agentului constatator, atestatul operatorului radar.

5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.103 din 16 septembrie 2015, Judecătoria Caransebeş a respins plângerea contravenţională formulată de petent şi a menţinut procesul-verbal de contravenţie, reţinând că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 16 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acelaşi act normativ, neexistând motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu.

6. Referitor la temeinicia actului contestat, prima instanţă a reţinut că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrară, beneficiind de prezumţia de veridicitate.

7. Instanţa de judecată a reţinut că fapta a fost constatată cu mijloace tehnice certificate, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii făcându-se direct de către agentul constatator, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, constatarea contravenţiei putându-se face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; în speţă, constatarea contravenţiei săvârşite de către petent s-a făcut cu ajutorul aparatului radar, măsurătorile şi înregistrările au fost efectuate conform dispoziţiilor legale ale pct. 4.2 din NML 021-05, de către operatorul radar, iar procesul-verbal a fost întocmit conform art. 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002.

8. Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a formulat apel petentul, solicitând anularea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel şi admiterea plângerii, cu consecinţa anulării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

9. În motivare, petentul a arătat, în esenţă, că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de normele interne şi europene privind dreptul la apărare şi că judecata în fond s-a desfăşurat prin încălcarea principiilor contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din Codul de procedură civilă, şi rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 din acelaşi cod. În acest sens a arătat că întâmpinarea i-a fost comunicată fără а-i fi comunicate şi actele depuse de intimat în probaţiune, deşi procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare menţionează, în mod nereal, că acestea au fost depuse la cutia poştală.

10. În ceea ce priveşte soluţionarea plângerii contravenţionale a arătat că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 16 si 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi că face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept.

11. Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca temeinică şi legală, susţinând că procesul-verbal de contravenţie a fost în mod temeinic întocmit, fiind cuprinse toate menţiunile obligatorii, iar agentul constatator a respectat dispoziţiile legale şi a întocmit actul sancţionator în conformitate cu acestea, făcând aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Intimatul a depus la dosar înregistrarea aparatului radar şi buletinul de verificare metrologică.

12. După comunicarea înscrisurilor şi suportului care conţine înregistrarea faptei contravenţionale, apelantul a depus la dosar note scrise, prin care a învederat că autoturismul pe care era montat aparatul radar care a efectuat înregistrarea, neinscripţionat cu însemnele poliţiei, se afla în alt loc decât echipajul de poliţie care I-a oprit şi i-a aplicat amenda. Ulterior, apelantul a formulat concluzii scrise, prin care a arătat că, potrivit Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenţiei se face fie direct (art. 180), fie cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic (art. 181), iar în procedura constatării prin mijloace tehnice se prevede că agentul constatator care a prelucrat înregistrarea va încheia procesul-verbal de contravenţie; potrivit art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, procesul-verbal trebuie să cuprindă numele şi prenumele agentului constatator, lipsa acestora atrăgând sancţiunea nulităţii absolute a actului, conform art. 17 din acelaşi act normativ.

13. A arătat apelantul că, în cauză, persoana care a încheiat procesul-verbal de contravenţie nu este agentul care a constatat contravenţia, fapta fiind constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat de către un alt agent, aflat la câţiva kilometri distanţă, împrejurare ce rezultă din raportul încheiat la data de 23 decembrie 2014, de către persoana care a întocmit procesul-verbal, unde arată că i s-a comunicat prin intermediul mijloacelor radio din dotare că autoturismul apelantului a fost înregistrat şi filmat circulând cu viteza de 121 km/h; deşi persoana care a întocmit procesul-verbal de contravenţie nu este persoana care a constatat contravenţia, în cuprinsul actului de sancţionare nu este identificat agentul care a făcut constatarea.

14. Apelantul a susţinut că actul a fost emis într-o procedură nepermisă şi nereglementată de lege, fiind întocmit de către un agent, care i-a aplicat o sancţiune pentru o faptă constatată de un alt agent, respectiv operatorul radar, contrar dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001, conform cărora agentul constatator şi numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul-verbal.

III. Dispoziţiile legale supuse interpretării

15. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:

„Art. 109. – (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră.

(2) Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.

(4) Forma şi conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei se stabilesc prin regulament.

(5) Contravenientul, cu excepţia persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

(6) Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

(7) În cazul prevăzut la alin. (6), agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară.

(8) Amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale.

(9) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.”

16. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001:

„Art. 15. – (1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.

(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

(…)

Art. 21. – (1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.

(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.

(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

17. Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:

„Art. 180. – (1) În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora şi locul unde este încheiat; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa contravenientului, numărul şi seria actului de identitate ori, în cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără cetăţenie sau al cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; numărul punctelor-amendă aplicate şi valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune plângerea.

(2) În cazul în care contravenientul refuză sau nu poate să semneze procesul-verbal, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal şi semnătura martorului.

(3) Atunci când contravenientul a fost sancţionat cu amendă, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată, în care se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.

(4) În situaţia în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se fac menţiuni cu privire la denumirea, sediul, codul unic de înregistrare ale acesteia, precum şi numele, prenumele, numărul şi seria actului de identitate, codul numeric personal şi domiciliul ori reşedinţa persoanei care o reprezintă.

(5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.

(6) În cazul în care pentru fapta săvârşită se dispune ca măsură tehnico-administrativă reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei agentul constatator eliberează şi o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B.

(7) Atunci când permisul de conducere se retrage pentru că titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, se eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

(8) În situaţia în care, prin acelaşi proces-verbal de constatare a contravenţiei, se dispun mai multe măsuri tehnico-administrative, agentul constatator eliberează pentru fiecare document sau set de plăcuţe câte o dovadă înlocuitoare.

(9) Pentru vehiculele implicate în accidente de circulaţie din care au rezultat pagube materiale, poliţia rutieră eliberează proprietarilor sau deţinătorilor acestora autorizaţie de reparaţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1C, cu excepţia situaţiei în care s-a încheiat o constatare amiabilă de accident a cărei validitate a fost atestată de societatea de asigurări abilitată, în condiţiile legii, caz în care reparaţiile pot fi efectuate în baza actului de atestare.

Art. 181. – (1) În situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul.

(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenţiei sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului.”

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

18. Apelantul a apreciat că întocmirea procesului-verbal de contravenţie şi aplicare a sancţiunii trebuia efectuat de către operatorul radar, singura persoană care are dreptul să constate săvârşirea faptei.

19. Intimatul nu a formulat un punct de vedere.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

20. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă şi asupra ei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, opinia judecătorilor cauzei este divergentă.

21. Într-o opinie se consideră că depăşirea vitezei legale nu poate fi constatată cu oprirea în trafic a conducătorului auto, în cazul cinemometrelor folosite în regim staţionar, cum este cazul de faţă, decât de un echipaj format din cel puţin doi agenţi (unul fiind operatorul radar, celălalt fiind agentul care opreşte vehiculul în trafic). Împrejurarea că procesul-verbal este întocmit şi semnat de către cel care opreşte în trafic contravenientul, şi nu de operatorul radar, nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal. Nu este obligatoriu ca agentul care încheie procesul-verbal să constate personal fapta, însă în cazul în care fapta nu este constatată personal, procesul-verbal nu se bucură de prezumţia de veridicitate. În această situaţie, procesul-verbal trebuie să fie susţinut de probe suficiente, care să demonstreze existenţa faptei şi vinovăţia contravenientului. Depăşirea vitezei legale nu poate fi, în niciun caz, constatată personal de către agentul rutier. Aceasta se poate constata numai prin intermediul aparatelor radar omologate şi verificate metrologic.

22. În altă opinie se consideră că procesul-verbal de constatare a contravenţiilor rutiere nu poate fi întocmit exclusiv în baza unor informaţii furnizate de altă persoană, ci în baza unor constatări personale, indiferent de mijloacele folosite (propriile simţuri sau înregistrarea aparatului radar), ale celui ce-l întocmeşte. Atât legea specială – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi legea generală – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 prevăd că agentul constatator, şi numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul-verbal, astfel încât trebuie trasă concluzia că în timpul procedurii administrative de constatare şi de întocmire a procesului-verbal intervine un singur agent – cel care constată săvârşirea faptei şi care semnează actul (art. 15 şi următoarele).

