În Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie a.c. a fost publicată Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar.

Nou în Legalis – Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Ediția 2 Accesează volumul!

În extras

TITLUL I

Domeniu de aplicare, definiţii şi autorităţi

Art. 1

(1) Prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:

  1. a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;
  2. b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6–17 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;
  3. c) societăţi financiare holding, societăţi financiare holding mixte şi societăţi financiare holding cu activitate mixtă, persoane juridice române;
  4. d) societăţi financiare holding-mamă din România, societăţi financiare holding-mamă din Uniunea Europeană, societăţi financiare holding mixte-mamă din România, societăţi financiare holding mixte-mamă din Uniunea Europeană, persoane juridice române;
  5. e) sucursale stabilite pe teritoriul României ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii din state terţe.

(2) În exercitarea competenţelor sale decurgând din prezenta lege în relaţie cu o entitate prevăzută la alin. (1), Banca Naţională a României are în vedere natura activităţii desfăşurate, structura acţionariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiunea, statutul juridic şi gradul de interconectare al acesteia cu alte instituţii sau cu sistemul financiar în general, extinderea şi complexitatea activităţii acesteia, calitatea de membră a unui sistem instituţional de protecţie care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau a altor sisteme de sprijin reciproc prevăzute la art. 113 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi măsura în care entitatea furnizează servicii sau activităţi de investiţii astfel cum acestea sunt definite potrivit prevederilor legislaţiei privind piaţa de capital ce transpun art. 4 alin. (1) pct. 2 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE.

(3) În exercitarea competenţelor sale decurgând din prezenta lege în relaţie cu o entitate prevăzută la alin. (1), Autoritatea de Supraveghere Financiară are în vedere natura activităţii desfăşurate, structura acţionariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiunea, statutul juridic şi gradul de interconectare al acesteia cu alte instituţii sau cu sistemul financiar în general, extinderea şi complexitatea activităţii acesteia, calitatea de membră a unui sistem instituţional de protecţie sau a altor sisteme de sprijin reciproc prevăzute la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi măsura în care entităţile menţionate la alin. (1) lit. a) sau e), aflate în sfera de competenţă a Autorităţii de Supraveghere Financiară, furnizează servicii sau activităţi de investiţii prevăzute la alin. (2).

Art. 2

(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1.rezoluţie – aplicarea unui instrument de rezoluţie pentru scopul atingerii unuia sau mai multora dintre obiectivele rezoluţiei prevăzute la art. 178;

2.instituţie de credit – instituţia de credit definită la art. 4 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fără a include entităţile prevăzute la art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 2 alin. (5) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE;

3.firmă de investiţii – o firmă de investiţii astfel cum este definită la art. 4 alin. (1) pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, supusă unei cerinţe de capital iniţial reprezentând echivalentul în lei a 730.000 euro sau prevăzută de legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 28 alin. (2) din Directiva 2013/36/UE;

4.sistem instituţional de protecţie – aranjamentul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

5.obiectivele rezoluţiei – obiectivele prevăzute la art. 178;

6.autoritate de rezoluţie – autoritatea desemnată de un stat membru ca autoritatea împuternicită să aplice instrumente de rezoluţie şi să exercite competenţe de rezoluţie;

7.instrument de rezoluţie – un instrument prevăzut la art. 216;

8.competenţă de rezoluţie – o competenţă prevăzută la art. 383–422;

9.autoritate competentă – autoritatea competentă conform definiţiei de la art. 4 alin. (1) pct. 40 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv Banca Centrală Europeană în exercitarea competenţelor specifice conferite prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuţii specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce priveşte politicile legate de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit;

10.ministere competente – ministerele de finanţe sau alte ministere din statele membre, responsabile pentru deciziile economice, financiare şi bugetare la nivel naţional în conformitate cu competenţele naţionale, desemnate de statele membre pentru exercitarea funcţiilor ministerului competent potrivit legislaţiei naţionale a statelor membre care transpune prevederile art. 3 alin. (5) din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului;

11.instituţie – o instituţie de credit sau o firmă de investiţii;

12.organ de conducere al unei instituţii de credit – organul sau organele de administrare şi de conducere ale unei instituţii de credit stabilite potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, în conformitate cu legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 3 alin. (1) pct. 7 din Directiva 2013/36/UE, împuternicit/împuternicite să stabilească strategia, obiectivele şi orientarea generală a instituţiei de credit, care supraveghează şi monitorizează procesul decizional de conducere şi care include/includ persoanele care conduc în mod efectiv activitatea instituţiei de credit;

