În Monitorul Oficial nr. 267 din 21 aprilie a.c. a fost publicată Norma nr. 8/2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii facultative.


Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 este acum Legalis®. Comandă cartea în Raftul Legalis®


În extras

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1.

Prezenta normă reglementează modul în care activul personal net al participantului este utilizat în cazul în care acesta:

  1. a) a împlinit vârsta de 60 de ani şi nu îndeplineşte una sau ambele condiţii prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege;
  2. b) beneficiază de pensie de invaliditate în condiţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea pensiilor publice;
  3. c) decedează înainte de depunerea cererii pentru obţinerea unei pensii facultative conform art. 94 lit. c) din Lege.

Art. 2.

Până la adoptarea legii speciale privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, în situaţiile prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. a) şi art. 94 lit. b) şi c) din Lege, participantul sau beneficiarul, după caz, primeşte suma cuvenită, ca plată unică.

Art. 3.

Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţia prevăzută la art. 2 alin. (1) din Lege.

CAPITOLUL II

Utilizarea activului personal net

SECŢIUNEA 1

Utilizarea activului personal net în cazul în care participantul a împlinit vârsta de 60 de ani

Art. 4.

Participantul care îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. a) şi nu îndeplineşte una sau ambele condiţii prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) şi c) din Lege are dreptul să opteze pentru:

  1. a) intrarea în posesia contravalorii activului personal net, ca plată unică;
  2. b) continuarea plăţii contribuţiilor, în cazul în care acesta, după împlinirea vârstei de 60 de ani, continuă să desfăşoare o activitate în sensul art. 74 alin. (1) din Lege.

Art. 5.

Participantul care a optat pentru continuarea plăţii contribuţiilor, conform art. 4 lit. b), are dreptul să solicite oricând contravaloarea activului personal net, în baza unei cereri de plată.

SECŢIUNEA a 2-a

Utilizarea activului personal net al participantului în caz de invaliditate

Art. 6.

(1) În cazul prevăzut la art. 94 lit. b) din Lege, participantul are dreptul să obţină contravaloarea activului personal net, ca plată unică.

(2) În cazul invalidităţii de gradul I şi în cazul invalidităţii de gradul II, când se constată pierderea totală a capacităţii de muncă, participantul are dreptul să obţină contravaloarea activului personal net.

(3) În cazul invalidităţii de gradul III, participantul are dreptul să opteze, după caz, pentru:

  1. a) suspendarea plăţii contribuţiilor;
  2. b) continuarea plăţii contribuţiilor.

(4) Participantul aflat în situaţia prevăzută la alin. (3) lit. a) îşi păstrează drepturile pe toată perioada de suspendare a plăţii contribuţiilor la fondul de pensii facultative.

SECŢIUNEA a 3-a

Utilizarea activului personal net al participantului în caz de deces

Art. 7.

În cazul decesului participantului înainte ca acesta să solicite deschiderea dreptului la pensie, beneficiarul/ beneficiarii acestuia are/au dreptul la plata contravalorii activului personal net sau a cotei-părţi cuvenite din activul personal net al participantului, după caz.

Art. 8.

(1) În cazul în care administratorul ia act de decesul unui participant, acesta va proceda, în cel mai scurt timp posibil, la informarea potenţialilor beneficiari prin transmiterea, la ultima adresă de domiciliu sau de corespondenţă comunicată de către participant, a unei informări cu referire la drepturile care le revin beneficiarilor asupra activului participantului conform legislaţiei aplicabile, precum şi la condiţiile de exercitare a acestor drepturi.

(2) În situaţia în care nu primeşte nicio solicitare de plată a activului de la beneficiar/beneficiari, administratorul retransmite anual informarea prevăzută la alin. (1), până la împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani a dreptului de a solicita plata activului.

Art. 9.

Prescripţia dreptului de a cere plata contravalorii activului personal net al participantului decedat începe să curgă de la data decesului sau de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti declarative a morţii.