23. În sprijinul acestei opinii se susţine că trebuie avut în vedere şi că agentul care întocmeşte actul trebuie să descrie în cuprinsul acestuia fapta exact aşa cum a constatat-o, cum a perceput-o cu propriile simţuri, şi nu în baza constatărilor altei persoane, ce pot fi comunicate de către acea persoană ori recepţionate eronat; un argument în plus este şi faptul că întocmirea procesului-verbal de contravenţie trebuie precedată de administrarea de către agentul constatator a unor probe. Or, nu se poate susţine că simpla comunicare a numărului vehiculului şi a vitezei cu care a fost înregistrat acesta de către aparatul radar poate suplini obligaţia agentului constatator de a cerceta atât existenţa faptei, cât şi a împrejurărilor în care a fost săvârșită.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale şi opiniile exprimate de acestea

24. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007¹1, pronunţată în recursul în interesul legii, în legătură cu aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deşi nu priveşte în mod direct dispoziţiile legale supuse interpretării prin sesizarea ce face obiectul analizei de faţă, poate prezenta relevanţă pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie, prin considerentele pe care le conţine, după cum se va arăta în cele ce urmează.

25. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, majoritatea curţilor de apel au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă referitoare la problema de drept în discuţie şi nici cauze aflate pe rol, în care să se pună această problemă de drept, dată fiind natura litigiilor supuse analizei, care nu sunt de competenţa curţilor de apel.

26. Au fost transmise, însă, jurisprudenţă şi puncte de vedere/opinii ale judecătoriilor şi tribunalelor, din examinarea cărora se desprind următoarele orientări:

A) într-o primă orientare, majoritară, s-a considerat că încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei poate fi efectuată şi de către un alt poliţist rutier decât cel care a constatat în mod nemijlocit săvârşirea faptei contravenţionale, însă condiţia impusă de textul de lege este ca fapta să fi fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic care să fie certificat sau omologat şi verificat metrologic.

27. În acest sens s-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia următoarele instanţe: Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia civilă (Sentinţa nr. 18.288 din 12 octombrie 2015); Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Secţia civilă (sentinţa nr. 11.835 din 28 octombrie 2016); Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă (Sentinţa nr. 7.364 din 23 septembrie 2011); Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – Secţia civilă (Sentinţa nr. 5.704 din 23 iunie 2016); Judecătoria Alba Iulia (Sentinţa nr. 1.207/2016); Judecătoria Săveni (sentinţele nr. 464 din 30 martie 2016 şi nr. 661 din 18 aprilie 2016); Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă (Decizia nr. 446 din 19 aprilie 2016); Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 1.193 din 26 mai 2016 şi nr. 590 din 16 martie 2016); Tribunalul Tulcea – Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 123 din 18 februarie 2016); Tribunalul Dolj – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.182 din 16 octombrie 2015); Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 735 din 3 noiembrie 2015); Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă (Decizia nr. 1.333/A/2016); Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 430 din 17 februarie 2016 şi nr. 149 din 19 ianuarie 2016); Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; Judecătoriile Tecuci, Lieşti, Făurei, Suceava, Dorohoi, Botoşani, Brăila, Galaţi.

28. S-a reţinut, în sprijinul acestei orientări, că întocmirea procesului-verbal de către un agent de poliţie în baza înregistrării efectuate de un alt agent-operator radar şi împărţirea activităţilor între membrii aceluiaşi echipaj de poliţie rutieră corespund literei şi spiritului dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, având în vedere împrejurarea că viteza de deplasare a unui autoturism nu poate fi percepută în mod direct de către o persoană, prin propriile-i simţuri, ci poate fi constatată doar în temeiul măsurătorilor efectuate cu un aparat radar certificat şi verificat metrologic. Este fără relevanţă, aşadar, că un poliţist operează dispozitivul radar (amplasat pe un vehicul de poliţie) şi un altul întocmeşte procesul-verbal de contravenţie, întrucât situaţia este identică oricărui caz în care constatarea se realizează prin mijloace tehnice şi sancţiunea este aplicată ulterior de către un agent al statului, împuternicit în acest sens, după observarea înregistrării şi a determinării persoanei care a încălcat norma de conduită.

B) într-o altă orientare s-a apreciat că atât legea specială – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi legea generală – Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stipulează că numai agentul constatator, şi numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul-verbal, şi aceasta fără nicio excepţie, astfel încât trebuie trasă concluzia că în timpul procedurii administrative de constatare şi de întocmire a procesului-verbal intervine un singur agent – cel ce constată, care şi semnează actul (art. 15 şi următoarele); se apreciază, în cadrul acestei orientări, că interpretarea în acest sens a dispoziţiilor legale în discuţie este corectă, având în vedere că cel ce întocmeşte actul trebuie să descrie în act fapta, exact aşa cum a constatat-o, cum a perceput-o cu propriile simţuri, şi nu în baza constatărilor altei persoane, ce pot fi comunicate de către acea persoană ori recepţionate eronat.

