În Monitorul Oficial nr. 1006 din 15 decembrie a.c. a fost publicat Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.
ÎN EXTRAS
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
SECȚIUNEA 1
Cadrul legal aplicabil
Art. 1.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., este organizată și funcționează potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G nr. 93/2012.
Art. 2.
A.S.F. este autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanțată, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor legale.
Art. 3.
(1) A.S.F. exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra entităților prevăzute de O.U.G. nr. 93/2012.
(2) În îndeplinirea atribuțiilor sale, A.S.F., precum și personalul acesteia nu vor solicita sau primi instrucțiuni de orice natură de la nicio instituție ori autoritate publică.
(3) Salariații A.S.F au un statut special, conferit de atribuțiile și răspunderea ce le revin.
Art. 4.
A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.
Art. 5.
(1) A.S.F. colaborează cu autorități competente, alte autorități sau organisme din țară și din străinătate prin schimb de informații, de experiență sau în orice alt mod, potrivit legii și/sau acordurilor/memorandumurilor/protocoalelor încheiate, în condiții de reciprocitate.
(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) pot fi furnizate terților numai cu acordul expres al autorității competente de la care au fost primite și numai pentru scopurile pentru care acordul a fost obținut.
(3) A.S.F. este operator de date cu caracter personal, conform Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6.
(1) Prezentul regulament cuprinde modul de organizare, funcționare și conducere a A.S.F. stabilind structura, atribuțiile pe niveluri ierarhice, relațiile funcționale dintre structurile organizatorice, precum și alte elemente necesare în vederea realizării misiunii și obiectivelor A.S.F.
(2) Prezentul regulament se aplică salariaților A.S.F. și membrilor Consiliului A.S.F.
SECȚIUNEA a 2-a
Misiune. Obiective. Valori
Art. 7.
A.S.F. asigură cadrul adecvat necesar supravegherii și funcționării eficiente a piețelor financiare din sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, asigurări- reasigurări și sectorul sistemului de pensii private. Misiunea A.S.F. are ca repere esențiale protejarea intereselor și drepturilor consumatorilor produselor financiare specifice piețelor nebancare, dezvoltarea acestor piețe, asigurarea transparenței și a stabilității lor sistemice, precum și creșterea gradului de încredere și a nivelului de educație financiară a populației.
Art. 8.
Obiectivele strategice ale A.S.F. sunt:
1. asigurarea stabilității, competitivității și bunei funcționări a piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;
2. promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților;
3. asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și protejarea intereselor participanților și ale beneficiarilor;
4. asigurarea cadrului normativ în conformitate cu normele europene și aplicarea celor mai bune practici, pentru funcționarea eficientă a entităților și piețelor supravegheate de A.S.F.;
5. supravegherea entităților din cele trei sectoare de activitate prin asigurarea mecanismelor de eficientizare a operațiunilor acestora, a modalităților de evaluare și prevenirea riscurilor ce pot afecta domeniile de activitate ale A.S.F.;
6. asigurarea disciplinei financiare, a regulilor de conduită pentru entitățile și piețele supravegheate și a transparenței acestora;
7. consolidarea integrității și stabilității financiare macroeconomice, prin instituirea de parteneriate cu alte autorități și instituții, în scopul dezvoltării economiei naționale.
Art. 9.
Valorile pe care A.S.F. își întemeiază activitatea și care, în ansamblul lor, îi definesc identitatea și îi asigură caracterul specific și unicitatea sunt: independența, autonomia, performanța, transparența, încrederea, stabilitatea, creativitatea și responsabilitatea.
Art. 10.
Îndeplinirea obiectivelor A.S.F. presupune atât reformarea și modernizarea sa permanentă din punctul de vedere al organizării, funcționării și conducerii acesteia, cât și evaluarea continuă a relațiilor de muncă din cadrul A.S.F., astfel încât acestea să fie fundamentate pe criterii de profesionalism, dialog, cooperare, respect reciproc, flexibilitate și comportament competitiv loial, acestea fiind și caracteristicile esențiale ale conduitei personalului A.S.F.
Art. 11.
Setul propriu de valori, obiectivele strategice, precum și posibilitatea organizării în cadrul A.S.F. a unor structuri flexibile, modulare și/sau matriciale, cu o funcționare adaptată la exigențele de calitate și operativitate necesare realizării unor proiecte de impact pentru A.S.F. și o orientare proactivă a întregii sale activități configurează și facilitează misiunea A.S.F. pe termen mediu și lung.
SECȚIUNEA a 3-a
Politici unitare în activitatea A.S.F.
Art. 12.
(1) A.S.F. realizează misiunea de coordonare a piețelor financiare nebancare, prin stabilirea unor politici unitare și a unor instrumente adecvate pentru punerea în aplicare a acestora.
