În Monitorul Oficial nr. 705 din 13 septembrie a.c. a fost publicat Ordinul Autorității Naționale pentru Turism nr. 415/2016 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013.
Acces non-stop la legislație actualizată
În Legalis ai acces la toată legislația consolidată a României și legislația UE. Click pentru detalii
În extras
Art. I.
Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 și 353 bis din 14 iunie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
„l) suprafața utilă comercială a structurilor de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică o reprezintă totalul suprafețelor de servire aferente saloanelor, teraselor, grădinilor de vară și altele asemenea.”
2. La articolul 23, după primul alineat se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu următorul cuprins:
„(2) Conform prevederilor normelor de clasificare, structura de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică poate fi:
a) INDEPENDENTĂ – aceasta nu este necesară în vederea obținerii certificatului de clasificare a structurii de primire turistică cu funcțiuni de cazare și poate fi amplasată în exteriorul sau interiorul perimetrului acesteia;
b) IMPUSĂ – aceasta este necesară în vederea obținerii certificatului de clasificare a structurii de primire turistică cu funcțiuni de cazare sau asigură serviciile necesare tipurilor de cazare așa cum sunt definite în Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare, și este amplasată în perimetrul structurii de primire turistică cu funcțiuni de cazare pe care o deservește.
(3) Totalul suprafețelor de servire ale structurii de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică impusă este amplasat în totalitate în perimetrul structurii de primire turistică cu funcțiuni de cazare care asigură și servicii de alimentație publică printr-unul sau mai multe baruri și/sau restaurante, deservite de una sau mai multe bucătării, inclusiv mobile și alte utilaje specifice: dozatoare băuturi, înghețată, popcorn și altele asemenea, în funcție de numărul de locuri și tipurile de cazare oferite.
(4) Numărul de locuri, pe fiecare tip de structură de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică impusă nu poate depăși capacitatea structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare pe care le deservește.”
3. Anexele nr. 4, 5, 9.1 și 9.2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II.
În termen de minimum 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, operatorii economici care intră sub incidența prevederilor acestuia sau nu au actualizate datele, conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să transmită la Autoritatea Națională pentru Turism următoarele documente:
a) cerere privind eliberarea unei noi fișe anexe;
b) fișă standardizată privind încadrarea nominală a spațiilor de cazare pe categorii și tipuri, conform anexei nr. 4 la Normele metodologice, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, cu modificările și completările ulterioare, și/sau fișa standardizată privind încadrarea și organizarea spațiilor în structurile de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică, conform anexei nr. 5 la Normele metodologice, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, cu modificările și completările ulterioare, după caz;
c) fișa anexă eliberată anterior – în original;
d) partiuri/releveu/schiță unitate – suprafața utilă comercială.