13.conducere superioară – persoanele fizice care exercită funcţii de conducere în cadrul unei instituţii şi care sunt împuternicite cu activitatea de conducere curentă a instituţiei şi răspund de modul de îndeplinire a acesteia faţă de organul de conducere, potrivit legislaţiei naţionale, ori, după caz, conducerea superioară conform legislaţiei altui stat membru care transpune prevederile art. 3 alin. (1) pct. 9 din Directiva 2013/36/UE;

14.grup – o întreprindere-mamă şi filialele acesteia;

15.grup transfrontalier – un grup format din entităţi stabilite în mai multe state membre;

16.sprijin financiar public extraordinar – ajutorul de stat în înţelesul art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau orice alt sprijin financiar public acordat la nivel supranaţional, care, dacă ar fi fost acordat la nivel naţional ar fi constituit ajutor de stat, destinat păstrării sau restabilirii viabilităţii, lichidităţii sau solvabilităţii unei instituţii, unei entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) sau unui grup din care acestea fac parte;

17.asigurarea de lichiditate în situaţii de urgenţă – furnizarea de lichiditate de către banca centrală din bani ai băncii centrale sau orice altă formă de asistenţă care poate conduce la creşterea volumului de bani ai băncii centrale, unei instituţii financiare solvabile sau unui grup de instituţii financiare solvabile, care se confruntă cu probleme temporare de lichiditate, fără ca o astfel de operaţiune să fie parte componentă a politicii monetare;

18.criză sistemică – o perturbare a sistemului financiar care poate să conducă la consecinţe negative grave pentru piaţa internă şi economia reală şi care poate fi generată de oricare dintre tipurile de intermediari financiari, pieţe şi infrastructuri, întrucât oricare dintre aceştia poate fi de importanţă sistemică într-o anumită măsură;

19.entitate din grup – o persoană juridică care face parte dintr-un grup;

20.plan de redresare – un plan elaborat şi actualizat de o instituţie în conformitate cu art. 13–19;

21.plan de redresare a grupului – un plan elaborat şi actualizat în conformitate cu art. 27–35;

22.sucursală semnificativă – o sucursală ce poate fi considerată semnificativă potrivit prevederilor art. 1731, 2101 şi 2102 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, potrivit legislaţiei altui stat membru care transpune prevederile art. 51 alin. (1) din Directiva 2013/36/UE;

23.funcţii critice – activităţi, servicii sau operaţiuni a căror întrerupere poate conduce, în unul sau mai multe state membre, la perturbări în furnizarea unor servicii esenţiale pentru economia reală sau la perturbarea stabilităţii financiare date fiind dimensiunea, cota de piaţă, interconexiunile interne şi externe, complexitatea instituţiei sau grupului sau derularea de către instituţie sau grup de activităţi transfrontaliere; are relevanţă în special capacitatea de substituire a acestor activităţi, servicii sau operaţiuni;

24.linii de activitate de bază – liniile de activitate şi serviciile asociate care reprezintă importante surse de venit, de profit sau de valoare a francizei pentru o instituţie sau pentru grupul de care aparţine;

25.condiţii de declanşare a procedurii de rezoluţie – condiţiile prevăzute la art. 180 alin. (1);

26.acţiune de rezoluţie – decizia de a supune o instituţie sau o entitate la care se face referire la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) rezoluţiei în conformitate cu art. 180–182 sau art. 183–187, aplicarea unui instrument de rezoluţie sau exercitarea uneia sau mai multor competenţe de rezoluţie;

27.plan de rezoluţie – un plan întocmit pentru o instituţie în conformitate cu art. 49–56;

28.rezoluţia grupului – oricare dintre următoarele:

  1. a) adoptarea unei acţiuni de rezoluţie la nivelul întreprinderii-mamă sau al unei instituţii care face obiectul supravegherii consolidate;
  2. b) coordonarea aplicării instrumentelor de rezoluţie şi a exercitării competenţelor de rezoluţie de către autorităţile de rezoluţie în raport cu entităţile din grup care îndeplinesc condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie;

29.plan de rezoluţie a grupului – un plan de rezoluţie întocmit pentru un grup în conformitate cu art. 58–83;

30.autoritate de rezoluţie la nivel de grup – autoritatea de rezoluţie din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant;

31.schemă de rezoluţie a grupului – planul întocmit pentru scopuri legate de rezoluţia grupului în conformitate cu art. 473–497;