29. În acest sens s-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia, următoarele instanţe: Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă (Decizia nr. 347 din 16 martie 2016); Judecătoria Fălticeni (Sentinţa nr. 1.709 din 12 octombrie 2016); Judecătoriile Balş, Corabia şi Gura Humorului.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

30. Cu referire la chestiunea de drept ce constituie obiectul sesizării au fost identificate următoarele considerente relevante în jurisprudenţa Curţii Constituţionale:

31. „În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prevederile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt lipsite de previzibilitate, prin Decizia nr. 1.067 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, referitor la aceleaşi critici de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 79 din ordonanţa de urgenţă analizată, Curtea a reţinut, sub acest aspect, că, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militam – Pidhomi împotriva României, paragraful 36, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, «din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibil». Prin urmare, Curtea a reţinut prin aceeaşi decizie că textele de lege criticate conţin, pentru raţiunile mai sus expuse, o serie de astfel de exprimări generale, revenind instanţelor de judecată sarcina de a decide cu privire la corecta lor interpretare şi aplicare în cauzele deduse judecăţii. (…) Considerentele deciziei anterior enunţate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul de faţă, dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 caracterizându-se prin generalitate, şi nu prin lipsă de precizie sau previzibilitate (…) Aşadar, revine instanţelor judecătoreşti sarcina de a stabili dacă agenţii constatatori au competenţa de a încheia procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii, săvârşite anterior momentului constatării, într-un loc în care organul constatator nu a fost prezent.”²

32. „Alin. (2) al art. 109 din ordonanţa de urgenţă criticată (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 – n.r.) prevede că se poate face constatarea contravenţiilor şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Revine instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, aşadar şi de a examina probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, obţinute cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, la care face referire autorul prezentei excepţii în motivarea acesteia. Faptul că, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancţiuni contravenţionale se aplică de către poliţistul rutier dă expresie competenţei acestui reprezentant al autorităţii publice, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, şi nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat. (…) În plus, măsurile dispuse de reprezentanţii poliţiei rutiere sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti, prin posibilitatea persoanei contraveniente de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie, plângere care, potrivit art. 118 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, suspendă executarea acestor măsuri de la data înregistrării plângerii contravenţionale până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.”³

33. De asemenea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa de contencios constituţional a statuat că aceste dispoziţii legale „nu interzic accesul persoanelor nemulţumite de modul de constatare a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare de a face plângere la instanţa de judecată ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul procesului”⁴, iar „procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. (…) instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.”⁵

VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

34. În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate hotărâri cu relevanţă directă în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; hotărârile instanţelor europene care, prin considerentele lor, au fost considerate ca fiind relevante, în mod incidental, cu privire la problema de drept analizată au fost menţionate, la locul potrivit, în cuprinsul prezentei decizii.

IX. Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

35. Prin Adresa nr. 2.129/C/4.111/III-5/2016 din 7 decembrie 2016, Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

X. Raportul asupra chestiunii de drept

36. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, se apreciază că, faţă de dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

37. Pe fondul problemei supuse dezbaterii, prin raport se propune soluţia potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.

XI. Înalta Curte

38. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

A. Asupra admisibilităţii

39. Raportat la dispoziţiile cuprinse în art. 519 din Codul de procedură civilă, doctrina şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au identificat următoarele condiţii care, întrunite cumulativ, conduc la trecerea unei sesizări de filtru de admisibilitate, respectiv:

– existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;

– soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

– problema de drept să prezinte caracterul de noutate, să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

40. Din examinarea cauzei deduse judecăţii se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate enunţate anterior, întrucât problema ce face obiectul sesizării vizează o normă de drept care a primit dezlegări jurisprudenţiale diferite şi este necesară pentru soluţionarea fondului cauzei pendinte, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii.

41. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se impun câteva clarificări.

42. În lipsa unei definiţii a „noutăţii” chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sesizate cu pronunţarea unei hotărâri prealabile să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

43. Astfel, data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care reprezintă sediul materiei privind conducerea pe drumurile publice şi a activităţilor legate de circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, coroborată cu anul intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, relevă că problema supusă analizei nu este una nouă.

