OPANAF nr. 2546/2016. Procedura de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente

16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepțional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situații:

a) în urma constatării unor împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, în cazul cărora creanțele fiscale nu sunt stabilite prin acte administrative fiscale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare;

b) pe parcursul desfășurării inspecției fiscale/verificării situației fiscale personale, în cazul estimării diferențelor de obligații fiscale principale, până la finalizarea acțiunii, emiterea și comunicarea actelor administrative fiscale, în situația în care urmează să fie stabilite obligații fiscale cu ocazia acțiunilor efectuate de organele de control prin acte administrative fiscale de impunere;

c) în timpul desfășurării acțiunii de control, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, până la stabilirea diferențelor de impozite, taxe și contribuții prin acte administrative fiscale;

d) în timpul sau ca urmare a unui control inopinat efectuat de organele de control;

e) în situația în care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale sau a confiscării contravalorii bunurilor ori a altor sume.

17. În situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

18. Organul de control nu va dispune măsuri asigurătorii pentru debitorii aflați în insolvență potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, sau când debitorul nu deține active patrimoniale urmăribile.

19. Măsurile asigurătorii care pot fi dispuse sunt următoarele:

a) sechestru asigurător pentru bunuri imobile;

b) sechestru asigurător pentru bunuri mobile, inclusiv titluri de valoare și bunuri mobile necorporale;

c) poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către terți;

d) poprirea asigurătorie asupra disponibilităților bănești din conturile bancare.

20. În vederea dispunerii măsurilor asigurătorii, dacă nu sunt deținute suficiente informații privind activele patrimoniale ale debitorului, organul de control va desfășura, după caz, următoarele activități de documentare și pregătire:

a) identificarea conturilor de disponibilități și a depozitelor bancare ale debitorului/persoanelor la care s-a atras sau urmează să se atragă răspunderea solidară, după caz, precum și a unităților bancare care le administrează, evidențiate în documentele contabile ale acestora, precum și consultarea aplicației informatice deținute de Agenția Națională de Administrare Fiscală și utilizate de unitățile subordonate;

b) identificarea în declarațiile informative și/sau în evidența contabilă a sumelor datorate de către terți debitorului/persoanelor la care s-a atras sau urmează să se atragă răspunderea solidară de către terți;

c) identificarea bunurilor proprietate a debitorului/persoanelor la care s-a atras sau urmează să se atragă răspunderea solidară și a locațiilor unde acestea se găsesc.

21. În cazul în care se impune, organul de control va proceda și la obținerea de alte informații cu privire la activele patrimoniale ale debitorului.

22. Organul de control va consulta bazele de date ale următoarelor instituții:

a) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, oficiile și birourile teritoriale ale acesteia, cu privire la bunurile imobile aflate în patrimoniul debitorului;

b) Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu privire la bunurile mobile reprezentând vehicule înmatriculate în România, aflate în patrimoniul debitorului;

c) Autoritatea Navală Română, cu privire la bunurile mobile reprezentând nave de tip transport sau agrement, aflate în patrimoniul debitorului;

d) Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, cu privire la bunurile mobile reprezentând aeronave de tip transport sau agrement, aflate în patrimoniul debitorului;

e) Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu privire la acțiunile/părțile sociale deținute de către debitor la societăți comerciale;

f) orice altă bază de date la care are drepturi de acces și care oferă informații cu privire la patrimoniul debitorului.

23. Organul de control poate solicita alte informații de la următoarele instituții:

a) unități administrativ-teritoriale, în cadrul cărora sunt organizate direcții/compartimente/structuri de impozite și taxe locale, cu privire la bunurile imobile și mobile aflate în patrimoniul debitorului;

b) Depozitarul Central, autorizat potrivit legii, cu privire la acțiunile cotate pe piața bursieră deținute de către debitor la societăți comerciale;

c) orice alte instituții care dețin informații cu privire la bunurile și veniturile debitorului.

24. Pe baza informațiilor obținute, organul de control întocmește Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii, în care se motivează, de drept și de fapt, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii și se precizează sumele estimate sau stabilite, după caz.

25. Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii va conține cel puțin următoarele elemente:

a) datele de identificare ale debitorului;

b) temeiul de drept;

c) prezentarea stării fiscale de fapt a debitorului, constatată în urma documentării, a inspecției fiscale, a verificării situației fiscale personale la persoanele fizice, a controlului vamal, a controlului antifraudă ori ca urmare a constatării la fața locului, după caz;

d) cuantumul sumelor estimate sau stabilite, după caz, potrivit competențelor de către organele de control;

e) prezentarea activelor patrimoniale asupra cărora pot fi instituite măsurile asigurătorii;

f) motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul înscrierii indiciilor referitoare la pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând cont și de istoria comportamentului fiscal al debitorului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari.

26. Dispunerea măsurilor asigurătorii se poate întinde asupra bunurilor proprietate a debitorilor, urmăribile potrivit legii, iar dacă valoarea bunurilor proprii ale acestora nu acoperă integral suma estimată/stabilită, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta, precum și asupra veniturilor reprezentând sume urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane și disponibilități aflate în conturile bancare.

27. Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii va cuprinde, distinct, cel puțin următoarele:

a) prezentarea cu caracter informativ a activelor patrimoniale asupra cărora pot fi instituite măsuri asigurătorii, respective informațiile, datele și documentele deținute de organul de control ca urmare a analizelor și/sau controalelor efectuate;

b) prezentarea activelor patrimoniale selectate pentru instituirea efectivă a măsurilor asigurătorii;

c) tipurile de măsuri asigurătorii propuse a fi dispuse.

28. În cazul bunurilor proprietate a debitorului, dispunerea măsurilor asigurătorii se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea sumei estimate/stabilite, în următoarea ordine:

a) bunurile mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit a debitorului;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate desfășurării activității care constituie principala sursă de venit;

c) bunurile mobile și imobile care se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele;

d) ansamblu de bunuri în condițiile prevederilor art. 246 din Codul de procedură fiscală;

e) mașini-unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite;

g) bunuri perisabile sau supuse degradării;

h) bunuri deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.

29. În situația în care, ulterior dispunerii măsurilor asigurătorii, organul de control identifică alte venituri urmăribile ori bunuri care pot atinge limita de 150% din valoarea sumei estimate/stabilite, acesta înștiințează organul de executare, cu menționarea acestora și estimarea bunurilor identificate.

Organul de executare aplică în mod corespunzător prevederile pct. 70-79.

30. În cazul debitorilor persoane fizice, prevederile art. 238 alin. (2) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.

31. În cazul în care bunurile perisabile sau supuse degradării sunt de natura bunurilor alimentare și/sau animale, organul de control va anunța direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor (DSVSA) competentă teritorial pentru verificări tehnice sau constatarea conformității acestora, după caz, iar în funcție de rezultatul verificărilor, acestea vor face sau nu, după caz, obiectul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

32. Pentru estimarea valorii bunurilor mobile și immobile proprietate a debitorului ce vor face obiectul măsurilor asigurătorii se vor avea în vedere următoarele:

a) valoarea de inventar a bunurilor din contabilitatea debitorului redusă, după caz, cu valoarea de amortizare a acestora;

b) valoarea titlurilor de valoare conform datelor publicate pe piața bursieră sau valoarea nominală a acestora;

c) valoarea estimată de către organul de control;

d) pentru bunurile imobile, valoarea rezultată din expertizele actualizate privind valoarea de circulație a bunurilor imobile, utilizate de Camera Notarilor Publici, comunicate annual organelor fiscale în baza art. 111 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

33. Organul de control nu va dispune măsuri asigurătorii asupra bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la pct. 28, în cazul în care acestea se încadrează în asigurarea atingerii limitei de 150% față de valoarea creanței estimate/stabilite. La dispunerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor proprietate a debitorului, pe lângă ordinea prevăzută la pct. 28, se va avea în vedere și posibilitatea de valorificare a bunurilor.

34. În situația în care măsurile asigurătorii dispuse în conformitate cu pct. 28 nu acoperă 150% față de valoarea creanței estimate/stabilite, organul de control va dispune măsuri asigurătorii asupra veniturilor reprezentând sume urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane și disponibilități aflate în conturile bancare, cu excepția debitorilor persoane fizice, caz în care se realizează verificarea situației fiscale personale a acestora.

35. Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii va fi întocmit, într-un singur exemplar, de organul de control, avizat de șeful de serviciu/inspectorul-șef antifraudă (la nivel direcție) și aprobat de conducătorul organului de control. Prin conducătorul organului de control se înțelege:

a) inspectorul general adjunct antifraudă în subordinea căruia își desfășoară activitatea inspectorii antifraudă care întocmesc referatul sau inspectorul general antifraudă în situația în care inspectorii antifraudă care inițiază instituirea măsurilor asigurătorii sunt în subordinea mai multor inspectori generali adjuncți antifraudă;

b) conducătorul activității de inspecție fiscală, respective directorul general adjunct inspecție fiscală în cazul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili (DGAMC), șeful de administrație adjunct – inspecție fiscală în cazul administrațiilor județene ale finanțelor publice, șeful de administrație adjunct – inspecție fiscală în cazul administrațiilor sectoarelor 1-6 ale finanțelor publice și administrației fiscale pentru contribuabili mijlocii din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice;

c) directorul Direcției de supraveghere și control vamal în situația în care echipa de control este din cadrul aparatului central sau directorul Direcției regionale vamale în situația în care echipa de control este din cadrul regionalelor vamale și al birourilor vamale;

d) directorul general al Direcției generale control venituri persoane fizice.

36. Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii și Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii întocmită în 3 exemplare de către echipa de control se avizează de șeful de serviciu/inspectorul-șef antifraudă (la nivel direcție) și se aprobă de conducătorul organului de control prevăzut la pct. 35.

37. După aprobarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, două exemplare ale acesteia vor fi transmise organului de executare, în vederea comunicării unui exemplar către debitor, cu excepția situației în care aceasta a fost deja comunicată de către organul de control în timpul acțiunii de control.

38. În situația în care Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost comunicată de organul de control, acesta va transmite un exemplar al deciziei organului de executare, care va proceda, de îndată, la ducerea la îndeplinire întocmai a celor dispuse.

39. În situația în care organul de control emite titlul de creanță, acesta înștiințează, de îndată, organul de executare asupra acestui fapt, urmând ca, odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii să se transforme în măsuri executorii.

40. Când există motive de prelungire a termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii, în situația în care pe numele debitorului nu a fost emis titlul de creanță și nu i s-a comunicat acestuia, organul de control emite Decizia de prelungire a termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii, în 3 exemplare. Prevederile pct. 37 și 38 se aplică în mod corespunzător.

41. Decizia de prelungire a termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii se întocmește de către organul de control, este avizată de șeful de serviciu/inspectorul-șef antifraudă (la nivel direcție) și aprobată de conducătorul organului de control prevăzut la pct. 35.

42. În situația în care titlul de creanță nu a fost emis și comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data comunicării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, în cazuri excepționale, acest termen poate fi prelungit până la un an de către organul de control, prin emiterea deciziei prevăzute la pct. 40.

43. Dacă la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, nu a fost emis și comunicat titlul de creanță și nici nu au fost sesizate organele de urmărire penală, potrivit legii, organul de control emite Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii, în cel mult două zile de la împlinirea acestui termen. Prevederile pct. 37 și 38 se aplică în mod corespunzător.

44. După primirea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, măsurile asigurătorii dispuse de organul de control se duc la îndeplinire, de îndată, de organul de executare, în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. Odată cu comunicarea, după caz, a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, organele de executare procedează la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

45. În situația în care bunurile pentru care organul de control a dispus măsuri asigurătorii sunt pe raza teritorială a altui organ de executare, organul de executare coordonator va transmite o copie certificată a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, de îndată, organului de executare competent, în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse, dispozițiile art. 220 alin. (6) din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

46. Dacă măsurile asigurătorii sunt instituite asupra unor bunuri perisabile sau degradabile, în scopul protejării valorii acestora, ele pot fi valorificate în condițiile art. 213 alin. (9) din Codul de procedură fiscală, iar contravaloarea acestora, consemnată într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului, își menține caracterul asigurătoriu până la data individualizării și ajungerii la scadență a creanței pentru care au fost instituite.