32.colegiu de rezoluţie – colegiul instituit în conformitate cu art. 458–463 în vederea îndeplinirii sarcinilor prevăzute la art. 458;

33.procedură de insolvenţă – procedura de insolvenţă colectivă care implică ridicarea parţială sau integrală a dreptului de administrare a unui debitor şi numirea unui lichidator sau a unui administrator, aplicabilă în mod normal instituţiilor în temeiul dreptului intern şi care este fie specifică instituţiilor în cauză, fie aplicabilă în general oricărei persoane fizice ori juridice; în România cadrul legal al procedurii de insolvenţă este reglementat de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice;

34.instrumente de datorie în sensul art. 383 alin. (1) lit. g) şi j) – obligaţiuni şi alte forme de datorii transferabile, instrumente care creează sau recunosc o datorie şi instrumente care dau dreptul de a achiziţiona instrumente de datorie;

35.cerinţe privind fondurile proprii – cerinţele prevăzute la art. 92–98 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

36.colegiu de supraveghere – colegiul instituit la iniţiativa supraveghetorului consolidant, cu scopul de a facilita coordonarea activităţilor de supraveghere şi fundamentarea de decizii comune cu privire la cerinţele prudenţiale specifice unei instituţii şi schimbul de informaţii în cadrul colegiului, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional şi a dreptului Uniunii Europene şi pentru a asigura, atunci când este cazul, o coordonare şi o colaborare adecvată cu autorităţile competente relevante din state terţe, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor relevante din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, colegiul instituit potrivit legislaţiei altui stat membru care transpune prevederile art. 116 din Directiva 2013/36/UE;

37.cadrul UE privind ajutorul de stat – cadrul legal instituit prin art. 107, 108 şi 109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, regulamente şi alte acte ale Uniunii Europene, inclusiv ghiduri, comunicări şi înştiinţări efectuate sau adoptate în temeiul art. 108 alin. (4) sau al art. 109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;

38.lichidare – valorificarea activelor unei instituţii sau ale unei entităţi la care se face referire la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d);

39.instrument de separare a activelor – mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă active, drepturi sau obligaţii ale unei instituţii supuse rezoluţiei către un vehicul de administrare a activelor în conformitate cu art. 268–280;

40.vehicul de administrare a activelor – persoana juridică care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 269;

41.instrument de recapitalizare internă – mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie exercită competenţele de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor unei instituţii supuse rezoluţiei în conformitate cu art. 281–284;

42.instrument de vânzare a afacerii – mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă acţiuni sau alte instrumente de proprietate, emise de o instituţie supusă rezoluţiei, sau active, drepturi sau obligaţii ale unei instituţii supuse rezoluţiei către un cumpărător care nu este instituţie-punte, conform art. 223–235;

43.instituţie-punte – o persoană juridică ce îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 240;

44.instrumentul instituţiei-punte – mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă acţiuni sau alte instrumente de proprietate, emise de o instituţie supusă rezoluţiei, sau active, drepturi sau obligaţii ale unei instituţii supuse rezoluţiei către o instituţie-punte, conform art. 239–250;

45.instrumente de proprietate – acţiuni şi alte instrumente de capital care conferă drept de proprietate, instrumente care sunt convertibile în sau dau dreptul de a achiziţiona acţiuni sau alte instrumente de capital şi instrumente reprezentând interese în acţiuni sau în alte instrumente de capital care conferă drepturi de proprietate;

46.acţionari – deţinători de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate;

47.competenţă de transfer – competenţa de a transfera acţiuni, alte instrumente de proprietate, instrumente de datorie, active, drepturi sau obligaţii sau orice combinaţie a acestora, de la o instituţie supusă rezoluţiei către un destinatar, potrivit art. 383 alin. (1) lit. c) sau d);

48.contraparte centrală – contraparte centrală în sensul prevăzut la art. 2 pct. (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii;

49.instrument financiar derivat – instrumentul prevăzut la art. 2 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

50.competenţă de reducere a valorii sau de conversie – competenţa specificată la art. 359 şi art. 383 alin. (1) lit. e)–i);

51.obligaţie garantată – datorie pentru care dreptul creditorului la plată sau la altă formă de executare a obligaţiei este asigurat printr-un privilegiu, gaj ori alt contract de garanţie reală sau prin orice alt mijloc de garantare, indiferent de forma juridică în care se constituie garanţia, inclusiv datorii care rezultă din tranzacţii repo sau din alte contracte de garanţie cu transfer de proprietate;

