În Monitorul Oficial nr. 279 din 24 aprilie a.c. a fost publicată inițiativa legislativă a cetățenilor potrivit Legii nr. 189/1999 din 24 aprilie a.c. referitoare la proiectul de lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public.
În extras
Expunere de motive
Analizând perioada de la care Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a intrat în vigoare, se constată că, până în prezent, aceasta a suferit multiple modificări şi completări, care au condus la denaturarea scopului avut în vedere de legiuitor, respectiv crearea unui cadru în care modalităţile de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă să devină o practică şi doar cauzele mai complexe să fie deduse instanţelor de drept comun.
În fapt, prin dispoziţiile acestei legi, medierea a fost asimilată de către opinia publică şi chiar de alte categorii socioprofesionale drept o procedură formală, nefiind luată în considerare ca o procedură viabilă, eficientă, caracterizată prin celeritate şi alte numeroase avantaje.
Datele cu caracter statistic arată că legea nu este funcţională, ca urmare a unor factori interni şi externi profesiei, ceea ce determină iniţierea unui nou proiect de lege, şi nu doar a unui proiect care să modifice şi să completeze legea existentă. Raţiunea esenţială este că se impune schimbarea integrală a cadrului legislativ privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, prin introducerea unor instituţii noi, care nu au corespondent în actuala reglementare şi a căror importanţă nu a fost previzională nici la momentul promulgării acesteia, nici la momentul modificărilor şi completărilor ulterioare.
Necesitatea a rezultat fără echivoc din activitatea practică a mediatorilor, din propunerile acestora şi din colaborările cu instituţiile şi autorităţile publice. Pornind de la statistica numărului mare de mediatori activi înscrişi în Tabloul mediatorilor autorizaţi şi a celor care, în fapt, îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, rezultă că eficienţa legii actuale nu a fost atinsă.
Astfel, se propune introducerea unor instituţii noi în materia medierii, cum sunt: mediatorul public, mediatorul stagiar, mediatorul din oficiu, judecătorul delegat cu atribuţii în încuviinţarea acordurilor de mediere. Introducerea termenului „public“ conferă mediatorului atribuţii extinse şi evitarea oricărei confuzii cu profesii care au denumiri similare (mediator sanitar, mediator şcolar, mediator social, mediator bancar etc.), prin reglementarea, în sarcina acestuia, a întregii game de conflicte în care poate fi incidenţă procedura de mediere.
Ţinând cont de Decizia nr. 266/2014 a Curţii Constituţionale prin care s-a dispus că prevederile art. 2 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 192/2006 sunt neconstituţionale, a fost abrogată procedura de informare cu privire la mediere şi la avantajele acesteia în cauzele indicate la art. 601din legea menţionată. Totodată, s-a apreciat că prin prezenţa părţilor pentru informare nu este o încercare efectivă de soluţionare a conflictului prin mediere, astfel încât participarea părţilor la această şedinţă este una cu caracter formal. Mai mult, s-a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Ca urmare, este necesară o nouă lege care să confere un nou statut şi credibilitate în rândul cetăţenilor, al celorlalte profesii şi al instituţiilor şi autorităţilor publice, de aici şi noţiunea „mediator public“, prin asociere cu prevederile legislative conform cărora „medierea este activitate de interes public“.
Pornind de la ineficienta Legii nr. 192/2006 prin lipsa unor prevederi referitoare la corpul profesional al mediatorilor, precum şi inexistenţa unei descentralizări şi transparenţe a Consiliului de mediere în teritoriu, proiectul propune elemente noi de organizare a mediatorilor la nivel teritorial (la nivelul curţilor de apel) şi la nivel central, care să asigure o mai bună gestionare şi monitorizare a activităţii acestora. Mai precis, mediatorii, indiferent de forma de exercitare a profesiei, vor face parte din Camera Mediatorilor Publici, constituită la nivelul curţii de apel în a cărei circumscripţie au sediul profesional. Structura are în vedere similitudini privind organizarea altor profesii liberale, cum sunt notarii publici, executorii judecătoreşti, care îşi desfăşoară activitatea tot la nivelul fiecărei curţi de apel în care au sediul profesional.
Legea actuală nu a reglementat expres ca formarea iniţială şi continuă să fie desfăşurată de către o organizaţie distinctă, special creată în acest scop, ca în cazul altor profesii liberale (Institutul Naţional al Magistraturii, Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, Institutul Notarial Român). Pentru aceste considerente, proiectul prevede înfiinţarea unui institut cu denumirea Institutul Naţional de Formare Iniţială şi Continuă a Mediatorilor. Tot prin analogie cu profesiile liberale, introducerea conceptului de mediator stagiar urmăreşte, prin intermediul acestui institut, dobândirea competenţelor teoretice şi practice pentru exercitarea cu profesionalism a actului de mediere. Menţinerea calităţii serviciilor de mediere este asigurată şi prin obligativitatea formării continue a mediatorilor, prin programele de formare profesională susţinute tot în cadrul institutului menţionat.
