În Monitorul Oficial nr. 342 din 5 mai a.c. a fost publicată Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, act care intră în vigoare la data de 3 august 2016 și care abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 28 noiembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 452/2001; respectiv capitolul VII – Casa de Asigurări a Avocaților, cuprinzând articolele 91-95, din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare.
În extras
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1.
Dreptul la asigurări sociale al avocaților se exercită în condițiile prezentei legi prin sistemul unic, propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
Art. 2.
Sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților este organizat și funcționează în conformitate cu următoarele principii fundamentale:
- a) principiul autonomiei, principiu care, potrivit prezentei legi, stă la baza administrării de sine stătătoare a sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților;
- b) principiul unicității, potrivit căruia sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților este structurat și construit pe aceleași norme de drept pentru toți participanții la sistem;
- c) principiul contributivității, conform căruia fondul de pensii și cel destinat pentru alte drepturi de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției obligatorii datorate de fiecare avocat, dreptul la pensie, ca și celelalte drepturi de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite;
- d) principiul obligativității, în virtutea căruia toți avocații au obligația de a participa la sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, drepturile exercitându-se corelativ numai cu îndeplinirea obligațiilor asumate;
- e) principiul egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de prezenta lege;
- f) principiul interesului public, conform căruia dreptul la pensie și la alte drepturi de asigurări sociale este un drept din categoria drepturilor fundamentale, garantate de Constituția României în scopul realizării protecției sociale;
- g) principiul solidarității sociale, prin intermediul căruia participanții la sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale asigurate în virtutea prezentei legi;
- h) principiul specializării contribuțiilor și fondurilor, pe baza căruia contribuția la sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, precum și prestațiile sociale generate de acesta trebuie să se regăsească distinct în fondul de pensii și în fondul destinat altor drepturi de asigurări sociale;
- i) principiul repartiției, în conformitate cu care fondul de pensii și cel destinat altor drepturi de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului de pensii și altor drepturi de asigurări sociale ale avocaților, conform prezentei legi;
- j) principiul imprescriptibilității, în virtutea căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
- k) principiul incesibilității, în conformitate cu care dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parțial;
- l) principiul descentralizării flexibile, prin care se asigură dezvoltarea și administrarea eficientă a patrimoniului sistemului cu protecția integrității și a unității acestuia, prin intermediul Casei de Asigurări a Avocaților, denumită în continuareA.A., și a dezmembrămintelor acesteia;
- m) principiul transparenței decizionale, potrivit căruia organele de conducere ale sistemului propriu, autonom, de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților au obligația de a informa și de a supune dezbaterii avocaților proiectele de acte normative, de a analiza propunerile acestora și de a da publicității hotărârile adoptate, de a asigura transparența privind modul de administrare a fondului de pensii și a fondului de asigurări sociale și privind investițiile.
Art. 3.
În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
- a) asigurați – avocații români și străini care figurează în tablourile avocaților cu drept de exercitare a profesiei și care au achitat contribuțiile de asigurări sociale în sistemul propriu al avocaților, avocații pensionari și urmașii acestora cu drepturi proprii de pensie;
- b) asigurări sociale ale avocaților – dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților prevăzute în prezenta lege și în alte acte cu caracter normativ adoptate de organele de conducere ale profesiei de avocat;
- c) barou – persoană juridică de interes public, înființată conform Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, constituită din toți avocații înscriși în tabloul avocaților care au sediul profesional principal în localitățile de pe raza organizării teritoriale respective;
- d) contribuabil – avocatul înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei și care are obligația de plată a contribuțiilor sistemului propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților;
- e) declarație privind veniturile brute lunare individuale – documentul depus la filiale sau sucursale ale C.A.A. în care avocatul atestă, sub semnătură, veniturile realizate din onorarii în luna pentru care efectuează plata și pentru care plătește cotele de contribuție la sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților;
- f) filiale – entități de interes public, cu personalitate juridică, buget și patrimoniu propriu, care funcționează ca unități descentralizate ale C.A.A., sub coordonarea acesteia, potrivit legii, Statutului C.A.A., hotărârilor C.A.A. și Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuareN.B.R.;
- g) incapacitate de muncă – orice situație medicală definită prin codurile de indemnizație de asigurări sociale de sănătate, enumerate de certificatul medical eliberat în condițiile legii;