(2) A.S.F. urmărește elaborarea și aplicarea unor politici unitare la nivelul celor 3 sectoare financiare nebancare și valorificarea sinergiilor dintre piețe, după cum urmează:
a) politica de reglementare – adoptată în conformitate cu legislația Uniunii Europene aferentă celor 3 sectoare financiare nebancare, prin care se stabilesc măsuri proactive, simple și eficiente care au în vedere cerințele specifice ale pieței naționale și care urmăresc dezvoltarea pieței europene;
b) politica de autorizare și avizare – are în vedere orientarea reglementărilor privind autorizarea și avizarea entităților din piața financiară nebancară, în direcția unui cadru legislativ bazat atât pe conformitate, cât și pe prevenirea riscurilor financiare și reputaționale, conform practicilor europene;
c) politica de supraveghere – are în vedere o abordare macroprudențială de integrare a elementelor comune de risc aferente celor trei piețe financiare nebancare, precum și profilul de risc al entităților supravegheate prin monitorizarea continuă pe bază de analiză diagnostic, sistem de avertizare timpurie și analiză completă a riscurilor și vulnerabilităților acestor entități;
d) politica de control – presupune cunoașterea aprofundată a activității entităților controlate pe baza informațiilor obținute prin supravegherea acestora, a evenimentelor constatate ca urmare a controlului, stabilirea unor măsuri operative de remediere a eventualelor deficiențe în activitatea acestor entități și utilizarea, în activitatea de supraveghere, a informațiilor obținute ca urmare a controlului. Politica de control a A.S.F. urmărește stabilitatea financiară, apărarea drepturilor investitorilor, asiguraților, participanților și ale beneficiarilor, precum și prevenirea și/sau sancționarea, după caz, în funcție de materialitatea și gravitatea eventualelor abateri în legătură cu activități specifice desfășurate de entitățile supravegheate;
e) politica de protecție a consumatorilor – are în vedere crearea unui cadru organizatoric integrat, necesar elaborării programelor A.S.F. în domeniul protecției consumatorilor și educației financiare, prin acțiuni preventive de monitorizare și avertizare cu privire la eventuale încălcări ale drepturilor și intereselor consumatorilor și prin acțiuni reactive de gestionare și soluționare a petițiilor;
f) politica de dezvoltare a piețelor – are în vedere crearea unui cadru bazat pe dialogul cu piețele supravegheate, precum și cu celelalte autorități de supraveghere ale sistemului financiar național, menit să asigure transparența și integritatea acestuia.
SECȚIUNEA a 4-a
Organizarea și conducerea A.S.F.
Art. 13.
(1) Conducerea A.S.F. este asigurată de Consiliul A.S.F. format din membri executivi și neexecutivi, conform O.U.G. nr. 93/2012.
(2) Membrii executivi ai Consiliului A.S.F. sunt președintele, prim-vicepreședintele și vicepreședinții cu atribuții specifice corespunzătoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiară.
Art. 14.
(1) Președintele este președintele Consiliului A.S.F.
(2) Președintele reprezintă A.S.F. ca autoritate administrativă autonomă, ca persoană juridică de drept public și în raporturi de drept comun și este ordonator de credite.
(3) Președintele contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor controlate și reglementate de A.S.F., participanților și operațiunilor pe aceste piețe.
Art. 15.
În vederea bunei funcționări a activității executive din cadrul A.S.F., președintele, prim-vicepreședintele și vicepreședinții au atribuții specifice de conducere a direcțiilor și serviciilor, conform organigramei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
Art. 16.
Prim-vicepreședintele are atribuții specifice de conducere a direcțiilor și serviciilor conform organigramei prevăzute în anexă.
Art. 17.
Vicepreședinții au atribuții specifice corespunzătoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiară, conform organigramei prevăzute în anexă, în baza hotărârii Parlamentului de numire în această funcție.
Art. 18.
Directorii au în subordine mai multe servicii conform organigramei și exercită atribuțiile specifice potrivit prevederilor prezentului regulament și fișei postului.
Art. 19.
Șefii de serviciu coordonează structurile organizatorice primare ale A.S.F. conform organigramei și îndeplinesc atribuțiile prevăzute de prezentul regulament și de fișa postului.
Art. 20.
Responsabilul este o funcție de execuție cu atribuții specifice în coordonarea unei/unor activități distincte și omogene în cadrul unui serviciu, care se supun unei logici unitare și care urmăresc o finalitate comună.
Art. 21.
Consilierul din cadrul cabinetelor membrilor executivi este o funcție de execuție cu atribuții specifice în desfășurarea unei activități distincte și omogene în cadrul cabinetelor membrilor executivi. Experiența în funcția de consilier în cadrul cabinetelor membrilor executivi se asimilează experienței de management.