Totodată, prin proiect, se dă o forţă juridică superioară actelor emise de mediator, prin atribuţiile acestuia în darea de dată certă şi prin atestarea identităţii părţilor, menite să reducă situaţiile în care instanţa de judecată respinge încuviinţarea acordului de mediere ca fiind neconform. Mai mult, nefiind necesare verificări suplimentare, procedura încuviinţării acordului de mediere este simplificată şi nu presupune prezenţa personală a părţilor în faţa judecătorului.
În toate etapele, atribuţiile mediatorului public sunt corelate cu efectele ce decurg din faptul că medierea face parte din categoria mai vastă a metodelor alternative de soluţionare a disputelor, fără a le exclude, fiind chiar complementară acestora.
În actualul context social se constată că în foarte puţine cauze părţile sunt îndrumate să apeleze la mediere, ca urmare a recomandării magistraţilor, deşi această cerinţă este statuată în art. 6 din actuala lege: „Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.“ Mai mult, având în vedere numeroasele dispoziţii internaţionale şi comunitare care au ca scop includerea şi promovarea medierii ca metodă alternativă justiţiei clasice, la nivel instituţional, se impune armonizarea cu aceste acte normative şi aplicarea lor, cel puţin prin recomandarea acestei proceduri ca etapă prealabilă în materiile prevăzute de lege. Cele mai importante acte normative care prevăd această obligaţie a organelor abilitate sunt:
– Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială;
– Directiva UE 29/2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, care impune obligaţia statelor membre UE de a promova medierea în cauzele penale şi de a asigura cadrul juridic adecvat ca înţelegerile dintre infractor şi victimă realizate prin procedura medierii să fie luate în considerare în cadrul procedurii penale;
– Directiva nr. 11/2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum);
– Recomandarea (98) 1 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind medierea familială;
– Recomandarea 19 (99) a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la medierea în cazuri penale;
– Recomandarea (2001) 9 a Comitetului de Miniştri în atenţia statelor membre cu privire la căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private;
– Recomandarea (2002) 10 a Comitetului de Miniştri în atenţia statelor membre cu privire la medierea în materie civilă.
Raportat la organismul de reglementare în mediere, suplimentarea componenţilor membrilor Consiliului de mediere de la 9 la 19 îşi are raţiunea în necesitatea unei mai bune promovări şi reprezentări a drepturilor şi intereselor mediatorilor la nivel central şi local, prin includerea reprezentanţilor fiecărei Camere a Mediatorilor Publici şi prin alegerea preşedintelui, prim-vicepreşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi prin vot uninominal, la nivel naţional.
Pentru încurajarea apelării la procedura de mediere pentru soluţionarea conflictelor înainte de introducerea unei acţiuni în instanţă sau chiar în faza incipientă a unui litigiu sunt instituite obligaţii şi pentru părţile implicate în conflict. De exemplu, partea care refuză să dea curs invitaţiei la mediere este obligată să suporte cheltuielile avansate pentru procedură de partea care a iniţiat-o, indiferent de soluţia pronunţată de instanţă. Această sancţiune are ca rol degrevarea instanţelor de judecată de cauzele de o complexitate redusă. În plus, se asigură manifestarea unei opţiuni a părţilor pentru recurgerea la această procedură, condiţionată de o informare completă, reală şi dovedită cu privire la metodele alternative de soluţionare a disputelor.
Instituirea unui judecător cu atribuţii în încuviinţarea acordului de mediere conduce la simplificarea procedurii, care are ca efect acordarea forţei actului autentic acordului de mediere. Pe lângă degrevarea instanţelor, termenele statuate în acest sens vor fi reduse, permiţând părţilor să se bucure cât mai curând de efectele înţelegerii pe care acestea au consimţit-o şi de restaurarea bunelor relaţii existente între părţi anterior declanşării stării conflictuale.
Faţă de cele menţionate mai sus, a fost elaborat prezentul proiect de Lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public, pe care îl supunem spre avizare în baza prevederilor imperative ale Constituţiei României, republicată, şi ale Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care a fost semnat de către membrii comitetului de iniţiativă.
Prezenta expunere de motive se completează cu anexa nr. 1 – Tabel nominal al membrilor comitetului de iniţiativă, care face parte integrantă din aceasta şi din Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public, ce urmează a fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexa nr. 1 – Tabel nominal al membrilor comitetului de iniţiativă privind proiectul de lege „Lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public,“ în conformitate cu prevederile art. 74 din Constituţie şi cu prevederile Legii nr. 189/1999, republicată
| Coste Ştefan
Rusu Irina-Ioana Mihalache Gheorghe Cărare Adriana Alexa Ilinca Andone Cătălina-Nicoleta Anton Mariana-Simona Costiuc Anamaria-Mădălina Istrati Marilena Drîmbă Lucian Jugrin Gabriela |
Chelariu Romeu
Sălceanu Constantin Stogrin Petronela-Cornelia Grigoraş Raluca Elena Coste Alexandru-Dan Ţabrea Andra-Mădălina Buta Maria Carmen Păduraru Maria Ciobanu Ilona-Andreea Stanciu Angelica Dănceanu Traian |