52.sumă agregată – suma totală cu care autoritatea de rezoluţie a determinat că trebuie reduse sau convertite datoriile eligibile, conform art. 311;

53.instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază – instrumentele de capital care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 28 alin. (1)–(4), art. 29 alin. (1)–(5) sau art. 31 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

54.instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar – instrumentele de capital care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 52 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

55.instrumente de fonduri proprii de nivel 2 – instrumentele de capital sau împrumuturi subordonate care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

56.datorii eligibile – datoriile şi instrumentele de capital ale unei instituţii sau entităţi prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care nu se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2, care nu sunt excluse din sfera aplicării instrumentului de recapitalizare internă conform art. 286;

57.schemă de garantare a depozitelor – schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României potrivit dispoziţiilor legislaţiei privind schemele de garantare a depozitelor ori, după caz, schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul altui stat membru în conformitate cu legislaţia naţională care transpune prevederile art. 4 din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor;

58.instrumente de capital relevante potrivit prevederilor art. 281–382 – instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2;

59.rată de conversie – factorul care determină numărul de acţiuni sau alte instrumente de proprietate în care o datorie dintr-o anumită clasă va fi transformată, cu referinţă fie la un singur instrument din clasa în discuţie, fie la o unitate valorică specificată dintr-o creanţă;

60.creditor afectat – un creditor a cărui creanţă este legată de un element de datorie redus sau convertit în acţiuni sau alte instrumente de proprietate, ca urmare a exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie în contextul instrumentului de recapitalizare internă;

61.acţionar afectat – un deţinător de instrumente de proprietate ale cărui instrumente au fost anulate în urma aplicării măsurilor prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. h);

62.autoritate responsabilă cu determinarea – autoritatea din România desemnată potrivit art. 373–374, care are atribuţii în realizarea determinărilor prevăzute la art. 360, respectiv autoritatea dintr-un alt stat membru desemnată potrivit legislaţiei naţionale a acestuia care transpune art. 61 din Directiva 2014/59/UE, şi care este responsabilă cu determinarea de la art. 59. alin. (3) din Directiva 2014/59/UE;

63.instituţie-mamă relevantă – o instituţie-mamă dintr-un stat membru, o instituţie-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o societate financiară holding cu activitate mixtă, o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, o societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru sau o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană, asupra căreia se aplică instrumentul de recapitalizare internă;

64.destinatar – o entitate căreia îi sunt transferate acţiuni, alte instrumente de proprietate, instrumente de datorie, active, drepturi sau alte obligaţii sau orice combinaţie a acestora, de la o instituţie supusă rezoluţiei;

65.zi lucrătoare – orice zi, alta decât sâmbăta, duminica sau o altă zi în care este sărbătoare legală în statul membru relevant;

66.drept de încetare – dreptul de a denunţa un contract, dreptul de a accelera executarea, de a stinge ori de a compensa obligaţii sau dreptul care rezultă din orice clauză cu efect similar în baza căreia se pot suspenda, modifica sau stinge obligaţii ale uneia dintre părţile la contract sau dintr-o clauză care împiedică naşterea unei obligaţii în temeiul contractului, obligaţie care ar fi existat în absenţa acesteia;

67.instituţie supusă rezoluţiei – o instituţie, o instituţie financiară, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o societate financiară holding cu activitate mixtă, o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, o societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru sau o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană, asupra căreia se aplică acţiuni de rezoluţie;

68.filială din Uniune – o instituţie stabilită într-un stat membru care este filială a unei instituţii sau întreprinderi-mamă dintr-un stat terţ;

69.întreprindere-mamă din Uniunea Europeană – o instituţie-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană;

70.instituţie dintr-un stat terţ – o entitate cu sediul într-un stat terţ care, dacă ar fi fost stabilită într-un stat membru, ar fi fost o instituţie;

71.întreprindere-mamă dintr-un stat terţ – o instituţie-mamă, o societate financiară holding-mamă, o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat terţ;

72.proceduri de rezoluţie dintr-un stat terţ – proceduri stabilite de legislaţia unui stat terţ cu scopul de a gestiona situaţia unei instituţii sau întreprinderi-mamă dintr-un stat terţ, aflate în dificultate majoră, care sunt comparabile, din punctul de vedere al obiectivelor şi rezultatelor anticipate, cu acţiunile de rezoluţie din Directiva 2014/59/UE;

73.sucursală în Uniune – o sucursală, stabilită într-un stat membru, a unei instituţii dintr-un stat terţ;

74.sucursală în România – o sucursală stabilită în România a unei instituţii dintr-un stat terţ;

