În Monitorul Oficial nr. 413 din 11 iunie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014 – 2020.


Totul despre insolvență. Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 și Legea procedurii insolvenței. Comentariu pe articole. Ediția 4 sunt acum Legalis®. Comandă cărțile în Raftul Legalis®


În extras

Art. 1.

(1) Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele finanţate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi din cofinanţarea naţională. Programele de cooperare teritorială europeană sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri.

(2) Termenii „Fondul european de dezvoltare regională”, „Fondul social european” şi „Fondul de coeziune”, denumite în continuare fonduri, „program”, „axă prioritară”, „autoritate de management”, „autoritate de certificare”, „organism intermediar”, „beneficiar”, „operaţiune”, „proiect major”, „operaţiune generatoare de venituri nete”, „instrumente financiare”, „ajutor de stat”, „strategie de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii” au înţelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

(3) În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

  1. a) contract de finanţare reprezintă un act juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros pentru beneficiar, de adeziune, comutativ şi sinalagmatic prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării operaţiunilor;
  2. b) decizie/ordin de finanţare reprezintă actul unilateral intern prin care autoritatea de management/organismul intermediar acordă asistenţă financiară nerambursabilă instituţiei din care face parte;
  3. c) admisibilitatea proiectelor majore de investiţii reprezintă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 101 paragraful 1 lit. a)—i) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în ceea ce priveşte informaţiile care trebuie prezentate Comisiei Europene pentru aprobarea proiectului major;
  4. d) ordinul de aprobare a depunerii cererilor de rambursare de către beneficiari reprezintă documentul emis de către ordonatorul de credite al instituţiei care îndeplineşte funcţia de autoritate de management după transmiterea notificării prevăzute la art. 102 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 sau, după caz, după stabilirea admisibilităţii de către structurile de specialitate din cadrul Comisiei Europene şi aprobă depunerea de cereri de rambursare, confirmând că un proiect major respectă criteriile de selecţie aprobate pentru programul respectiv;
  5. e) costuri directe reprezintă costurile care pot fi atribuite unei anumite activităţi individuale din cadrul operaţiunii şi pentru care este demonstrată legătura cu activitatea în cauză;
  6. f) costurile directe de personal reprezintă costurile definite la lit. e) care derivă din încheierea de raporturi de serviciu/de muncă, inclusiv contribuţiile angajatului şi angajatorului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi costurile rezultate din contracte de servicii încheiate cu personal extern beneficiarului, conform prevederilor legale în vigoare;
  7. g) situri abandonate reprezintă zonele strict determinate care au fost constatate ca abandonate de către instanţele de judecată sau cele ai căror proprietari au declarat că renunţă la proprietate, conform art. 889 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
  8. h) liber de orice sarcini reprezintă condiţia de a nu exista niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parţial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată exercita cele trei atribute aferente dreptului său de proprietate în mod absolut, exclusiv şi perpetuu.

Art. 2.

(1) Fără a încălca prevederile art. 3 şi 4, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general:

  1. a) să fie angajată de către beneficiar şi plătită de acesta în condiţiile legii între 1 ianuarie 2014 şi 31 decembrie 2023, respectiv între 1 septembrie 2013 şi 31 decembrie 2023 pentru cheltuielile efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, cu respectarea perioadei de implementare stabilită de către autoritatea de management prin contractul/decizia/ordinul de finanţare;
  2. b) să fie însoţită de facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale sau a statului în care acestea au fost emise ori de alte documente contabile pe baza cărora se înregistrează obligaţia de plată şi de documente justificative privind efectuarea plăţii şi realitatea cheltuielii efectuate, pe baza cărora cheltuielile să poată fi verificate/controlate/auditate, cu respectarea prevederilor art. 131 alin. (2) şi (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013;
  3. c) să fie în conformitate cu prevederile programului;
  4. d) să fie în conformitate cu contractul/decizia/ordinul de finanţare, încheiat între autoritatea de management sau organismul intermediar şi beneficiar, cu respectarea art. 65 alin. (11), art. 70,art. 71,art. 125 alin. (1) şi art. 140 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013;
  5. e) să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii;
  6. f) să respecte prevederile legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale aplicabile;
  7. g) să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului, cu respectarea prevederilor art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

(2) În cazul operaţiunilor aflate sub incidenţa ajutorului de stat, potrivit prevederilor art. 107 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, prevederile prezentului act normativ se completează cu normele ajutorului de stat aplicabile.

(3) În cazul cheltuielilor aferente instrumentelor financiare, normele prevăzute în prezenta hotărâre se completează cu normele specifice instrumentelor financiare.

(4) În cazul cheltuielilor aferente instrumentului strategie de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, prevederile alin. (1) se completează cu prevederile art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), cheltuielile efectuate în cadrul operaţiunilor sunt eligibile cu excepţiile prevăzute la art. 131 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) şi b), cheltuielile din cadrul schemelor de ajutor de stat sunt eligibile în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. d), cheltuielile realizate în cadrul proiectelor majore, aşa cum sunt definite la art. 100 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, pentru care s-a transmis o notificare către Comisia Europeană, cu respectarea prevederilor art. 102 alin . (1 ) din Regulamentul (UE ) nr. 1.303/2013, sau s-a stabilit admisibilitatea de către Comisia Europeană, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (4) lit. c), dar care nu au fost aprobate corespunzător prevederilor art. 102 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, sunt eligibile în conformitate cu prevederile art. 65 din acelaşi regulament, dar numai dacă a fost emis ordinul de aprobare a depunerii cererilor de rambursare de către beneficiari.

(8) Cheltuielile efectuate în cadrul unui proiect major pot fi incluse într-o aplicaţie de plată potrivit prevederilor art. 102 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013. În cazul în care, în aplicarea art. 102 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, Comisia Europeană refuză să contribuie integral sau parţial la finanţarea proiectului major, cheltuielile rambursate beneficiarilor până la data aducerii la cunoştinţă a deciziei vor fi recuperate în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar declaraţia de cheltuieli transmisă Comisiei Europene după adoptarea acestei decizii este rectificată corespunzător.

(9) În conformitate cu prevederile art. 65 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cheltuielile realizate în cadrul operaţiunilor care au fost încheiate în mod fizic sau implementate integral înainte de depunerea de către beneficiar a cererii de finanţare în cadrul programului nu sunt eligibile indiferent dacă toate plăţile aferente au fost efectuate de către beneficiar.

Art. 3.

Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), contribuţia în natură este considerată eligibilă, în conformitate cu prevederile art. 2, dacă îndeplineşte prevederile art. 69 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum şi următoarele condiţii specifice:

  1. a) obiectul contribuţiei în natură a fost achiziţionat sau construit din alte surse de finanţare decât cele nerambursabile publice;
  2. b) imobilele definite conform prevederilor legale în vigoare trebuie să fie libere de orice sarcini sau interdicţii ce afectează implementarea operaţiunii şi să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către potenţialul beneficiar, aflate în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, la momentul depunerii cererii de finanţare.