- h) perioade asimilate – perioadele pentru care nu s-au datorat sau plătit contribuții de asigurări sociale și care sunt asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților;
- i) prestații de asigurări sociale – venituri de înlocuire acordate, la producerea riscurilor asigurate, sub formă de pensii, ajutoare sau alte tipuri de indemnizații, prevăzute de prezenta lege, pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor asigurate;
- j) punctaj lunar – numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea venitului brut lunar individual, fie, după caz, a venitului brut lunar aferent contribuției legal plătite, la venitul de referință lunar, pe profesie, din luna respectivă, comunicat de C.A.A.;
- k) punctaj anual – numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obținut prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare;
- l) punctaj mediu anual – numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în perioada de cotizare la sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare, prevăzut de lege la data pensionării;
- m) rezerva tehnică – volumul de active necesar pentru acoperirea obligațiilor de plată ale fondului;
- n) riscuri asigurate – evenimentele care, la producerea efectelor lor, obligă C.A.A. să acorde asiguraților prestații sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi;
- o) situația financiară a sistemului – starea economico-financiară a tuturor entităților sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, stabilită la un moment de referință pe baza evidențelor contabile și a verificărilor de specialitate, a evaluărilor privind prognoza evoluției sistemului, în raport cu indicatorii economico-financiari prevăzuți în standardele de evaluare proprii unui sistem de asigurări;
- p) stagiu de cotizare – perioada de timp pentru care s-au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților;
- q) stagiu complet de cotizare – perioada de timp, prevăzută de prezenta lege, în care asigurații au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie din sistemul de pensii al avocaților;
- r) stagiu de cotizare necesar – perioada de timp, prevăzută de prezenta lege, în funcție de vârstă, în care asigurații au realizat stagiul de cotizare pentru obținerea unei pensii de invaliditate;
- s) stagiu minim de cotizare – perioada minimă de timp, prevăzută de prezenta lege, în care asigurații au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie la împlinirea vârstei standard de pensionare;
ș) stagiu potențial – perioada de timp prevăzută de prezenta lege, considerată stagiu de cotizare și acordată la calculul pensiei de invaliditate, ca o creditare pentru stagiul de cotizare nerealizat din cauza afecțiunilor care au generat invaliditatea;
- t) sucursale – dezmembrăminte ale C.A.A., fără personalitate juridică;
ț) vârsta standard de pensionare – vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensia pentru limită de vârstă, în condițiile legii, precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege;
- u) venit brut aferent contribuției plătite – cuantumul contribuției legal plătite, înmulțit cu raportul dintre 100 și cota procentuală a contribuției obligatorii;
- v) venit de referință – venitul mediu brut pentru profesia de avocat, stabilit anual prin hotărâre a Consiliului U.N.B.R. și utilizat la calculul tuturor prestațiilor de asigurări sociale în cadrul sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
Art. 4.
Administrarea sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților se realizează prin C.A.A. și prin filialele acesteia, care sunt organizate, funcționează și îndeplinesc atribuțiile prevăzute de prezenta lege și Statutul C.A.A.
Art. 5.
(1) Sunt membri de drept ai C.A.A. toți avocații români și străini care figurează în tablourile cu drept de exercitare a profesiei, avocații pensionari și urmașii acestora cu drepturi proprii la pensie. Membrii de drept ai C.A.A. au calitatea de asigurați ai acesteia.
(2) Avocații înscriși în barou care nu figurează în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei au dreptul la prestații de asigurări sociale corespunzător perioadei în care și-au exercitat profesia, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(3) Asigurații au obligația să plătească contribuții de asigurări sociale și au dreptul să beneficieze de prestații de asigurări sociale, conform prezentei legi.
Art. 6.
(1) Constituie stagiu de cotizare perioadele în care asiguratul și-a plătit contribuția legală de asigurări sociale la fondurile sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
(2) La stabilirea stagiului de cotizare, pentru perioadele anterioare prezentei legi, se va avea în vedere stagiul de cotizare calculat potrivit legilor care au folosit această sintagmă. Constituie stagiu de cotizare și vechimea în profesia de avocat recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 28 mai 2001.
(3) Pentru perioada în care avocatul a exercitat profesia și a contribuit la fondurile sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, asigurații primesc o singură pensie, în raport cu stagiul de cotizare și cu propria contribuție legală la fondurile de asigurări sociale.
(4) În situația în care asigurații nu mai au calitatea de avocat, perioada pentru care s-au achitat contribuțiile legale de asigurări sociale la fondurile administrate de C.A.A. constituie stagiu de cotizare în sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților. Contribuțiile legale de asigurări sociale nu se restituie.
