În Monitorul Oficial nr. 266 din 21 aprilie a.c. a fost publicată Legea nr. 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.


Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 este acum Legalis®. Comandă cartea în Raftul Legalis®


În extras

Art. I.

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. La articolul 54, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 54

(1) Poliţistul poate fi recompensat prin:

a) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate, în situaţia în care se remarcă în mod deosebit în activitatea desfăşurată;

b) mulţumiri scrise, aduse la cunoştinţă individual sau în faţa personalului, pentru îndeplinirea în condiţii foarte bune a atribuţiilor de serviciu şi misiunilor;

c) felicitări scrise sau verbale, aduse la cunoştinţă individual sau în faţa personalului, pentru îndeplinirea deosebită a atribuţiilor de serviciu şi misiunilor;

d) premii în bani sau obiecte, atunci când s-a evidenţiat prin obţinerea de rezultate exemplare în activitate;

e) însemne onorifice, diplome de merit şi distincţii, pentru obţinerea de rezultate foarte bune la absolvirea unor cursuri sau la competiţii sportive, cu prilejul unor aniversări, manifestări cultural-artistice şi sociale ori al finalizării unor acţiuni/misiuni, precum şi în situaţia încetării raporturilor de serviciu pentru motive neimputabile;

f) arme albe sau de foc, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament şi pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuţii de serviciu şi misiuni;

g) titluri de onoare, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament şi pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuţii şi misiuni;

h) înscrierea pe placa de onoare a gradului profesional, numelui şi prenumelui, la absolvirea perioadei de formare într-o instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne, ca şef de promoţie.”

2. La articolul 54, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11)—(13), cu următorul cuprins:

„(11) Recompensele prevăzute la alin. (1) se acordă de către persoanele care au competenţa de numire în funcţie a poliţistului sau, după caz, de către şefii ierarhici superiori ai persoanelor menţionate, care au competenţă de gestiune a resurselor umane.

(12) Pentru o sancţiune disciplinară dispusă de şeful ierarhic superior, recompensa prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă tot de către acesta, la propunerea şefului unităţii în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul sancţionat. În cazul poliţistului mutat la altă unitate, recompensa se acordă de către şeful care îndeplineşte funcţia similară celui care a aplicat sancţiunea disciplinară.

(13) În cazul poliţistului aflat sub efectul unei sancţiuni disciplinare, recompensa prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă prioritar, în raport cu celelalte recompense.”

  1. Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 58

(1) Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţiştilor sunt:

a) mustrare scrisă;

b) diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5—20% pe o perioadă de 1—3 luni;

c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de 1—3 ani;

d) trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut;

e) destituirea din poliţie.

(2) Mustrarea scrisă constă în reproşul oficial adresat, în scris, poliţistului vinovat.

(3) Procentul şi perioada pentru care se aplică sancţiunea prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabilesc prin actul administrativ de sancţionare.

(4) Aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) lit. c) se dispune fie cu privire la amânarea promovării în grade profesionale, fie cu privire la amânarea promovării în funcţii superioare. În cazul amânării promovării în grade profesionale superioare, termenul de executare a sancţiunii curge de la data aplicării actului administrativ de sancţionare şi are ca efect suspendarea curgerii stagiului în grad.

(5) Trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut se realizează prin eliberarea din funcţia deţinută şi numirea poliţistului într-o funcţie inferioară celei pe care o ocupă, în limita nivelului de bază al gradului profesional deţinut. În cazul poliţistului care ocupă o funcţie de conducere, numirea se poate face şi într-o funcţie de conducere inferioară pentru care îndeplineşte condiţiile de ocupare.

(6) Destituirea din poliţie constă în încetarea raporturilor de serviciu.”