47. Organul de executare duce la îndeplinire măsurile asigurătorii dispuse de către organul de control, aplicând în mod corespunzător dispozițiile pct. 69-79.

48. În situația în care valoarea bunurilor pentru care s-a dispus măsura asigurătorie nu acoperă 150% din valoarea sumei estimate/stabilite, iar ulterior comunicării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se identifică alte bunuri sau venituri urmăribile, organul de executare va institui sechestru asigurător cu respectarea limitei de 150% din valoarea sumei estimate/stabilite sau, după caz, va înființa poprirea asigurătorie.

49. Ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse de către organul de control se efectuează de către acesta, în următoarele situații:

a) când au încetat motivele pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii;

b) la constituirea garanției prevăzute la art. 211 din Codul de procedură fiscală, în baza înștiințării scrise a organului de executare privind constituirea garanției;

c) în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, de la data la care au fost luate măsuri asigurătorii, în situația în care nu au fost sesizate organele de urmărire penală, iar pe numele debitorului nu a fost emis și comunicat titlul de creanță.

50. Ridicarea măsurilor asigurătorii se efectuează de către organul de control prin întocmirea Referatului justificativ de ridicare a măsurilor asigurătorii, care va sta la baza emiterii Deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 35-38.

51. Pe baza Deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii emise de organul de control, organul de executare, în termen de cel mult două zile de la data primirii acesteia, duce la îndeplinire cele dispuse, respectiv:

a) ridică ipoteca asupra bunurilor imobile sau mobile din țară sau gajul asupra bunurilor mobile, înștiințând Biroul de carte funciară ori Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare în vederea ridicării notării asupra acestora, după caz;

b) eliberează garanția constituită potrivit art. 211 din Codul de procedură fiscală;

c) ridică poprirea asigurătorie asupra disponibilităților bănești;

d) ridică poprirea asigurătorie asupra sumelor ce se cuvin debitorului de către terți.

52. În situația în care debitorul solicită ridicarea măsurilor asigurătorii prin constituirea unei garanții de natura celor prevăzute la art. 211 din Codul de procedură fiscală, organul de executare analizează garanțiile aduse prin prisma posibilității recuperării sumelor estimate/stabilite.

53. După constituirea garanțiilor potrivit pct. 52, organul de executare va înștiința organul de control care le-a dispus, în vederea emiterii Deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii.

54. În situația în care măsurile asigurătorii au fost ridicate ca urmare a constituirii unei garanții, după expirarea termenului prevăzut la art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, organul de executare solicită organului de control acordul cu privire la prelungirea ori eliberarea acesteia, după caz.

55. În situația în care sunt sesizate organele de urmărire penală, organul de control procedează astfel:

a) odată cu sesizarea organelor de urmărire penală, organul de control înștiințează organul de executare cu privire la această sesizare, precum și asupra măsurilor asigurătorii dispuse. În situația în care au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr. 135/2010, privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, iar acestea vizează același debitor și aceleași active patrimoniale, măsurile asigurătorii încetează de drept prin emiterea de către organul de control a Deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii pentru măsurile asigurătorii dispuse de către organul de control;

b) în situația în care au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii și nu au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, măsurile asigurătorii dispuse de organul de control subzistă până la finalizarea procesului penal. La finalizarea procesului penal, organul fiscal competent procedează conform celor dispuse de hotărârea instanței penale. În cazul în care finalizarea procesului penal se realizează prin ordonanță de clasare cu menținerea prejudiciului, organul de control face demersurile necesare în vederea emiterii titlului de creanță sau a prelungirii termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii până la un an.

56. În situația în care Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost anulată de instanța de judecată, organul de executare procedează, după caz, astfel:

a) ridică poprirea asigurătorie asupra disponibilităților bănești;

b) ridică poprirea asigurătorie asupra sumelor ce se cuvin debitorului de către terți;

c) eliberează garanția constituită potrivit art. 211 din Codul de procedură fiscală;

d) ridică ipoteca asupra bunurilor imobile sau mobile din țară sau gajul asupra bunurilor mobile, înștiințând Biroul de carte funciară ori Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare în vederea ridicării notării asupra acestora, după caz.

57. Organul de executare poate dispune măsurile asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situații:

a) înainte de existența posibilității legale de aplicare a măsurilor executorii;

b) dacă creanțele bugetare individualizate în titluri de creanță sau titluri executorii, după caz, vor face obiectul unor înlesniri la plată, potrivit legii.

58. în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare, organul fiscal competent în administrarea debitorului poate dispune măsuri asigurătorii înainte de comunicarea deciziei de atragere a răspunderii solidare persoanelor prevăzute la art. 25 din Codul de procedură fiscală.

59. Măsurile asigurătorii se pot lua și în situația în care creanța este individualizată, dar termenul de plată nu este îndeplinit, precum și în cazul în care se aprobă deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare.

60. Pentru instituirea măsurilor asigurătorii de către organele prevăzute la pct. 1 lit. b) și c) se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 18-34.

61. Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii va fi întocmit, într-un singur exemplar, de organele prevăzute la pct. 1 lit. b) și c), după caz, avizat de șeful de serviciu și aprobat de conducătorul acestora, respectiv directorul general adjunct – activitatea de administrare a veniturilor statului în cazul DGAMC, șeful de administrație adjunct – colectare în cazul administrațiilor județene ale finanțelor publice, administrațiilor sectoarelor 1-6 ale finanțelor publice și administrațiilor fiscale pentru contribuabili mijlocii.

62. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, întocmită în două exemplare de către organele prevăzute la pct. 1 lit. b) și c), după caz, se avizează de șeful de serviciu și se aprobă de conducătorul acestora prevăzut la pct. 61, odată cu Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii.

63. După aprobarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, aceasta va fi comunicată, potrivit legii, în aceeași zi, debitorului sau persoanelor prevăzute la art. 25 din Codul de procedură fiscală, după caz.

64. La data comunicării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii potrivit pct. 63, în situația în care bunurile sunt pe raza teritorială a altui organ, organul de executare care a dispus măsurile asigurătorii va transmite un exemplar al deciziei organului de executare silită competent, care va proceda, de îndată, la ducerea la îndeplinire întocmai a celor dispuse prin aceasta. Dispozițiile art. 220 alin. (6) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.

65. În cazul atragerii răspunderii solidare, la data comunicării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii potrivit pct. 63, organul fiscal competent în administrarea debitorului va transmite un exemplar al deciziei organului de executare care administrează persoanele prevăzute la art. 25 din Codul de procedură fiscală asupra cărora s-a instituit măsura asigurătorie, care va proceda, de îndată, la ducerea la îndeplinire întocmai a celor dispuse prin aceasta. Dispozițiile art. 220 alin. (6) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.

66. Măsurile asigurătorii dispuse sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile/imobile proprietate a debitorului sau a persoanelor prevăzute la art. 25 din Codul de procedură fiscală, după caz, precum și asupra veniturilor acestora, precum și cele dispuse de organele de urmărire penală așa cum este prevăzut la art. 251 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, sau de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, potrivit legii, se duc la îndeplinire de către organul de executare în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

67. Când există motive de prelungire a menținerii măsurilor asigurătorii, în situația în care pe numele debitorului nu a fost emis titlul de creanță și nu i s-a comunicat acestuia, organul prevăzut la pct. 1 lit. c) întocmește Decizia de prelungire a termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii, în două exemplare, ce va fi avizată de șeful de serviciu și aprobată de conducătorul acestui organ, astfel cum este prevăzut la pct. 61. Un exemplar al deciziei se comunică, potrivit legii, persoanei prevăzute la art. 25 din Codul de procedură fiscală.

68. În situația în care titlul de creanță nu a fost emis și comunicat, potrivit legii, dispozițiile pct. 42 și 43 se aplică în mod corespunzător.

69. După primirea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, măsurile asigurătorii dispuse de organele prevăzute la pct. 1 lit. b) și c), după caz, se duc la îndeplinire, de îndată, de organul de executare silită competent potrivit legii, denumit în continuare organ de executare silită, în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

70. În situația în care bunurile pentru care organelle prevăzute la pct. 1 lit. b) și c), după caz, au dispus măsuri asigurătorii sunt pe raza teritorială a altui organ de executare, organul de executare coordonator va transmite o copie certificată a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, de îndată, organului de executare silită competent, în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse, dispozițiile art. 220 alin. (6) din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

71. Dacă măsurile asigurătorii sunt instituite asupra unor bunuri perisabile sau degradabile, în scopul protejării valorii acestora, ele pot fi valorificate în condițiile art. 213 alin. (9) din Codul de procedură fiscală, iar contravaloarea acestora, consemnată într-un cont de disponibil deschis la unitatea Trezoreriei Statului, își menține caracterul asigurătoriu până la data individualizării și ajungerii la scadență a creanței pentru care au fost instituite.

72. Măsurile asigurătorii dispuse de organele fiscale competente se duc la îndeplinire de organele de executare silită, prin întocmirea următoarelor documente:

a) proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile;

b) proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile;

c) adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților

bănești;

d) adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți.

73. Bunurile sechestrate asigurătoriu vor putea fi lăsate în custodia ori în administrarea debitorului sau a persoanelor prevăzute la art. 25 din Codul de procedură fiscală ori a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare, după caz. În cazul bunurilor mobile, acestea vor putea fi ridicate și depozitate de către organul de executare silită.

74. În cazul în care se consideră necesară stabilirea custodiei sau administrării bunurilor sechestrate asigurătoriu în sarcina altei persoane, conducătorul organului de executare silită va aproba această măsură în baza unui referat justificativ.

75. Organul de executare silită va atribui custodelui sau administratorului-sechestru, după caz, următoarele responsabilități în ceea ce privește custodia și administrarea bunului indisponibilizat, respectiv:

a) executarea lucrărilor de reparații la imobile, în vederea prevenirii deteriorării acestora;

b) luarea măsurilor pentru menținerea în stare de funcționare a utilajelor și echipamentelor date în custodie;

c) efectuarea cheltuielilor pentru a asigura paza bunurilor primite în custodie;

d) administrarea bunurilor indisponibilizate, chiriilor, arendei și altor venituri obținute din administrarea acestora, inclusiv apărarea în litigii privind imobilul respectiv, consemnarea veniturilor încasate la unitățile abilitate, precum și responsabilitatea de a depune recipisa la organul de executare silită;

e) îndeplinirea oricăror altor activități cu privire la custodia și administrarea bunurilor stabilite de organul de executare silită.

76. Custodele și/sau administratorul-sechestru, în cazul în care este o altă persoană decât debitorul sau persoana prevăzută la art. 25 din Codul de procedură fiscală ori creditorul, după caz, primește pentru responsabilitățile îndeplinite o remunerație stabilită de organul de executare silită, ținându-se seama de activitatea depusă și avându-se în vedere următoarele aspecte:

a) caracteristicile specifice bunului dat în custodie sau înadministrare;

b) condițiile pe care custodele și/sau administratorul-sechestru trebuie să le asigure pentru păstrarea, conservarea, menținerea în stare de funcționare a bunului;

c) valoarea bunului dat în custodie sau în administrare;

d) prețurile de piață practicate în zona pentru depozitarea (păstrarea) bunurilor similare;

e) dificultățile întâmpinate în îndeplinirea sarcinilor sale;

f) orice alte elemente relevante pentru evaluarea remunerației custodelui și/sau a administratorului-sechestru.

77. În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare silită se comunică de îndată pentru notare Biroului de carte funciară.

78. În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare silită se comunică de îndată instituțiilor publice și private care gestionează informații despre bunurile mobile ale debitorului, pentru înscrierea dreptului de gaj în favoarea statului și pentru înscrierea garanțiilor reale la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

79. În situația în care valoarea bunurilor pentru care s-a dispus măsura asigurătorie nu acoperă 150% din valoarea sumei estimate/stabilite, iar ulterior comunicării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii sunt identificate alte bunuri sau venituri urmăribile, organul de executare va institui sechestru asigurător cu respectarea limitei de 150% din valoarea sumei estimate/stabilite sau, după caz, va înființa poprirea asigurătorie.