(5) Stagiul de cotizare se determină și se exprimă în ani, luni și zile calendaristice.
Art. 7.
(1) Perioada de timp în care un avocat este parlamentar se ia în calcul la stabilirea stagiului de cotizare, în condițiile achitării contribuției legale la fondurile administrate de C.A.A. pe perioada mandatului.
(2) Indemnizația de parlamentar cumulată cu eventualele venituri din activitatea de avocat, desfășurată în perioada mandatului de parlamentar, se consideră venituri din profesie, luându-se în calcul la stabilirea drepturilor de pensie în sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
Art. 8.
(1) Evidența drepturilor și a obligațiilor de asigurări sociale în sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților se asigură de C.A.A., în condițiile prevăzute de prezenta lege și de Statutul C.A.A.
(2) Evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată ale acestora se realizează pe baza codului numeric personal.
(3) Pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, certificarea stagiului de cotizare și a punctajului asiguratului se va face de către filialele C.A.A., de sucursale sau barouri, după caz, până la preluarea integrală și prelucrarea datelor privind evidența asiguraților de către C.A.A.
(4) Barourile și filialele C.A.A. sunt obligate să asigure și să comunice C.A.A., pentru fiecare avocat, evidența perioadelor în care a exercitat profesia de avocat, respectiv evidența contribuțiilor la fondurile C.A.A., precum și orice alte date solicitate de C.A.A.
(5) Până la preluarea și prelucrarea datelor prevăzute la alin. (4) certificarea stagiului de cotizare a asiguratului va fi făcută de filialele C.A.A., de sucursale sau de barouri, după caz, în raport cu evidențele deținute de acestea.
Art. 9.
(1) În sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, pensia și celelalte prestații de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor din profesie, ca urmare a producerii următoarelor riscuri asigurate:
- a) împlinirea limitei de vârstă prevăzute de lege;
- b) invaliditatea, ca urmare a accidentelor sau bolilor;
- c) maternitatea;
- d) creșterea copilului, în condițiile legii;
- e) decesul.
(2) Prestațiile de asigurări sociale pentru avocați se acordă sub formă de pensii, indemnizații sau ajutoare, corespunzător contribuțiilor efective la constituirea fondurilor sistemului.
(3) Pensiile au ca bază de calcul exclusiv stagiile de cotizare în profesie și contribuțiile legal achitate de avocatul asigurat.
(4) Indemnizațiile și ajutoarele au ca bază de calcul stagiile de cotizare, contribuțiile legal achitate de avocatul asigurat, precum și posibilitățile sistemului.
(5) Obligațiile și prestațiile de asigurări sociale din cadrul sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților se achită în moneda națională.
CAPITOLUL II
Bugetul sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților
Art. 10.
(1) Sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților are buget propriu.
(2) Bugetul sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului.
(3) Bugetul este elaborat anual de C.A.A., pe baza propunerilor filialelor, și este supus aprobării Congresului avocaților, conform legii.
Art. 11.
Structura veniturilor sistemului cuprinde:
- a) contribuții lunare obligatorii ale fiecărui avocat înscris în barou, cu drept de exercițiu al profesiei, stabilite periodic de Consiliul U.N.B.R. – la propunerea Consiliului de administrație al C.A.A. – pentru acoperirea nevoilor de plată ale sistemului;
- b) contribuții lunare facultative ale fiecărui avocat înscris în barou, cu drept de exercițiu al profesiei, în cuantumul și în condițiile stabilite prin contractul dintre asigurător și asigurat, în forma reglementată de Consiliul U.N.B.R.;
- c) venituri realizate din folosirea patrimoniului sistemului în activități economice producătoare de venituri, în condițiile legii;
- d) dobânzi din plasamente;
- e) majorări pentru plata cu întârziere a contribuțiilor lunare obligatorii;
- f) donații, subvenții și alte venituri prevăzute de lege sau de Statutul C.A.A.
Art. 12.
Structura cheltuielilor sistemului cuprinde:
- a) contravaloarea prestațiilor de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;
- b) cheltuieli privind organizarea și funcționarea sistemului;
- c) finanțarea unor investiții proprii;
- d) alte cheltuieli prevăzute de lege sau de Statutul C.A.A.
Art. 13.
(1) Din veniturile prevăzute la art. 11 se prelevă anual o cotă de cel puțin 5% pentru constituirea unui fond de rezervă al sistemului C.A.A.