75.autoritate relevantă dintr-un stat terţ – autoritatea dintr-un stat terţ cu competenţe similare celor exercitate potrivit Directivei 2014/59/UE de autoritatea de rezoluţie sau autoritatea competentă;

76.mecanism de finanţare a grupului – mecanismul sau mecanismele de finanţare ale statului membru în care este autoritatea de rezoluţie a grupului;

77.tranzacţie back-to-back – o tranzacţie între două entităţi din grup efectuată cu scopul de a transfera, total sau parţial, riscul generat de o altă tranzacţie efectuată de una dintre entităţile respective cu o terţă parte;

78.garanţie intragrup – un contract prin care o entitate din grup garantează obligaţiile unei alte entităţi din grup faţă de o terţă parte;

79.obligaţiune garantată – obligaţiunea care respectă criteriile prevăzute la art. 85 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, ori, după caz, instrumentul prevăzut în legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 52 alin. (4) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM);

80.contract de garanţie financiară cu transfer de proprietate – contractul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, prevăzut de legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanţie financiară;

81.acord de compensare – orice înţelegere sau clauză potrivit căreia mai multe creanţe sau obligaţii pot fi transformate într-o singură creanţă netă, inclusiv acordurile de compensare cu exigibilitate imediată potrivit cărora, la producerea unui eveniment determinat (oricum şi oriunde ar fi definit acesta), obligaţiile părţilor devin imediat exigibile sau sunt stinse şi sunt, în oricare dintre cazuri, transformate sau înlocuite de o singură creanţă netă; sunt asimilate acordului de compensare expresiile: „clauze de compensare cu exigibilitate imediată“ definite la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, prevăzute de legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) pct. (i) din Directiva 2002/47/CE, şi „compensările“, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, prevăzute de legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 2 lit. k) din Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare;

82.acord de compensare reciprocă – orice înţelegere sau clauză prin care două sau mai multe creanţe sau obligaţii existente între instituţia supusă rezoluţiei şi o contrapartidă se sting reciproc;

83.contracte financiare – cel puţin următoarele contracte şi acorduri:

  1. a) contracte pe titluri de valoare, inclusiv contracte de cumpărare, vânzare sau împrumut de titluri de valoare, grupuri sau indici de titluri de valoare ori opţiuni pe un titlu de valoare, grup sau indice de titluri de valoare ori tranzacţii repo sau reverse repo implicând orice astfel de titluri de valoare, grupuri sau indici de titluri de valoare;
  2. b) contracte pe mărfuri, inclusiv contracte de cumpărare, vânzare sau împrumut de mărfuri, grupuri sau indici de mărfuri pentru livrări viitoare ori opţiuni pe o marfă, un grup sau un indice de mărfuri ori tranzacţii repo sau reverse repo implicând orice astfel de mărfuri, grupuri sau indici de mărfuri;
  3. c) contractele futures şi forward, inclusiv contractele (altele decât cele pe mărfuri) privind cumpărarea, vânzarea sau transferul de mărfuri sau bunuri de orice natură, de servicii, drepturi sau interese contra unui anumit preţ, la un anumit moment în viitor;
  4. d) contracte swap, inclusiv swapuri şi opţiuni pe rata dobânzii; acorduri pe cursul valutar la vedere sau de alt tip pe piaţa valutară; swapuri pe valută, pe indici ai acţiunilor sau pe acţiuni, pe indici ai datoriei sau pe datorii, pe indici ai mărfurilor sau pe mărfuri, condiţii meteorologice; emisii sau inflaţie ori swapuri pe randamentul total, pe marja de credit sau swapuri pe riscul de credit sau orice acord sau tranzacţie similară care face obiectul unor tranzacţionări repetate pe pieţele swapurilor sau ale instrumentelor financiare derivate;
  5. e) acorduri de împrumut interbancar în cazul cărora împrumutul se acordă pe o perioadă de maximum trei luni;
  6. f) acorduri-cadru referitoare la toate tipurile de contracte sau acorduri prevăzute la lit. a)–e);

84.măsură de prevenire a crizelor – exercitarea competenţelor pentru înlăturarea directă a deficienţelor sau a obstacolelor din calea posibilităţii de redresare conform art. 25, exercitarea competenţelor pentru înlăturarea directă a deficienţelor sau a obstacolelor din calea posibilităţii de soluţionare conform art. 92–98 sau art. 99–116, aplicarea măsurilor de intervenţie timpurie potrivit art. 149–151, numirea unui administrator temporar conform art. 153–161 sau exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie conform art. 358–367;

