În Monitorul Oficial nr. 48 din 17 ianuarie a.c. a fost publicată Legea nr. 4/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2017, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
I. Finanțe publice și economie:
1. reglementarea unor măsuri financiare și fiscal-bugetare, precum și de modificare și completare a unor acte normative în domeniu;
2. măsuri privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici;
3. modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
4. modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
5. măsuri privind îmbunătățirea mediului de afaceri;
6. reglementări privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază.
II. Administrație publică și dezvoltare regională:
1. măsuri privind organizarea și funcționarea instituțiilor publice din cadrul administrației publice centrale, pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniu;
2. măsuri privind programul național de dezvoltare locală, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniu;
3. măsuri privind reglementarea unor programe guvernamentale – construcții, urbanism, educație, infrastructură și social.
III. Sănătate, muncă și protecție socială:
1. modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și reglementarea unor măsuri privind comisiile de specialitate din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate;
2. măsuri privind asigurarea accesului populației la medicamente și la serviciile de urgență;
3. măsuri privind creșterea calității vieții pensionarilor;
4. reorganizarea și funcționarea activității de plată a beneficiilor de asistență socială, a activității de inspecție socială, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniu;
5. măsuri privind sprijinirea însoțitorilor persoanelor cu handicap;
6. măsuri privind salarizarea în domeniile cultură, sănătate, educație și administrație publică locală, precum și modificarea unor acte normative în domeniu.
IV. Fonduri europene:
1. reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției instrumentelor structurale în exercițiul financiar 2007-2013;
2. reglementarea unor măsuri pentru implementarea fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020.
V. Educație și cercetare:
1. reglementarea unor măsuri pentru învățământul preuniversitar;
2. reglementări în domeniul cercetării științifice și învățământului superior;
3. reglementări privind asigurarea calității în învățământul superior și pentru stimularea și încurajarea studenților.
VI. Agricultură și dezvoltare rurală:
1. reglementarea unor măsuri de încurajare și susținere pentru domeniul agriculturii, precum și pentru completarea și modificarea unor acte normative;
2. măsuri privind reglementarea unor programe pentru susținerea produselor deficitare în domeniul agriculturii și al creșterii animalelor;
3. măsuri pentru reorganizarea unor structuri aflate în subordonarea/coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
VII. Turism:
1. înființarea, organizarea și funcționarea organizațiilor de management al destinațiilor – OMD;
2. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată.
VIII. Antreprenoriat și mediul de afaceri:
– stabilirea unor măsuri privind promovarea exporturilor.
IX. Mediu:
– măsuri privind ecologizarea siturilor contaminate.
X. Comunicații și societatea informațională:
– măsuri privind facilitarea accesului la comunicații electronice.
XI. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege