În Monitorul Oficial nr. 641 din 22 august a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 582/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 3¹ alin. (2), (3) și (8), art. 3³ și 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
Acces non-stop la legislație actualizată
În Legalis ai acces la toată legislația consolidată a României și legislația UE. Click pentru detalii
În extras
CAPITOLUL I
Stabilirea drepturilor salariale începând cu luna august 2016 pentru personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar
Art. 1.
(1) Personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar beneficiază începând cu luna august 2016 de salariile de bază prevăzute în anexa nr. 1 pct. 2 care includ salariile de încadrare aferente funcției, gradului didactic, tranșei de vechime în învățământ și sporul de vechime în muncă pe gradații.
(2) Personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar beneficiază începând cu luna august 2016 și de alte drepturi salariale, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de lege, după cum urmează:
a) indemnizație pentru învățământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;
b) gradație de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;
c) indemnizație pentru activitatea de dirigenție, respectiv indemnizație pentru învățători, educatoare, institutori, profesori pentru învățământul primar, profesori pentru învățământul preșcolar, care se determină prin aplicarea procentului de 10% la salariul de bază sau, după caz, asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizația pentru învățământul special prevăzută la lit. a) și cu gradația de merit prevăzută la lit. b);
d) sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, în același cuantum cu cel stabilit pentru luna iulie 2016, care se adaugă la cuantumul salariului de bază cumulat cu drepturile salariale calculate conform lit. a)-c);
e) suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor, pentru personalul didactic de predare care deține acest titlu științific, își desfășoară activitatea în domeniul în care a obținut titlul și nu a beneficiat de această sumă compensatorie; cuantumul sumei compensatorii aferente titlului științific de doctor se stabilește la nivelul similar în plată pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ și gradație corespunzătoare vechimii în muncă din unitatea/instituția de învățământ respectivă sau, după caz, dintr-o unitate/instituție similară;
f) alte elemente ale sistemului de salarizare – spor practică pedagogică, spor pentru predare simultană în învățământul primar și gimnazial, indemnizația pentru activitatea desfășurată în zone izolate, spor pentru condiții de muncă aflate în plată, sume acordate din venituri proprii pentru stabilirea salariilor diferențiate cu o creștere de până la 30% și alte sporuri prevăzute de lege – se mențin la același nivel pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ și gradație corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic din învățământ, cu cel ce se acordă pentru anul școlar 2015-2016.
(3) În situația în care persoana nu a beneficiat de elementele sistemului de salarizare prevăzute la alin. (2) lit. f) în anul școlar 2015-2016, dar își desfășoară activitatea în condițiile care permit acordarea acestor drepturi, beneficiază de un cuantum brut al acestor elemente ale sistemului de salarizare egal cu cel acordat pentru funcții similare din unitatea/instituția de învățământ respectivă sau, după caz, dintr-o unitate/instituție similară.
(4) În situația în care drepturile salariale stabilite începând cu luna august 2016, utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. 1 pct. 2 la care se adaugă drepturile de la art. 1 alin. (2) lit. a)-e), sunt mai mici decât salariul de bază aferent lunii iulie 2016 se păstrează acesta din urmă, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Art. 2.
(1) Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar beneficiază începând cu luna august 2016 de salariile de bază prevăzute în anexa nr. 4 a) care includ salariile de încadrare aferente funcției, gradului didactic, tranșei de vechime în învățământ, indemnizația de conducere și sporul de vechime în muncă calculat la nivel maxim.
(2) La aceste salarii de bază se adaugă drepturile de la art. 1 alin. (2) lit. a), b), d) și e), în măsura în care persoana îndeplinește condițiile de acordare. În situații de excepție, prevăzute de metodologiile specifice emise de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, aprobate prin ordin al ministrului, în care personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar îndeplinește și funcția de diriginte, acesta beneficiază, la salariul de bază prevăzut la alin. (1), și de indemnizația prevăzută de art. 1 alin. (2) lit. c).
(3) În situația în care drepturile salariale stabilite începând cu luna august 2016, utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. 4 a) la care se adaugă drepturile de la art. 1 alin. (2) lit. a)-e), sunt mai mici decât salariul de bază aferent lunii iulie 2016, se păstrează acesta din urmă, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Art. 3.
(1) Reîncadrarea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar începând cu luna august 2016 se face prin decizie a conducătorului unității/instituției, cu menționarea salariului de bază cuvenit conform anexelor, sau cu menționarea salariului de bază refăcut cu elementele prevăzute la art. (1) alin. 1 pentru funcțiile didactice de predare, respectiv cu elementele prevăzute la art. (2) alin. 1 pentru funcțiile didactice de conducere îndrumare și control, în cazurile în care se păstrează drepturile salariale ale lunii iulie 2016.
(2) Reîncadrarea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar începând cu data de 1 decembrie 2017 se face prin decizie a conducătorului unității/instituției, cu menționarea salariului de bază. Pentru personalul didactic de predare se menționează salariul de bază prevăzut în anexa nr. 2 pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau salariul de bază refăcut cu elementele prevăzute la art. (1) alin. 1, în cazurile în care se păstrează drepturile salariale ale lunii iulie 2016.
(3) Pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control se menționează salariul de bază din anexa nr. 4 b) sau salariul de bază refăcut cu elementele prevăzute la art. (2) alin. 2, în cazurile în care se păstrează drepturile salariale ale lunii iulie 2016.
(4) Reîncadrarea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control se face exclusiv în ceea ce privește salariile de bază cuvenite, fără a se afecta vechimea în învățământ stabilită anterior.
Art. 4.
Trecerea personalului didactic de predare într-o tranșă superioară de vechime în învățământ se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în învățământ necesară.
Art. 5.
Pentru funcțiile de profesor pentru învățământ preșcolar și de profesor pentru învățământ primar se au în vedere, începând cu luna august 2016, cuantumurile salariilor de bază pentru funcția de profesor cu studii superioare prevăzute în anexa nr. 1 pct. 2, iar de la data de 1 decembrie 2017, cuantumurile salariilor de bază pentru funcția de profesor cu studii superioare prevăzute în anexa nr. 2 pct. 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6.
(1) Pentru activitatea de dirigenție efectuată de personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, cu normă întreagă sau cu timp parțial, indemnizația aferentă se calculează la nivelul prevăzut pentru norma întreagă.
(2) Personalul didactic de predare care prestează activitate de dirigenție și care își desfășoară activitatea didactică în baza mai multor contracte individuale de muncă poate desfășura activitate de dirigenție doar în executarea unui singur contract individual de muncă.
Art. 7.
(1) Salarizarea personalului didactic nou angajat în funcții, grade didactice, tranșe de vechime în învățământ, gradații corespunzătoare vechimii în muncă se face la nivelul funcției similare în plată din unitate/instituție, în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 31 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2016, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În situațiile în care în unitatea/instituția de învățământ nu există funcție similară în plată, salarizarea se face la nivelul unei funcții similare într-o unitate/instituție similară, la salariul de bază adăugându-se, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare, drepturile salariale prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-c), e) și f). În situații de excepție, prevăzute de metodologiile specifice emise de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, aprobate prin ordin al ministrului, în care personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar îndeplinește și funcția de diriginte, acesta beneficiază, la salariul de bază prevăzut la alin. (1), și de indemnizația prevăzută de art. 1 alin. (2) lit. c).
(3) Dispozițiile alin. (1) sau alin. (2) se aplică în mod corespunzător și personalului nou-încadrat pe funcții de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar.
Art. 8.
(1) Personalul didactic de predare și personalul didactic asociat, inclusiv personalul didactic de predare pensionat, poate desfășura activitate didactică pe perioadă determinată, cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă, pe posturi didactice de predare vacante, temporar vacante sau rezervate, conform legii.
(2) Personalul didactic de predare titular sau suplinitor care efectuează, în afara funcției de bază, o normă întreagă beneficiază de drepturile salariale de la funcția didactică de predare. Personalul didactic asociat sau pensionat care efectuează, în afara funcției de bază, o normă întreagă beneficiază de salariul de bază cuvenit cadrului didactic cu aceleași condiții de studii, grad didactic, vechime în învățământ, de compensația aferentă titlului științific de doctor și de indemnizația pentru localități izolate.
(3) Pentru personalul didactic de predare salarizat în sistem de plata cu ora, la calculul drepturilor salariale se vor utiliza numărul de ore aferent normei didactice de predare și salariul de bază al funcției didactice de predare și, după caz, indemnizația de învățământ special, gradația de merit, compensația pentru titlul științific de doctor și indemnizația pentru localități izolate. Dispozițiile art. 2 alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea tarifului orar pentru activitatea desfășurată în sistem de plată cu ora.
(4) Personalul didactic de predare cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și personalul didactic din corpul profesorilor mentori, care beneficiază de o reducerea a normei didactice cu două ore săptămânal, poate presta activitate și în sistem de plată cu ora, după efectuarea normei complete, la tarifele orare de la alin. (5).
(5) Tarifele orare din învățământul preuniversitar se calculează prin raportarea sumelor prevăzute la alin. (3) la numărul de ore aferent normei didactice de predare, astfel:
a) 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână;
b) 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână în învățământul special;
c) 1/96 pentru norma didactică de 24 de ore pe săptămână;
d) 1/80 pentru norma didactică de 20 de ore pe săptămână;
e) 1/80 pentru profesori pentru învățământul primar, învățători, institutori învățământ primar;
f) 1/100 pentru profesori pentru învățământul preșcolar, educatoare, institutori învățământ preșcolar.
Art. 9.
Pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar, acordarea concediului de odihnă și a indemnizației de concediu de odihnă se face potrivit prevederilor art. 267 și 269 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.