(2) Fondul de rezervă se utilizează pentru acoperirea prestațiilor de asigurări sociale în situații temeinic motivate și aprobate de Consiliul de administrație al C.A.A.
(3) Consiliul U.N.B.R., pe baza unei analize de specialitate, poate modifica, prin hotărâre, cota pentru constituirea fondului de rezervă, cu respectarea plafonului prevăzut la alin. (1).
(4) Fondul de rezervă nu poate depăși nivelul cheltuielilor pe următoarele 36 de luni, raportate la cheltuielile bugetare ale anului precedent. Fondul de rezervă se completează în anii în care bugetul sistemului de pensii și alte drepturi și asigurări sociale ale avocaților este excedentar și numai după acoperirea deficitelor bugetului din anii precedenți.
(5) Fondul de rezervă se reportează în anul următor, urmând a fi completat în condițiile prezentului articol.
Art. 14.
(1) Fondul de rezervă se gestionează centralizat de Consiliul de administrație al C.A.A., în cont distinct.
(2) Filialele vor vărsa lunar, din sumele încasate, în contul C.A.A., suma prelevată pentru constituirea fondului de rezervă, în termen de 30 de zile de la expirarea lunii pentru care se achită contribuția.
(3) Depășirea termenului de virare de către filiale a acestor contribuții atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere, în cuantum de 0,02%, aplicat la suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere.
(4) Obligația la plata majorărilor de întârziere revine, în solidar, tuturor membrilor consiliului de administrație al filialei și conducătorului serviciului de contabilitate sau persoanei care are drept de semnătură pentru activitatea financiar-contabilă a filialei.
(5) Gestionarea fondului de rezervă este supusă controlului și aprobării Consiliului U.N.B.R.
Art. 15.
(1) Pentru cheltuielile necesare funcționării C.A.A., filialele vor contribui lunar cu o cotă de cel mult 5% din valoarea totală a contribuțiilor la sistem efectiv încasate. Consiliul U.N.B.R. va stabili în fiecare an, prin hotărâre, cota de contribuție, în funcție de situația financiară a sistemului.
(2) Hotărârile Consiliului U.N.B.R. prevăzute la alin. (1) și la art. 13 alin. (3) sunt supuse ratificării Congresului avocaților.
Art. 16.
(1) Eventualul deficit curent al bugetului sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, la nivel central sau al filialelor C.A.A., se acoperă din disponibilitățile din bugetul sistemului din anii precedenți.
(2) În situația în care deficitul la nivelul filialelor C.A.A. nu se acoperă în condițiile alin. (1), pentru diferență, deficitul se acoperă de către C.A.A. din disponibilitățile fondului centralizat de rezervă, după o analiză și verificare temeinice ale acestuia.
Art. 17.
(1) În cadrul bugetului sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților se constituie și se finanțează două fonduri specializate, distincte:
- a) fondul de pensii al avocaților;
- b) fondul pentru alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
(2) Obligațiile de plată ale fondului de pensii sunt reprezentate exclusiv de plata categoriilor de pensii prevăzute în cap. IV din prezenta lege.
(3) Obligațiile de plată ale fondului pentru alte drepturi de asigurări sociale sunt reprezentate de plata unor drepturi de asigurări sociale prevăzute în cap. V din prezenta lege, precum și de acoperirea cheltuielilor de funcționare ale C.A.A., filialelor sau sucursalelor.
(4) Prin Statutul C.A.A. se stabilesc procentele de plată unică pentru fondul de pensii și pentru fondul de asigurări sociale ale avocaților, precum și modul de gestionare a fondurilor specializate.
Art. 18.
(1) Pentru protejarea intereselor asiguraților, C.A.A. monitorizează solvabilitatea fondului de pensii și a fondului pentru alte drepturi de asigurări sociale.
(2) Monitorizarea solvabilității se realizează prin evaluarea actuarială a fondurilor sistemului, efectuată de către specialiști în domeniu.
(3) Evaluarea actuarială se realizează în mod distinct pe fiecare fond al sistemului și urmărește determinarea cel puțin a următoarelor elemente:
- a) valoarea actuarială prezentă a obligațiilor viitoare de plată;
- b) valoarea actuarială prezentă a contribuțiilor viitoare;
- c) valoarea rezervei tehnice necesare;
- d) valoarea ratei de finanțare.
(4) Consiliul U.N.B.R. sau Consiliul de administrație al C.A.A. poate stabili cerințe suplimentare asupra evaluării actuariale.