44. Fără a absolutiza însă criteriul vechimii şi fără a-l raporta în mod exclusiv la data adoptării actului normativ supus dezbaterii se apreciază că ceea ce este important în legătură cu criteriul noutăţii este existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie.

45. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, dar, în acest din urmă caz, doar dacă o instanţă este chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

46. În acest context trebuie notat că examinarea hotărârilor depuse la dosarul cauzei relevă existenţa unei jurisprudenţe neunitare în această materie, problema de drept fiind de dată recentă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nefiind lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre preliminară.

47. Drept urmare, faţă de cele arătate, se apreciază că sesizarea este admisibilă cu privire la problema de drept formulată.

B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

48. Sesizarea a fost formulată într-o plângere contravenţională în care se solicită anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat de către un alt agent decât cel care a constatat contravenţia, pe baza informaţiilor comunicate de către operatorul radar.

49. Instanţa de trimitere întreabă dacă, în sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, poliţistul poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în urma informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul sau doar ca urmare a verificării în mod nemijlocit a înregistrării aparatului radar.

50. Potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2011, „contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori”.

51. De asemenea, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.

52. Referitor la constatarea contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, conform art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „În cazul în care se constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A…”, iar potrivit art. 181 alin. (1) din acelaşi regulament, „În situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul”.

53. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale precitate, constatarea contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice se poate face în două modalităţi, respectiv: fie direct, de către poliţistul rutier (sau în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră), caz în care fapta contravenţională este percepută ex propriis sensibus de către agentul constatator care, potrivit art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, încheie procesul-verbal potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 A; fie cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, situaţie în care conform dispoziţiilor art. 181 din acelaşi regulament, încheie un proces-verbal de contravenţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D.

54. Analizând aspectele specifice contravenţiei referitoare la depăşirea vitezei-limită legale de deplasare a autovehiculului pe drumurile publice, se observă că, prin natura sa, aceasta se constată doar prin mijloace tehnice.

55. Divergenţele jurisprudenţiale, în sensul arătat la secţiunea VI din prezenta decizie, au pornit de la dezlegarea chestiunii valabilităţii constatării făcute de un agent prin intermediul unor mijloace tehnice, caz în care agentul constatator nu ia cunoştinţă prin propriile simţuri de fapta săvârşită, ci printr-un mijloc de comunicare electronic, eventual chiar după o perioadă de timp de la data săvârşirii faptei.

56. Ca urmare a analizării conţinutului textelor legale mai sus enunţate se apreciază că posibilitatea constatării săvârşirii contravenţiei rutiere prin intermediul mijloacelor tehnice de către un agent constatator la un moment ulterior săvârşirii contravenţiei este legală.

57. Un argument în susţinerea acestei interpretări se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, a reţinut că dispoziţia legală criticată se caracterizează prin generalitate, şi nu prin lipsă de precizie sau previzibilitate, revenind instanţelor judecătoreşti sarcina de a stabili dacă agenţii constatatori au competenţa de a încheia procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii, săvârşite anterior momentului constatării, într-un loc în care agentul constatator nu a fost prezent (Decizia Curţii Constituționale nr. 853 din 18 octombrie 2012).

58. În analiza constituţionalităţii aceluiaşi text legal, instanţa de contencios constituţional a reţinut că aplicarea sancţiunilor contravenţionale de către poliţistul rutier contravenţiilor constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic dă expresie competenţei acestui reprezentant al autorităţii publice, astfel cum a fost reglementată de legiuitor. Totodată, Curtea Constituţională a subliniat faptul că măsurile dispuse în condiţiile art. 109 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti cărora le revine obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului şi de a examina probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, obţinute cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic (Decizia Curţii Constituţionale nr. 84 din 7 februarie 2012).

59. Rolul activ al instanţelor de judecată în privinţa interpretării normelor rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

60. Astfel, în cauzele conexate Dragotoniu şi Militam – Pidhomi împotriva României, în care a fost pronunţată Hotărârea din 24 mai 2007⁶ (paragrafele 36, 37), Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, numeroase legi folosind formule mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent şi previzibil.

61. În acest context se cuvine a fi menţionat că legislaţia contravenţională reglementează natura juridică a procesului-verbal de contravenţie, în sensul de act administrativ individual şi de procedură contravenţională, însă nu cuprinde reglementări cu privire la valoarea probatorie, care este lăsată la aprecierea judecătorului.