85.măsură de gestionare a crizelor – o acţiune de rezoluţie sau numirea unui administrator special conform art. 194–200 ori a unei persoane conform art. 331 sau 420;

86.capacitate de redresare – capacitatea unei instituţii de a-şi restabili poziţia financiară după o deteriorare semnificativă a acesteia;

87.investitor – orice persoană care a încredinţat fonduri băneşti sau instrumente financiare unei firme de investiţii, în scopul prestării de servicii de investiţii financiare, ori, după caz, investitorul în înţelesul legislaţiei altui stat membru care transpune art. 1 pct. 4 din Directiva 97/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori;

88.autoritate naţională macroprudenţială desemnată – autoritate însărcinată cu realizarea politicii macroprudenţiale la care se referă Recomandarea B1 din Recomandările Comitetului European pentru Risc Sistemic nr. ESRB/2011/3 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale;

89.microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii – întreprinderi care respectă criteriul referitor la cifra de afaceri anuală netă prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, microîntreprinderile şi întreprinderile micii şi mijlocii aşa cum sunt acestea încadrate în alte state membre potrivit criteriului referitor la cifra de afaceri prevăzut la art. 2 alin. (1) din anexa la Recomandarea Comisiei 2003/361/CE din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii;

90.piaţă reglementată – piaţa astfel cum este definită potrivit prevederilor legislaţiei privind piaţa de capital ce transpun art. 4 alin. (1) pct. 21 din Directiva 2014/65/UE;

91.structură care exercită funcţia de rezoluţie – organizare structurală din cadrul Băncii Naţionale a României, incluzând structuri de guvernanţă şi linii de raportare distincte, care asigură îndeplinirea atribuţiilor de rezoluţie ale Băncii Naţionale a României conform prezentei legi;

92.structură care exercită funcţia de supraveghere – organizare structurală din cadrul Băncii Naţionale a României, incluzând structuri de guvernanţă şi linii de raportare distincte, care asigură îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere ale Băncii Naţionale a României, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi prezentei legi.

(2) În aplicarea prezentei legi, termenii şi expresiile:

a)instituţie financiară, filială, întreprindere-mamă, bază consolidată, societate financiară holding, societate financiară holding mixtă, societate holding cu activitate mixtă, societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană, sucursală, supraveghetor consolidant, fonduri proprii, instituţie-mamă dintr-un stat membru, instituţie-mamă din Uniunea Europeană au înţelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b)deponent, depozit eligibil şi depozit acoperit au înţelesul prevăzut de legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor ori, după caz, de legislaţia altui stat membru care transpune Directiva 2014/49/UE;

c)organ de conducere al unei firme de investiţii reprezintă organul de administrare şi de conducere al unei firme de investiţii stabilit potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, în conformitate cu legislaţia altui stat membru care transpune prevederile art. 3 alin. (1) pct. 7 din Directiva 2013/36/UE, împuternicit să stabilească strategia, obiectivele şi orientarea generală a firmei de investiţii, care supraveghează şi monitorizează procesul decizional de conducere şi care include persoanele care conduc în mod efectiv activitatea firmei de investiţii.

Art. 3

(1) Banca Naţională a României este autoritatea de rezoluţie pentru:

  1. a) instituţiile de credit, persoane juridice române;
  2. b) sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state terţe;
  3. c) entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care fac parte dintr-un grup supus supravegherii pe bază consolidată, a cărui societate-mamă este o instituţie de credit sau care, în cazul în care societatea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, include şi o instituţie de credit.

(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea de rezoluţie pentru:

  1. a) firmele de investiţii, persoane juridice române;
  2. b) sucursalele din România ale firmelor de investiţii din state terţe;
  3. c) entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d), care fac parte dintr-un grup supus supravegherii pe bază consolidată, a cărui societate-mamă este o firmă de investiţii sau care, în cazul în care societatea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, nu include şi o instituţie de credit.

(3) Banca Naţională a României informează Autoritatea bancară europeană, înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, cu privire la autorităţile de rezoluţie desemnate potrivit alin. (1) şi (2), precum şi cu privire la funcţiile şi responsabilităţile ce revin fiecăreia şi notifică acesteia şi Comisiei Europene motivele segregării responsabilităţilor de rezoluţia la nivel naţional.

(4) Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară încheie acorduri scrise de coordonare şi cooperare în vederea exercitării competenţelor ce le revin potrivit prezentei legi.