62. Acest aspect a născut importante dispute doctrinare, dar şi jurisprudenţiale, având în vedere că dreptul contravenţional este încadrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în noţiunea de drept penal, în timp ce regimul juridic naţional aplicabil contravenţiilor este completat prin dispoziţiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenţie judecăţii.

63. Astfel, în Cauza Ioan Pop contra României (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că amenda aplicată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzaţiilor în materie penală, calificare ce impune pentru instanţă obligaţia de a asigura în proces funcţionarea efectivă a tuturor garanţiilor impuse de art. 6 din C.E.D.O., îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul de apărare, precum şi prezumţia de nevinovăţie care, fără a avea o valoare absolută, este în strânsă legătură cu prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.

64. Aşadar, Curtea Europeană nu înlătură prezumţia de legalitate a procesului-verbal din procedura contravenţională, reţinând în Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunţată în Cauza Salabiaku contra Franţei (Cererea nr. 10.519/83), că prezumţiile sunt permise de Convenţie, dar acestea nu trebuie să depăşească limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea mizei şi prezervând dreptul la apărare.

65. În acelaşi sens, în Cauza Haiducu şi alţii contra României (Cererea nr. 7.034/07, decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012), Curtea Europeană a precizat că prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibilă sancţionarea încălcărilor legislaţiei în materia circulaţiei rutiere.

66. Aşadar, procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorităţii administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate, care este însă relativă şi poate fi răsturnată prin probe, de contravenient (Cauza Anghel împotriva României – Cererea nr. 28.183/03, Hotărârea din 4 octombrie 2007, rămasă definitivă la 31 martie 2008).

67. Spre deosebire de procesul-verbal întocmit de agentul constatator pe baza constatărilor personale, care se bucură de prezumţia de autenticitate şi veridicitate, procesul-verbal întocmit cu ajutorul unui probatoriu tehnic nu beneficiază de această prezumţie, sarcina probei revenind în totalitate emitentului procesului-verbal, care are obligaţia să pună la dispoziţia instanţei de control contravenţional înregistrările şi toate înscrisurile întocmite în baza lor.

68. Prin urmare, încheierea procesului-verbal în situaţia în care fapta contravenţională a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic nu constituie o cauză de nulitate a procesului-verbal.

69. Această concluzie se impune şi în raport cu considerentele Deciziei nr. XXII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că „situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 – n.r.)”.

70. Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că, în raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

71. Or, în cazul contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în al căror conţinut constitutiv se află un element care nu poate fi perceput şi stabilit în mod direct de către agentul constatator, ci numai prin intermediul unor mijloace tehnice obiective care redau fapta săvârşită, persoana contravenientă este apărată de eventualele erori în constatare ale agentului constatator, dat fiind că în cadrul plângerii contravenţionale este obligatorie depunerea la dosarul cauzei a înregistrărilor respective.

72. În acest sens se impune a se preciza că, potrivit art. 6 pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, dispozitivul destinat măsurării vitezei constituie mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, iar conform pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005⁷, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009⁸, „Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia”.

73. Prin urmare, în cazul faptelor contravenţionale stabilite cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, sarcina probei temeiniciei procesului-verbal de contravenţie este pusă în sarcina organului din care face parte agentul constatator, care trebuie să dovedească împrejurarea că situaţia de fapt consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului. În lipsa acestor probe nu este răsturnată prezumţia de nevinovăţie a contravenientului.

74. Referitor la încheierea procesului-verbal de contravenţie de către un agent constatator, pe baza informaţiilor comunicate prin staţia de emisie-recepţie de către operatorul radar, faţă de considerentele Deciziei în interesul legii nr. XXII/2007, sus-menţionată, nici acest aspect nu poate constitui un motiv de nulitate a actului sancţionator.

75. Aparenta scindare a constatării şi sancţionării contravenţiilor privind circulaţia pe drumurile publice nu este de natură a afecta legalitatea procesului-verbal, în condiţiile în care contravenţiile de această natură sunt constatate, în majoritatea cazurilor, pe drumuri de mare viteză, iar un agent constatator unic nu ar putea opri în siguranţă autovehiculul identificat ca circulând cu viteză peste limita legală.

76. Prin urmare, în limitele sesizării instanţei de trimitere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază şi urmează să constate că, în sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul rutier.